Acest proiect este finantat de Uniunea Europeana

 

 

Comisia Europeana este o institutie a Uniunii Europene.

 

Uniunea Europeana reprezinta o entitate politica, sociala si economica compusa din 27 tari. Statele Membre au decis împreuna, pe parcursul unui proces de extindere ce a durat 50 de ani, sa construiasca o zona de stabilitate, democratie si dezvoltare durabila, mentinând diversitatea culturala, toleranta si libertatile individuale. Uniunea Europeana îsi propune sa împartaseasca realizarile si valorile sale cu tarile finantate de Proiect si popoarele de dincolo de granitele ei. Pentru eventuale sesizari, contactati cfcu.phare@mfinante.ro.

 

 

 

ROMÂNIA

MINISTERUL PUBLIC

PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

                                                                                                                                           Bucureşti, 8 februarie 2010

 

Consolidarea cadrului practic şi legal din România

 in domeniul recuperării bunurilor

 

În data de 8 februarie 2010, în Sala de Consiliu a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a avut loc reuniunea de deschidere a proiectului de înfrăţire instituţională FT 2007/19343.07.01/IB/JH-23TL “Consolidarea cadrului practic şi legal din România in domeniul recuperării bunurilor”, implementat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Proiectul, finanţat de Uniunea Europeană şi având un buget de 200.000 de euro, are ca partener Marea Britanie, reprezentată prin Northern Ireland Public Sector Enterprises Limited (NI-CO), Serviciul de Poliţie din Irlanda de Nord (PSNI) şi Parchetul Regal Britanic (CPS).

La eveniment au participat d-na Gabriela Scutea, Adjunct al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, reprezentanţi ai instituţiilor beneficiare – Ministerul Public, Ministerul Justiţiei, Inspectoratul General al Poliţiei Române, Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor, Agenţia Naţională de Integritate, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Garda Financiară.

Proiectul are ca obiectiv întărirea eficienţei cooperării naţionale şi internaţionale a instituţiilor sistemului judiciar român în domeniul recuperării bunurilor rezultate din infracţiuni generatoare de câştiguri substanţiale, în special din traficul de persoane, traficul de droguri, fraudă, corupţie şi spălare de bani.

Proiectul va debuta prin redactarea unei analize a instrumentelor operaţionale şi a mecanismelor de îngheţare, sechestru sau confiscare a bunurilor existente, în vederea identificării potenţialului şi blocajelor în materia recuperării bunurilor, mai ales la nivelul cooperării internaţionale. Se va realiza şi o analiză comparativă a legislaţiei româneşti şi europene în domeniu şi se vor formula propuneri şi recomandări cu scopul adaptării cadrului legal românesc, precum şi pentru sprijinirea elaborării unei strategii naţionale în domeniul recuperării bunurilor.

Utilizând rezultatele analizelor, partenerii britanici vor elabora un manual de bune practici la nivel naţional şi internaţional; urmând ca 75 de practicieni (poliţişti, procurori, experţi, judecători) să beneficieze de sesiuni de pregătire specializată în subiectele menţionate anterior. În vederea creării în România a unui Birou funcţional pentru Recuperarea Bunurilor, 15 specialişti români vor participa la o vizită de studiu în Marea Britanie.

Pentru mai multe detalii despre proiect contactaţi Biroul pentru informare publică şi relaţii cu presa.

Tel. 021 319 38 33/1254   Fax.021 311 61 31 E-mail: presa@mpublic.ro

 

 

 

 

 

 

Proiect implementat în parteneriat cu: 

Northern Ireland Public Sector Enterprises Limited (NI-CO),

Police Service of Northern Ireland (PSNI) si Crown Prosecution Service (CPS)

Adresa: NI-CO

25-27 Franklin Street, Belfast, Northern Ireland, UK

Tel: +44 28 90 34 77 50

Fax:+44 28 90 24 97 30

 

COMUNICAT