Nr. 3042/C/5331/III-5/2015 28 decembrie 2015
Doamnei
judecător dr. Livia Doina STANCIU
PREȘEDINTELE ÎNALTEI CURȚI DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
În referire la adresa dvs. nr. 845 din 19 noiembrie 2015, am onoarea să vă transmit alăturat punctul de vedere formulat de Ministerul Public în problema de drept care formează obiectul dosarului nr. 24/2015 al Înaltei Curți de Casație și Justiție Completul competent să judece recursul în interesul legii privind: calitatea procesuală pasivă în cauzele privind reconstituirea vechimii în muncă/constatarea încadrării activității desfășurate în grupele I și/sau II de muncă, în situația în care fostul angajator nu mai există, sesizarea având termen pentru depunerea raportului la data de 27 ianuarie 2016.
Potrivit actului de sesizare reprezentat de recursul în interesul legii declarat de Colegiul de Conducere al Curții de Apel Suceava, în această problemă de drept s-au conturat următoarele opinii:
I.1. În unele cazuri astfel de acțiuni au fost admise în contradictoriu cu fostul angajator prin lichidatorul judiciar, chiar dacă societatea a fost dizolvată și radiată, iar funcția lichidatorului a încetat, cu motivarea că se impune constatarea în contradictoriu cu aceasta doar pentru opozabilitate că în perioada de timp dată reclamanta a desfășurat activitate ce se încadrează în grupa a II-a de muncă, în caz contrar lipsind de efecte juridice munca reclamantei și dreptul de a beneficia de toate consecințele acesteia, inclusiv cele privind stabilirea drepturilor de pensie[1].
I.2. În alte cazuri, instanțele au admis excepția lipsei calității procesuale pasive a fostului angajator prin lichidator judiciar, cu motivarea că primul societate comercială - nu mai există, fiind radiată din Registrul Comerțului în baza unei hotărâri judecătorești, hotărâre prin efectul căreia lichidatorul judiciar a fost descărcat de orice sarcini și îndatoriri. S-au reținut în drept dispozițiile art. 41, 43 din Codul de procedură civilă (de la 1865), art. 56 din Noul Cod de procedură civilă, art. 136 din Legea nr. 85/2006.[2]
I.3. În alte cazuri, deși s-a reținut că unitatea angajatoare nu mai există, fiind radiată în procedura falimentului, acțiunea a fost admisă, cu motivarea că din moment ce existența muncii nu este contestată nu există nicio justificare pentru a o priva pe reclamantă de dreptul cerut și că aceeași instanță și chiar același complet a desfășurat o jurisprudență contrară, iar această incertitudine jurisdicțională care are ca efect privarea reclamantei de posibilitatea de a obține beneficiul drepturilor sale, în condițiile în care altor persoane (...) li s-a recunoscut dreptul de a beneficia de dispozițiile legii, este contrară prevederilor art.6 alin.1 din Convenție.[3]
II. În alte cazuri, astfel de acțiuni au fost formulate în contradictoriu cu Casele Județene de Pensii, examenul jurisprudențial relevând existența unor soluții diferite asupra excepției lipsei calității procesuale a acesteia.
II.1 Unele instanțe au apreciat că este întemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a casei județene de pensii, cu motivarea că nu există identitate între persoana chemată în judecată și cel ce ar putea fi obligat de instanță să recunoască perioada lucrată în grupa a II-a de muncă de către reclamant, respectiv că încadrarea în muncă este atributul exlusiv al angajatorului[4].
II.2. Alte instanțe au admis acțiunile formulate în contradictoriu cu casele județene de pensii și au constatat că activitatea desfășurată de reclamanți se încadrează în grupele I sau a II-a de muncă. În argumentarea acestor soluții s-au reținut, în esență, următoarele: Legislația României nu a reglementat în perioada anilor la care și-a încetat activitatea acest angajator al reclamantului modul de gestiune/depozitare/arhivare a documentelor emise de către persoanele juridice, după încetarea existenței acestora (...). În același timp, este cert că o acțiune prin care un angajat solicită eliberarea unei adeverințe privind grupa de muncă este o cerere contencioasă și, prin urmare, trebuie să se judece în contradictoriu cu un alt subiect de drept (...). În aceste condiții, singurul remediu pe care instanța îl identifică îl constituie o acțiune în constatare, hotărârea urmând a fi valorificată la casa de pensii în locul adeverinței de grupă la care face referire art. 126 din H.G nr. 257/2011. În ce privește subiectul de drept în contradictoriu cu care se poate soluționa o astfel de cerere în constatare, acesta nu poate fi decât casa de pensii, instituție în fața căreia se va valorifica, în final, hotărârea judecătorească, la stabilirea/acordarea drepturilor de pensie.[5]
III. În alte cazuri, astfel de acțiuni au fost formulate în contradictoriu cu deținătorul, identificat, al arhivei fostului angajator. Și în acest caz instanțele au pronunțat hotărâri diferite:
