ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE

Completul competent să judece recursul în interesul legii

 

 

Minuta deciziei nr. 19    Dosar nr. 12/2015

Ședința din 05 octombrie 2015

 

 

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

 

Admite recursul în interesul legii exercitat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Constanța și Colegiul de conducere al Curții de Apel Suceava.

În interpretarea și aplicarea prevederilor art. 1050 - 1053 din Codul de procedură civilă și art. 56, art.76 și art. 82 din Legea nr. 71/2011, stabilește că procedura specială reglementată de prevederile art. 1050 - 1053 din Codul de procedură civilă nu este aplicabilă în privința posesiilor începute anterior intrării în vigoare a Codului civil.

Obligatorie, potrivit art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 5 octombrie 2015.