07.04.2010  

 

 

COMUNICAT

 

 

Biroul de Informare Publică şi Relaţii cu Presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:

În continuarea prezentării rezultatelor activităţii desfăşurate de procurori, în primul semestru al anului 2010, ilustrăm o serie de speţe, privind infracţiuni de prejudiciu pentru bugetul de stat, finalizate prin acte de sesizare a instanţelor de judecată:

 

*

*                *

 

Procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu au dispus, prin rechizitoriu, la data de 14.01.2010, trimiterea în judecată a inculpatului GHEŢA CONSTANTIN sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune.

Ca urmare a probatoriului administrat în cauză în cursul urmăririi penale a reieşit faptul că, inculpatul , în calitate de  administrator al unei societăţi comerciale, a indus în eroare o altă firmă, cu ocazia încheierii unui contract de vânzare cumpărare şi a emis pentru plata mărfii livrate către societatea sa un bilet la ordin fără acoperire pentru suma de 2.702 lei. Ulterior, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, inculpatul a emis către o altă societate o filă cec pentru suma de 12.185 lei, pentru care de asemenea, nu avea disponibil în cont şi cunoştea faptul că se afla în interdicţie bancară de piaţă (fila respectivă făcând parte dintr-un set de instrumente de plată retras din circulaţie).

Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluţionare, Judecătoriei Giurgiu.

 

*

*                *

 

Procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu au dispus, prin rechizitoriu, la data de 25.02.2010, trimiterea în judecată a inculpatului RĂSUCEANU MIRCEA , sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală, fals la Legea contabilităţii şi uz de fals.                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                        

Ca urmare a probatoriului administrat în cauză în cursul urmăririi penale a reieşit faptul că inculpatul, în calitate de împuternicit al unei societăţi comerciale, prin falsificarea evidenţelor contabile ale altor două societăţi comerciale a  încasat în mod ilegal TVA-ul aferent tranzacţiilor comerciale. Astfel, s-a stabilit că inculpatul s-a aprovizionat cu fier de la mai multe societăţi comerciale fictive, completând în fals facturile fiscale ce justificau provenienţa, creând astfel un prejudiciu bugetului de stat în sumă de 249.544 lei, reprezentând impozit pe profit neachitat şi TVA suplimentar de achitat.                                                

Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluţionare, Judecătoriei Giurgiu.

 

*

*                *

 

Procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău au dispus, prin rechizitoriu, la data de 19.03.2010, trimiterea în judecată a inculpaţilor RĂŢOI VIOREL, precum şi a societăţii comerciale al cărui reprezentant era, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de  emitere de file cec fără a avea disponibil şi fără a completa elementele obligatorii şi completarea filei cec cu dată falsă.

            În urma probatoriului administrat în cauză în cursul urmăririi penale a reieşit faptul că, inculpatul, în calitate de reprezentant al unei societăţi comerciale a achiziţionat marfă de la o altă societate, în valoare de 9770 lei. Pentru achitarea contravalorii acestei facturi, inculpatul a emis o filă cec care a fost semnată, ştampilată şi completată în întregime, iar la rubrica „data emiterii” a fost trecută o dată ulterioară celei la care fila a fost emisă în realitate. Fiind introdusă la plată, fila a fost refuzată pe motivul  lipsei totale de disponibil în cont.

            În baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, inculpatul a mai achiziţionat mărfuri de la alte două societăţi comerciale, în valoare de 14.412. lei, respectiv, 5.249 lei, pentru plata cărora a emis file cec, de asemenea refuzate la plată pentru lipsa totală a disponibilului în cont.

Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluţionare, Judecătoriei Bacău.