III.1. Unele instanțe au admis astfel de acțiuni, reținâd că: nu se poate verifica dacă în arhiva fostei societăți la care a fost angajată reclamanta existau documente care să fi nominalizat persoanele în grupa a II-a de muncă (proces verbal, decizie, tabel, hotărâre a consiliului de administrație). Fostul angajator a fost radiat, iar din arhiva de personal existentă, pârâta Casa Județeană de Pensii a preluat numai statele de plată. Însă chiar în absența documentelor cerute de prevederile legale, chiar în absența înscrierilor din cartea de muncă a mențiunilor referitoare la grupa a II-a de muncă (...), tribunalul apreciază că este admisibilă probarea împrejurărilor de fapt referitoare la condițiile de muncă în care a lucrat fosta angajată.[6]
III.2. Alte instanțe au respins astfel de acțiuni, cu motivarea că dovedirea condițiilor concrete de muncă ale reclamantului și a perioadei de timp lucrată în condițiile specifice grupei de muncă (...) după mai bine de 20 de ani de la încetarea lor, nu se poate face prin administrarea probei testimoniale și invocarea situației juridice a altor salariați (...), în contradictoriu cu deținătorul arhivei fostului angajator, deoarece acesta nu are calitatea de succesor al fostului angajator al reclamantului. Deținătorul arhivei are doar obligația de a elibera copii ale documentelor deținute și adeverințe care să ateste înscrierile existente în aceste documente.[7]
Autorul sesizării cu recurs în interesul legii a opinat că nu poate avea calitate procesuală pasivă Casa Județeană de Pensii.
Apreciez ca fiind în litera și spiritul legii orientarea jurisprudențială în care s-a recunoscut calitatea procesuală pasivă a caselor teritoriale de pensii, atunci când fostul angajator nu mai există.
§1. Înainte de a prezenta argumentele în favoarea tezei privind existența calității procesuale pasive a caselor teritoriale de pensii, voi arăta considerentele pentru care, în cererile de chemare în judecată întemeiate pe dispozițiile art. 279 alin. (2) din Codul muncii, republicat, având ca obiect reconstituirea vechimii în muncă, precum și în cererile care au ca obiect constatarea încadrării activității desfășurate grupele I și II de muncă, această calitate nu poate fi întrunită în persoana celorlalte subiecte de drept chemate în judecată în litigiile analizate.
§1.1. Astfel, în cazul foștilor angajatori problema care se ridică este legată mai degrabă de excepția lipsei capacității de folosință - prin ipoteză, avem de-a face cu societăți comerciale radiate - decât de lipsa calității procesuale pasive, calitate ce nu poate fi contestată având în vedere raporturile de muncă pe care le-au avut cu reclamanții, angajați ai acestor persoane juridice.
Radierea persoanei juridice angajatoare face ca aceasta să înceteze de a mai fi subiect de drepturi și obligații.
Conform dispozițiilor art. 244 din Codul civil, persoana juridică încetează, după caz, prin constatarea ori declararea nulității, prin fuziune, divizare totală, transformare, dizolvare sau desființare ori printr-un alt mod prevăzut de actul constitutiv sau de lege.
Conform dispozițiilor art. 251 din Codul civil, persoanele juridice supuse înregistrării încetează la data radierii din registrele în care au fost înscrise.
§1.2. În privința lichidatorului judiciar al societății comerciale radiate, lipsa calității procesuale pasive este evidentă având în vedere dispozițiile art. 180 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, conform cărora, prin închiderea procedurii, judecătorul sindic, administratorul/lichidatorul judiciar și toate persoanele care i-au asistat sunt descărcați de orice îndatoriri sau responsabilități cu privire la procedură, debitor și averea lui, creditori, titulari de drepturi de preferință, acționari sau asociați[8].
§1.3. Deținătorul de arhivă[9] nu poate avea calitate procesuală pasivă în ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect reconstituirea vechimii în muncă sau constatarea încadrării în grupe superioare de muncă, întrucât acesta are doar obligația de a atesta acele date care rezultă din fondul arhivistic pe care îl deține, nu și date ce nu rezultă din acest fond ori numai pe baza susținerilor unei persoane.
Acesta nu poate fi obligat să ateste împrejurări referitoare la încadrarea în muncă și contribuția la asigurări sociale pe care nu le cunoaște și nici nu are cum să le cunoască în lipsa documentelor de evidență primară, precum foi de prezență sau state de plată[10].
Dacă în privința fostului angajator, atunci când acesta există ca entitate juridică se poate argumenta că poate fi chemat în judecată pentru stabilirea retroactivă a încadrării în grupe superioare de muncă, fiind vorba de o problemă de executare a contractului de muncă, în cazul unui deținător de arhive care nu a avut raporturi de muncă cu reclamantul, nu se poate justifica chemarea în judecată pentru stabilirea încadrării într-o grupă specială de muncă.
