04.11.2010
COMUNICAT
Biroul de Informare Publică şi Relaţii cu Presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:
Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău au dispus, prin rechizitoriu, la data de 27.10.2010, punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatei UNGUREANU VIRGINIA sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de luare de mită, fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals şi a inculpatului ION NECULAI sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic de influenţă, fals în înscrisuri sub semnătură privată, instigare la fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals.
Din probatoriul administrat în cauză în cursul urmăririi penale a reieşit faptul că inculpata Ungureanu Virginia, în calitate de arhivar la Primăria oraşului Ianca, jud. Brăila, a întocmit în fals, în luna septembrie 2009, la cererea inculpatului Ion Neculai, două adeverinţe. Din conţinutul acestor înscrisuri rezulta că două persoane au lucrat un anumit număr de ani în cadrul unei ferme a C.A.P. Ianca. Adeverinţele urmau să fie depuse la Casa Judeţeană de Pensii Buzău cu scopul ca cele două persoane să beneficieze de pensionare anticipată. Inculpata Ungureanu Virginia a primit în schimbul întocmirii celor două înscrisuri suma de 2000 lei şi un telefon mobil marca Samsung.
Totodată, din probele administrate a mai rezultat faptul că inculpatul Ion Neculai a completat şi semnat în numele persoanelor menţionate în adeverinţe, cererile tipizate către primăria oraşului, în baza cărora au fost întocmite ulterior cele două adeverinţe, serviciu în schimbul căruia inculpatul a primit suma de 500 lei.
Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluţionare, Tribunalului Buzău.