07.09.2010

 

 

COMUNICAT

 

 

Biroul de Informare Publică şi Relaţii cu Presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:

Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea au dispus, prin rechizitoriu, trimiterea în judecată a inculpatului ŞTEFAN VALENTIN, în stare de arest preventiv, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor deosebit de grav şi tentativă la tâlhărie

Probatoriul administrat în cauză în cursul urmăririi penale a relevat următoarea situaţie de fapt :

Inculpatul, proaspăt eliberat din penitenciar, având probleme cu dantura a apelat la medicul stomatolog pentru o intervenţie chirurgicală. Acest fapt i-a permis să intre în contact cu victima C.S.D.M., asistent la un cabinet de radiologie dentară, pentru efectuarea unei radiografii. Această împrejurare i-a oferit deschis inculpatului posibilitatea de a face rost de nişte bani, realizând că la cabinetul de radiologie dentară se strâng sume de bani ce pot fi eventual sustrase. Astfel, în ziua de 24 martie 2010 a luat hotărârea de a se deplasa la acest cabinet pentru a sustrage bani. Inculpatul a cumpărat un cuţit cu mâner cu prăsele din lemn, cu lama lungă de 20 cm şi lată de 3,5 cm, pentru a-l avea asupra lui la momentul comiterii faptei. În jurul orelor 1745 a intrat în cabinetul de radiologie,  unde  s-a întâlnit cu victima pe care a anunţat-o că doreşte să-şi facă o radiografie.

În apropierea uşii de acces în cabinet  cei doi au avut o discuţie vizând contravaloarea radiografiei, iar în momentul imediat următor inculpatul a scos cuţitul din buzunar şi a lovit-o pe asistentă, de două ori, în zona lombară dreaptă, cauzându-i două plăgi înjunghiate. Victima nu a putut fi doborâtă, ceea ce i-a permis să strige după ajutor, determinându-l astfel pe inculpat să renunţe la intenţia de a sustrage bani şi să părăsească locul faptei în fugă. În faţa cabinetului, acesta a rupt cuţitul pe care l-a aruncat într-o zonă apropiată, fiind găsit a doua zi de organele de poliţie şi ridicat în vederea examinării criminalistice.

Victima a reuşit să se deplaseze spre o farmacie apropiată unde i-a fost acordat primul ajutor, timp în care a reuşit să povestească cele întâmplate şi să facă o descriere a agresorului. Aceasta, ulterior, a fost transportată cu ambulanţa la spital unde, deşi supusă unei intervenţii chirurgicale, a decedat în aceeaşi zi.

Raportul medico-legal întocmit în cauză a concluzionat că moartea victimei a fost violentă, având drept cauză hemoragiilor externă şi internă, subsecvente unor plăgi    înţepat - tăiate, între leziunile traumatice şi deces existând legătură de cauzalitate directă, necondiţionată.

Din constatarea tehnico-ştiinţifică realizată în cauză asupra cuţitului, a reieşit faptul că celulele epiteliale identificate pe mâner  corespund profilului genetic al inculpatului, iar urmele de sânge prelevate de pe lama cuţitului au putut fi identificate ca aparţinând victimei.

Cauza a fost trimisă, spre competentă soluţionare, Tribunalului Vrancea.

 

*

*                     *

 

Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi au dispus, prin rechizitoriu, la data de 30 august 2010, trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului ILIE VASILE sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor.

Probatoriul administrat în cauză în cursul urmăririi penale a relevat următoarea situaţie de fapt :

În ziua de 27 iulie 2010, pe fondul consumului de alcool, între inculpatul Ilie Vasile şi victima S.E. (un consătean al său), a avut loc o altercaţie în timpul căreia aceştia şi-au aplicat reciproc lovituri. Ca urmare a loviturilor aplicate cu putere cu pumnii şi picioarele de către inculpat, victima a căzut, fiind lovită în continuare timp de câteva minute, cu toate încercările martorei Ţ.A. de a-l opri pe inculpat.

În urma intervenţiei martorului I.C., inculpatul a încetat să mai lovească victima, care a fost ridicată şi condusă, de către martor, pe o cărare ce ducea spre casa acesteia, loc în care a fost găsită ulterior, decedată.

Raportul medico-legal efectuat în cauză a concluzionat că moartea victimei a fost violentă şi s-a datorat insuficienţei cardio-respiratorii acute consecutivă unui politraumatism cu multiple fracturi costale.

Cauza a fost trimisă, spre competentă soluţionare, Tribunalului Iaşi.