Deținătorul de arhivă are calitate procesuală pasivă doar atunci când instanța a fost învestită cu o cerere în realizare având ca obiect obligarea acestuia la eliberarea, pe baza documentelor din fondul arhivistic cu valoare practică preluat, a unor adeverințe ori documente pe care le deține și prin care ar urma să fie atestate date sau împrejurări referitoare la stagiile de cotizare realizate de asigurați[11].
§2.1. Întrucât, în cauzele care au ca obiect reconstituirea vechimii în muncă sau constatarea activității desfășurate în grupele I/II de muncă niciuna dintre aceste entități nu poate avea calitate procesuală pasivă, se impune ca, pentru asigurarea liberului acces la justiție garantat de art. 21 din Constituție și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, să se identifice persoana care să poată sta în judecată în calitate de pârât, astfel încât dreptul la acțiune conferit de lege să nu devină iluzoriu, pur declarativ.
Consider că, în identificarea unei soluții sub acest aspect se cuvine a se da eficiență și principiul actus interpretandus est potius ut valeat quam pereat.
Dacă fostul angajator ori continuatorul juridic al acestuia nu mai există, a interpreta în sensul că reclamantul nu se poate judeca în contradictoriu cu nicio altă persoană/instituție/autoritate, înseamnă a ajunge la concluzia că dispozițiile art.279 din Codul muncii devin inaplicabile, fiindcă nu s-ar putea obține o hotărâre judecătorească de reconstituire a vechimii în muncă pe motiv că nu există un pârât în contradictoriu cu care să se judece o astfel de cerere.
Însă, o astfel de concluzie nu poate fi corectă deoarece, implicit, s-ar ajunge la o altă concluzie subsecventă, și anume, că dispozițiile art. 279 din Codul nuncii se interpretează în sensul că, în anumite situații particulare, acestea nu produc efecte juridice. Or, textul de lege trebuie interpretat în sensul în care produce efecte juridice, iar nu în sensul de a nu produce astfel de efecte[12].
§2.2. Consider că în această analiză, se cuvine a se avea în vedere că instituțiile în fața cărora vor fi valorificate, în final, hotărârile judecătorești de reconstituire a vechimii în muncă sunt casele teritoriale de pensii.
Acestea sunt entitățile juridice ce vor utiliza în procedura de stabilire/recalculare a drepturilor de pensie datele rezultate din hotărârile judecătorești pronunțate[13].
Pentru justificarea calității procesuale pasive a caselor teritoriale de pensii nu prezintă relevanță faptul că nu au existat raporturi de muncă între acestea și reclamanți și că doar angajatorul are obligația de a elibera angajaților documentele care atestă calitatea de salariat conform art. 40 alin. (2) lit.h) din Codul muncii și adeverințele care să ateste stagiile de cotizare conform art. 158 alin. (4) și art. 165 alin. (2) din Legea nr. 263/2010, deoarece, prin ipoteză, angajatorul nu mai există ca subiect de drept, iar aceste documente nu mai pot fi procurate.
§2.3. De altfel, documentele primare care atestă vechimea în muncă și încadrarea în grupe superioare de muncă nu sunt singurele mijloace de probă ce pot fi utilizate pentru probarea pretențiilor întemeiate pe dispozițiile art. 279 alin. (2) din Codul Muncii sau în acțiunea în constatarea încadrării în grupele I /II de muncă.
Conform dispozițiilor art. 16 lit. a) din Legea nr. 263/2010, vechimea în muncă recunoscută pentru stabilirea pensiilor până la data de 1.04.2001 constituie stagiu de cotizare în sistemul public de pensii.
Ca regulă, potrivit art. 159 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, dovada vechimii în muncă realizată până la data de 1 aprilie 2001 se face cu carnetul de muncă, carnetul de asigurări sociale sau cu alte acte prevăzute de lege.
Potrivit art. 76 din Normele de aplicare a Legii nr. 263/2010, aprobate prin Hotărârea de Guvern nr. 257/2011, actele la care se face referire prin art. 103 alin. (2) din lege privind stabilirea și plata pensiilor, sunt între altele: carnetul de muncă și adeverința privind condițiile de muncă.
În conformitate cu art. 279 alin. (2) din Codul muncii, republicat, vechimea în muncă stabilită până la data de 31.12.2010 se probează cu carnetul de muncă.
În practică, însă, se întâlnesc numeroase situații în care, din diverse motive, persoanele interesate să dovedească stagiul de cotizare realizat, în vederea obținerii pensiei, nu mai dețin înscrisurile necesare în acest scop, fiind necesară obținerea reconstituirii vechimii în muncă.
În reglementarea Decretului nr. 92/1976 privind carnetul de muncă, se putea solicita reconstituirea activității care s-a depus pe baza unui contract de muncă, a funcției, a meseriei sau specialității, într-o procedură administrativă derulată de comisii anume constituite în acest scop, comisii ale căror soluții puteau fi contestate la instanță.
După abrogarea Decretului nr. 92/1976, în conformitate cu art. 279 alin. (2) Codul muncii, republicat, vechimea în muncă stabilită până la data de 31.12.2010 se reconstituie la cererea persoanei care nu posedă carnet de muncă, de către instanța judecătorească competentă să soluționeze conflictele de muncă, pe baza înscrisurilor sau a altor probe din care să rezulte existența raporturilor de muncă.
În ceea ce privește încadrarea în grupe superioare de muncă, în baza Legii nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistență socială s-a emis Ordinul nr. 50/1990 care prevedea că în grupa I de muncă se încadrează locurile de muncă, activitățile și categoriile profesionale cuprinse în Anexa 1, iar în grupa a II-a de muncă se încadrează locurile de muncă, activitățile și categoriile profesionale cuprinse în Anexa 2.
Nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I și II de muncă se făcea de către conducerea unităților împreună cu sindicatele libere din unități, ținându-se seama de condițiile deosebite de muncă concrete în care își desfășurau activitatea persoanele respective[14].
Ulterior, Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale a suprimat clasificarea privind încadrarea locurilor de muncă pe grupe și a constituit o nouă clasificare a acestora în condiții normale, deosebite și speciale.
Or, prin cererile de chemare în judecată analizate se solicită, în prezent, ca pe baza probelor administrate, să se constate că activitatea desfășurată în anumite perioade se încadra în grupele superioare de muncă.
În acele situații în care fostul angajator nu mai există, iar contractul prevăzut de art. 18 alin. (3) din Legea nr. 16/1996, republicată, de predare a documentelor cu valoare practică, de la casele teritoriale de pensii, către operatorii economici autorizați în prestarea de activități arhivistice nu s-a încheiat, casele teritoriale de pensii au calitate procesuală pasivă.
În egală măsură, faptul că printre atribuțiile reglementate de art. 139 din Legea nr. 263/2010 în privința caselor teritoriale de pensii nu se regăsesc și cele privind reconstituirea vechimii în muncă sau încadrarea în grupe superioare de muncă, nu poate constitui un argument solid în susținerea lipsei calității procesuale pasive a acestora, din moment ce, pentru o corectă certificare a stagiului de cotizare și a punctajului pentru fiecare asigurat, în temeiul obligației prevăzute de art. 139 lit. g) din lege, trebuie luat în calcul orice element, inclusiv hotărârea judecătorească de reconstituire a vechimii în muncă/de constatare a încadrării într-o anumită grupă de muncă.
Pentru ca aceste hotărâri judecătorești să le fie opozabile caselor teritoriale de pensii, trebuie ca acestea să poată sta în judecată.
§2.4. Calitatea procesuală definită de art. 36 din Codul de procedură civilă ca rezultând din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios dedus judecății nu presupune și o confuziune cu dreptul substanțial, fiind suficient să existe doar un raport de conexitate cu acest drept, concretizat în interesul pe care partea trebuie să-l justifice, de a acționa în justiție.
Așadar, nu întotdeauna există o suprapunere perfectă a calității de parte în proces cu aceea de parte în raportul juridic de drept substanțial.
Pentru a participa la activitatea judiciară este necesară doar afirmarea unui drept sau interes propriu în confruntarea cu o altă persoană fizică sau juridică.
Justificarea calității procesuale active nu presupune cu necesitate existența unui drept subiectiv sau a unui raport juridic de drept material.
În mod similar, justificarea calității procesuale pasive nu presupune, în toate situațiile, existența unei obligații incluse în conținutul unui raport de drept material. O atare concepție nu înseamnă o fetișizare a dreptului procesual în raport cu dreptul material și nici transformarea acestuia din urmă într-o formă lipsită de conținut.[15]
Calitatea procesuală este o însușire a unui subiect de drept ce-i conferă legitimitatea de a sta în proces. Ea poate izvorî atât dintr-un raport juridic de drept material în care subiectul este parte, cât și dintr-un raport conex cu acesta, recunoscut de lege.[16]
Această constatare (calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios) nu trebuie absolutizată pentru a spune că au calitatea de reclamanți sau pârâți doar subiecții raportului juridic de drept material[17].
Aplicate la problema de drept din sesizarea formulată de Colegiul de Conducere al Curții de Apel Suceava, aceste considerații teoretice vin să demonstreze calitatea procesuală pasivă a caselor teritoriale de pensii, în virtutea raportului de conexitate cu dreptul dedus judecății și a legăturii firești dintre dreptul de a beneficia de o reflectare corectă în cuantumul pensiei a activității desfășurate în grupele speciale de muncă, pe de o parte și vocația conferită de lege caselor teritoriale de pensii de a stabili cuantumul pensiei, pe de altă parte.
§2.5. Calitatea procesuală pasivă a caselor teritoriale de pensii se explică și prin caracterele specifice acțiunii în constatare în categoria căreia se înscriu și acțiunile de genul celor aflate în discuție ca acțiuni în constatarea existenței unui drept ori a unor situații juridice ce urmează a fi valorificate ulterior în fața acestor servicii publice cu personalitate juridică.
Mai exact, chemând în judecată casa teritorială de pensii, pentru ca instanța să constate o anumită vechime în muncă/o anumită încadrare în grupe de muncă, acțiunea reclamantului prezintă similitudini cu acțiunea în constatare interogatorie, a cărei particularitate constă în aceea că, în mod preventiv, titularul dreptului cheamă în judecată o persoană care ar putea eventual să-i conteste dreptul, pentru a răspunde și a se lua act dacă recunoaște sau nu dreptul[18].
Spre deosebire de acțiunea în realizare, caracterul preventiv al acțiunii în constatare interogatorie face de prisos cercetarea actualității interesului, iar cu privire la calitatea procesuală pasivă, aceasta o poate avea orice persoană care contestă sau ar putea să conteste în viitor dreptul pretins de reclamant. În cazurile analizate, casele teritoriale de pensii ar putea să nu ia în calcul o anumită vechime în muncă sau încadrarea într-o anumită grupă specială, ceea ce produce consecințe asupra stabilirii drepturilor de pensie.
§2.6. Soluțiile anvizajate în literatura de specialitate privind posibilitatea accesării procedurii necontencioase[19] sau în jurisprudență privind posibilitatea reconstituirii vechimii în muncă în cadrul contestației la decizia de pensie[20] nu sunt nici ele de natură a surmonta impasul produs prin dispariția fostului angajator.
Astfel, formularea unei cereri necontencioase în acest gen de cauze, deși are avantajul că nu necesită identificarea vreunui pârât, nu constituie decât un remediu paliativ, întrucât există riscul respingerii ei de către instanță ori de câte ori se constată existența unui aspect contencios, ceea ce duce, în final, tot la demararea unei proceduri de drept comun.
Teza privind obținerea reconstituirii vechimii în muncă/constatării încadrării în grupe speciale de muncă, pe cale incidentală în cadrul soluționării contestației împotriva deciziei de pensie, ridică mai degrabă problema inadmisibilității formulării acestor cereri pe cale principală.
Sancțiunea inadmisibilității intervine însă atunci când nu există o dispoziție legală expresă care să prevadă posibilitatea exercitării acțiunii respective.
Or, posibilitatea formulării cererii de reconstituire a vechimii în muncă, este prevăzută expres în dispozițiile art. 279 alin. (2) din Codul muncii, republicat.
În cazul acțiunii în constatare, inadmisibilitatea intervine, conform dispozițiilor art. 35 din Codul de procedură civilă atunci când partea poate cere realizarea dreptului pe orice altă cale pevăzută de lege.
Realizarea pe calea contestației la decizia de pensie a dreptului privind încadrarea în grupe superioare de muncă nu poate fi însă obținută întrucât, prin ipoteză, o astfel de decizie de pensie nu există încă, partea urmărind tocmai preconstituirea dovezilor care să ajute la emiterea unei decizii de stabilire a cuantumului pensiei care să reflecte întreaga activitate desfășurată.
În plus față de aceste considerente, dispariția ca subiect de drept a fostului angajator și imposibilitatea identificării unui alt subiect în contradictoriu cu care reclamantul să-și poată valorifica drepturile decurgând din încadrarea în grupe superioare de muncă înfrâng și principiul echității care trebuie să guverneze actul de justiție.
În condițiile în care activitatea desfășurată în grupe speciale de muncă prevăzute de Ordinul nr. 50/1990 a putut fi valorificată la calcularea drepturilor de pensie abia după apariția Legii nr. 218/2008 care a modificat Legea nr. 19/2000 în sensul acordării unui punctaj suplimentar la pensie aferent încadrării în grupele I și II de muncă, era de așteptat ca fostele unități angajatoare care ar fi putut oferi datele necesare stabilirii acestor încadrări, să fi dispărut între timp, statul având obligația de a identifica acele mijloace prin intermediul cărora persoanele îndreptățite să-și poată vedea realizate drepturile recunoscute de lege.
Nu se poate imputa acestor persoane că nu au fost suficient de diligente în a-și procura documentele necesare, din moment ce interesul în valorificarea acestora s-a născut după o perioadă considerabilă de timp de la data pensionării, interval în care fostul angajator nu mai există.
§3. Situațiile analizate pun în discuție efectivitatea dreptului de acces la instanță într-o manieră deja sancționată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Georgel și Georgeta Stoicescu împotriva României[21] în care instanța de contencios european al drepturilor omului a constatat încălcarea dreptului de acces la instanță garantat de art. 6 §1 din Convenție prin aceea că reclamanta nu a obținut o hotărâre definitivă privind fondul acțiunii, deoarece cererea i-a fost respinsă în repetate rânduri fără o examinare a fondului, pe motiv că nu a identificat bine autoritatea răspunzătoare de daune. Astfel, Curtea a observat că accesul la acțiunile judiciare interne numai pentru a fi informat că acțiunea este respinsă în urma interpretării într-un anume sens a calității procesuale pasive, poate ridica o problemă în temeiul art. 6 §1 din Convenție. Pentru ca dreptul la instanță să fie efectiv, un individ trebuie să aibă o oportunitate practică clară de a contesta un act care constituie o ingerință în drepturile sale [22].
*
În concluzie, consider că în interpretarea dispozițiilor art. 279 alin. (2) din Codul muncii, republicat și art. 35 din Codul de procedură civilă, republicat, în acțiunile având ca obiect reconstituirea vechimii în muncă, respectiv constatarea încadrării în grupele I sau a II-a de muncă, calitatea procesuală pasivă aparține caselor teritoriale de pensii.
Fostul angajator care nu mai există, fiind radiat, nu are capacitate de folosință, iar lichidatorul judiciar, fiind descărcat de orice îndatoriri sau responsabilități după acest moment nu poate avea calitate procesuală pasivă.
Deținătorii de arhivă cu valoare practică, operatori economici care au preluat arhiva de la fostul angajator sau de la casele teritoriale de pensii, potrivit art. 18 alin. (1) și (3) din Legea Arhivelor Naționale nr. 16/1996, republicată, au calitate procesuală pasivă, pe temeiul obligației de a face, doar în ceea ce privește cererea având ca obiect obligarea acestora la eliberarea adeverințelor și a altor documente deținute în fondul arhivistic preluat referitoare la stagiile de cotizare realizate de asigurați.
Pentru aceste motive, în temeiul dispozițiilor art. 517 din Codul de procedură civilă, solicit admiterea recursului în interesul legii declarat de Colegiul de Conducere al Curții de Apel Suceava și pronunțarea unei decizii prin care să se asigure interpretarea și aplicarea unitară a legii.
Tiberiu Mihail nițu
[1] Sentința civilă nr. 2310/25.11.2014 pronunțată în dosarul nr. 10832/109/2012 al Tribunalului Argeș Secția conficte de muncă și asigurări sociale. În același sens sentința civilă nr. 507 din 5 februarie 2014 pronunțată în dosarul nr. 10885/63/2013 a Tribunalului Gorj Secția conflicte de muncă și asigurări sociale; decizia nr. 3525 din 31 mai 2011 a Curții de Apel București Secția a VII- civilă pronunțată în dosarul nr. 5084/87/2010 (nr. vechi 3543/2011).
[2] Sentința civilă nr. 5564 din 3 decembrie 2013 pronunțată în dosarul nr. 7226/101/2012 a Tribunalului Mehedinți Secția conflicte de muncă și asigurări sociale; sentința civilă nr. 3145 din 18.06.2015, pronunțată în dosarul nr. 5004/101/2014 al Tribunalului Mehedinți Secția conflicte de muncă și asigurări sociale; decizia nr. 310 din 13 mai 2015, pronunțată în dosarul nr. 2672/40/2014 al Curții de Apel Suceava Secția I Civilă; decizia nr. 256/2.04.2015 pronunțată în dosarul nr. 164/113/2014 al Curții de Apel Galați Secția conflicte de muncă și asigurări sociale; sentința civilă 3810 din 27.06.2013 pronunțată în dosarul nr. 2593/95/2013 al Tribunalului Gorj Secția conflicte de muncă și asigurări sociale; sentința civilă nr. 3906 din 4.07.2013 a Tribunalului Gorj Secția conflicte de muncă și asigurări sociale pronunțată în dosarul nr. 2590/95/2013.
[3] Decizia Curții de Apel Craiova pronunțată în recursul asupra sentinței civile nr. 15 din 15 ianuarie 2008 a Tribunalului Dolj;
[4] Sentința civilă nr. 505/3.04.2014 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în dosarul nr. 4139/120/2013, decizia nr. 930/A/6.07.2015 a Curții de Apel Timișoara Secția litigii de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. 3397/115/2014; decizia nr. 3590/19.06.2013 a Curții de Apel București Secția a VII-a Civilă, pronunțată în dosarul nr. 2676/98/2012- nr. vechi 82/2013, decizia nr. 208/AS/9.12.2014 pronunțată de Curtea de Apel Constanța în dosar nr. 440/118/2014; decizia nr. 607/10.09.2015 a Curții de Apel Suceava Secția I Civilă pronunțată în dosarul nr. 4345/40/2014); sentința civilă nr. 2310/28.11.2014 a Tribunalului Argeș, pronunțată în dosarul nr. 10832/109/2012.
[5] Decizia nr. 386/A/21.05.2015 a Curții de Apel Galați, pronunțată în dosarul nr. 2500/91/2014. În același sens: decizia nr. 606/14.10.2014 a Curții de Apel Suceava, în dosarul nr. 4222/40/2013; sentința civilă nr. 1236/27.11.2014 a Tribunalului Covasna, dosar nr. 1125/119/2014; decizia nr. 306/AP/2.03.2015 a Curții de Apel Brașov Secția civilă, în dosar nr. 1125/119/2014; sentința civilă nr. 1237/27.11.2014 a Tribunalului Covasna, în dosarul nr. 1126/119/2014.
[6] Sentința civilă nr. 1236/27.11.2014 a Tribunalului Covasna, în dosarul nr. 1125/119/2014. În același sens: sentința civilă nr. 583/17.04.2014 a Tribunalului Dâmbovița Secția I Civilă pronunțată în dosarul nr. 6519/120/2013; sentința civilă nr. 5564/3.12.2003 a Tribunalului Mehedinți Secția conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. 7226/101/2012*; decizia nr. 976/1.10.2014 a Curții de Apel Ploiești Secția I Civilă în dosar nr. 4139/120/2013; sentința civilă nr. 507/5.02.2014 a Tribunalului Dolj Secția conflicte de muncă și asigurări sociale, dosar nr. 10885/63/2013; sentința civilă nr. 726/15.06.2015 a Tribunalului Buzău Secția I Civilă, în dosarul nr. 646/114/2015.
[7] Decizia civilă nr. 308/9.04.2014 a Curții de Apel Timișoara Secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr. 9124/30/2013. În același sens: decizia nr. 930/A din 6.07.2015 a aceleiași instanțe, în dosarul nr. 3397/115/2014; decizia nr. 1423/18.03.2015 a Curții de Apel Craiova Secția I Civilă în dosarul nr. 1258/63/2014; sentința civilă nr. 3810/27.06.2013 a Tribunalului Gorj în dosarul nr. 2593/95/2013; decizia nr. 208/AS/9.012.2014 a Curții de Apel Constanța în dosarul nr. 440/118/2014; decizia civilă nr. 5590/19.06.2013 a Curții de Apel București Secția a VII-a Civilă în dosarul nr. 2676/98/2013 (nr. vechi 82/2013); sentința civilă nr. 507/5.02.2014 a Tribunalului Dolj Secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr. 10885/63/2013.
[8] În același sens erau și prevederile art. 136 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, în prezent, abrogată;
[9] Această entitate este definită de art.2 lit.h) din Normele metodologice privind aplicarea unor dispoziții ale Legii Arhivelor Naționale nr. 16/1996 aprobate prin Ordinul nr. 137/2013 al Ministerului Afacerilor Interne ca persoana juridică de drept public sau privat, precum și persoana fizică care are în păstrare documente rezultate din activitatea proprie ori preluate prin desființarea, comasarea sau reprofilarea unor creatori de arhive;
[10]Astfel, potrivit art. 18 alin. (1) și (3) din Legea Arhivelor Naționale nr. 16/1996, republicată în Monitorul oficial, partea I, nr. 293 din 22 aprilie 2011:
(1) În cazul declarării falimentului, în condițiile legii, a unui creator de documente, fără ca activitatea acestuia să fie continuară de altul, ( ) documentele cu valoare practică în baza cărora se eliberează copii, certificate și extrase privind drepturile referitoare la stagiile de cotizare la asigurările sociale ale cetățenilor se predau, pe bază de contract, operatorilor economici autorizați în prestarea de servicii arhivistice.
..
(3) Documentele cu valoare practică, în baza cărora se eliberează copii, certificate și extrase privind drepturile cetățenilor referitoare la stagiile de cotizare în sistemul unitar de pensii publice, aflate la casele teritoriale de pensii, se predau cu prioritate, pe bază de contract, operatorilor economici autorizați în prestarea serviciilor arhivistice, la cererea acestora.;
[11] În acest sens,. în literatura de specialitate s-a arătat că: Pentru ca o persoană să poată beneficia de un calcul corect al drepturilor de pensie în condițiile în care art. 165 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 stabilește modul în care se pot dovedi veniturile obținute în perioada contributivă, este necesar să se rețină în favoarea asiguratului și un drept de a i se elibera o adeverință care să ateste datele necesare pentru calculul pensiei, drept căruia îi corespunde obligația corelativă a deținătorului fondului arhivistic de a elibera o astfel de adeverință. În caz contrar, dreptul asiguratului la prestații sociale ar fi afectat și nu ar mai avea un caracter efectiv, câtă vreme ar fi pus practic în imposibilitatea de a dovedi elementele esențiale pentru calculul pensiei indicate în art. 96 din Legea nr. 263/2010. (Răzvan Anghel, Reconstituirea vechimii în muncă. Stabilirea cadrului procesual în situația în care fostul angajator nu mai există, Curierul Judiciar nr. 6/2015, p. 307-308);
[12] În acest sens, Mădălina Moceanu Studiu de caz. Cu cine se judecă un salariat care și-a pierdut cartea de muncă? http://legestart.ro/studiu-de-caz-cu-cine-se-judeca-un-salariat-care-si-pierdut-cartea-de-munca/;
[13] În acest sens, Curtea de Apel Galați, decizia civilă nr. 386 din 21.05.2015 pronunțată în dosarul nr. 2500/91/2014. Instanța a reținut că interpretarea literală a prevederilor art. 126 din HG nr. 257/2011 ar duce la concluzia că dacă nu mai există nici angajatorul și nici nu există un deținător de arhivă, atunci angajatul nu și-ar putea valorifica dreptul său la beneficiul grupei superioare de muncă deoarece nu are cu cine să se judece.
O astfel de interpretare ar avea drept consecință o îngrădire a dreptului reclamantului de acces la instanță și în același timp, afectarea dreptului la un bun pentru care deține o speranță legitimă, fiind cu totul absurd ca un cetățean să nu-și poată valorifica un drept legal întrucât legea internă nu reglementează în mod expres calea procedurală și persoana cu care ar trebui să se judece în situația în care fostul angajator și arhiva acestuia nu mai există.
Este necesar să se determine mecanismul legal și persoana cu care angajatul se poate judeca într-o astfel de acțiune, mecanism care să atingă finalitatea urmărită prin introducerea cererii de chemare în judecată.
Singurul remediu pe care instanța îl identifică îl constituie o acțiune în constatare a prestării muncii în grupa superioară de muncă, urmând ca hotărârea astfel obținută să fie valorificată la casa de pensii în locul adeverinței de grupă la care face referire art. 126 din H.G nr. 257/2011.
În ceea ce privește subiectul de drept în contradictoriu cu care se poate soluționa o astfel de cerere în constatare, acesta nu poate fi decât Casa de pensii, instituția în fața căreia se va valorifica în final hotărârea judecătorească, Casa Județeană de Pensii fiind cea care va utiliza la acordarea/stabilirea drepturilor de pensie, informațiile și efectele hotărârii judecătorești de constatare a prestării muncii în grupa I/II.
[14] În unele dintre cauzele analizate având ca obiect constatarea încadrării în grupele superioare de muncă, instanțele au reținut că faptul că reclamanții nu figurează scriptic în evidența privind încadrarea în grupe a unității angajatoare, nu constituie un motiv de respingere a acțiunilor, putându-se verifica în fapt condițiile deosebite de muncă prin administrarea probei testimoniale și invocarea situației juridice a altor salariați ce au prestat activitatea în condiții identice și în aceeași perioadă cu reclamanții, cât și prin dispunerea unei expertize de specialitate.
În acest sens, sentința civilă nr. 678/23.03.0015 pronunțată în dosarul nr. 5434/109/2013 a Tribunalului Argeș, definitivă prin decizia civilă nr. 1499/30.09.2015 a Curții de Apel Pitești. În considerentele acestei sentințe s-a arătat că activitatea desfășurată de părți, deși nu se regăsește în Anexa 2 a Ordinului Ministerului Muncii nr. 50/1990, acest aspect nu are relevanță, întrucât voința legiuitorului a fost aceea de a acorda un beneficiu angajaților ce erau încadrați în locuri de muncă ce implicau un grad ridicat de noxe, condiții nefavorabile de climat, suprasolicitare fizică sau nervoasă, risc de explozie, iradieri sau infectare, inclusiv penru cei care au lucrat în aceste condiții anterior anului 1990 pentru care încadrarea nu a fost condiționată de evidența buletinelor de determinare a noxelor.
Cât privește perioada ulterioară apariției Ordinului nr. 50/1990 pentru care încadrarea în grupe de muncă a fost condiționată de existența buletinelor de determinare a noxelor, în cauză s-a încuviințat efectuarea unei expertize tehnice în specialitatea protecția muncii pentru a se verifica în concret condițiile de muncă în care au lucrat părțile și dacă acestea justificau o încadrare într-o grupă superioară de muncă.
Expertul a avut în vedere documentele întocmite pentru perioada analizată prin care se măsuraseră noxele, precum și studii care au evidențiat efectele asupra sănătății a lucrului cu instanlații electrice de înaltă tensiune, expertul ținând seama de atribuțiile avute de salariați potrivit fișei postului, dar și de analiza stării de sănătte a personalului care a desfășurat această activitate, consemnată în documentele de la cabinetul medical și în rapoartele privind activitatea de securitate și sănătate în muncă.
Instanța a mai apreciat și că Ordinul nr. 50/1990 nu are caracter limitativ, neputându-se restrânge aplicarea acestuia numai la activitățile și funcțiile prevăzute în forma inițială a actului, în lipsa unei dispoziții exprese a autorității emitente sau a unui act normativ de ordin superior.
[15] Ioan Leș Tratat de drept procesual civil, Vol. I, Editura Universul Juridic, București, 2014, pag. 138, 139, 265;
[16] Alexandru Suciu Excepțiile procesuale în Noul Cod de procedură civilă - Universul juridic, pag. 124;
[17] Ion Deleanu Tratat de procedură civilă Vol.I , Universul juridic 2013, pag. 374,
[18] Gabriel Boroi, Mirela Stancu Drept procesual civil , Ed. Hamangiu 2015, pag.54;
[19] Răzvan Anghel Reconstituirea vechimii în muncă. Stabilirea cadrului procesual în situația în care fostul angajator nu mai există Curierul judiciar nr.6/2015, p. 308,
[20] Curtea de Apel Constanța, decizia civilă nr. 208/9.12.2014 pronunțată în dosarul nr. 440/118/2014;
[21] Publicată în Monitorul oficial, partea I, nr. 416 din 10 iulie 2013;
[22] Paragrafele 71, 73 și 74;