În temeiul art. 4142 alin. 1 din Codul de procedură penală vă sesizez cu :
în vederea interpretării și aplicării unitare a dispozițiilor art. 33 alin. 2 din Legea nr. 302 din 28 iunie 2004, republicată și art. 127 din Codul penal, respectiv dacă transmiterea, potrivit dispozițiilor legale în materie, a unui mandat european de arestare emis de către autoritățile judiciare române constituie sau nu o cauză specială de întrerupere a prescripției executării pedepsei.
Analiza practicii judiciare a relevat următoarele orientări, și anume :
1. Într-o primă orientare s-a apreciat că emiterea de către autoritățile române a unui mandat european de arestare constituie o cauză specială de întrerupere a prescripției executării pedepsei.
a) Unele instanțe au apreciat că mandatul european de arestare fiind, potrivit Deciziei cadru nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002 a Consiliului Uniunii Europene, o cerere de extrădare în procedură simplificată, sunt incidente prevederile art. 33 alin. 2 din Legea nr. 302/2004 republicată (Anexele 1 15 ).
b). Alte instanțe au considerat că numai arestarea provizorie în vederea predării, în baza unui mandat european de arestare emis de autoritățile române, conduce la întreruperea prescripției executării pedepsei, în condițiile art. 127 alin. 1 din Codul penal, această măsură fiind echivalată cu începerea executării pedepsei (Anexele 16 18).
2. Într-o a doua orientare, s-a apreciat că emiterea mandatului european de arestare nu întrerupe cursul prescripției executării pedepsei, motivându-se că prevederile art. 33 alin. 2 din Legea nr. 302/2004 vizează numai depunerea unei cereri de extrădare, nefiind permisă aplicarea acestor dispoziții prin analogie și la instituția mandatului european de arestare (Anexele 19 34).
*
În vederea analizei problemei de drept ce face obiectul prezentului demers se impun unele considerații prealabile cu privire la condițiile în care se produc efectele art. 33 alin. 2 din Legea nr. 302/2004 republicată în materia extrădării (I), precum și cu privire la natura și regimul juridic al mandatului european de arestare (II).
I. Prin voința legiuitorului, art. 33 alin. 2 din Legea nr. 302/2004 republicată instituie o cauză specială de întrerupere a cursului prescripției, atât a răspunderii penale cât și a executării pedepsei. Această cauză specială este depunerea cererii de extrădare.
Din analiza sistematică a dispozițiilor legale care reglementează materia extrădării rezultă că formularea cererii de extrădare, respectiv depunerea acesteia nu poate avea loc decât în măsura în care persoana solicitată este localizată și statul de executare a cererii este cunoscut (art. 66 din Legea nr. 302/2004 modificată).
Numai în aceste condiții cererea adresată de statul român statului de executare reprezintă o manifestare efectivă a autorităților române îndreptată împotriva persoanei care are obligația de a răspunde penal sau de a executa o pedeapsă aplicată de o instanță română. În consecință, tot numai în aceste condiții, cererea de predare a persoanei, adresată statului străin prin formularea /depunerea unei cereri de extrădare are caracterul întrerupător al prescripției prevăzută de art. 33 alin. 2 din Legea nr. 302/2004 republicată.
Per a contrario, atât timp cât persoana care se sustrage de la urmărirea penală sau de la executare nu este localizată, autoritățile române emit mandat de urmărire internațională în vederea extrădării ( art. 65 din Legea nr. 302/2004 republicată ), mandat a cărui emitere și difuzare nu determină întreruperea prescripției.
Aceasta deoarece în tot timpul cât persoana nu este localizată și statul de executare nu este cunoscut, cererea de extrădare nu poate fi formulată /depusă .
În aceste condiții nu se poate vorbi despre o manifestare efectivă a autorităților române îndreptată împotriva unei persoane, în scopul tragerii la răspundere penală sau al supunerii la executarea unei pedepse, manifestare care ar fi de esența cauzelor ce întrerup prescripția.
II. Mandatul european de extrădare este o instituție similară extrădării, analiza reglementării acestuia demonstrând că procedura mandatului european de arestare este o procedură de extrădare simplificată, din care au fost eliminate anumite etape.
Prin urmare, procedura prin care statele membre ale Uniunii Europene solicită/predau între ele persoane în vederea tragerii la răspundere penală sau executării pedepsei este, în esență, o procedură specială. Raportul dintre cele două instituții este unul de la general la special, de la general la particular. În acest context, în măsura în care nu sunt edictate norme speciale pentru mandatul european de arestare, se aplică normele de drept generale stabilite de legiuitor în materia extrădării . În virtutea acestui raport, de la general la special și al absenței unor norme speciale, nu este vorba de extinderea prin analogie a prevederilor art. 33 alin. 2 din Legea nr. 302/2004, ci de aplicarea regulii care guvernează tipul de raport amintit.
*
În considerarea celor ce preced se poate concluziona că dispozițiile art. 33 alin. 2 din Legea nr. 302/2004 republicată sunt incidente și în materia mandatului european de arestare, cu precizările ce urmează a fi expuse.
Astfel, spre deosebire de cererea de extrădare care se formulează /depune numai dacă persoana este localizată, mandatul european de arestare se emite, cu îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 88 alin. 1 din Legea nr. 302/2004, indiferent dacă persoana este localizată sau nu.
1. Dacă persoana solicitată este localizată, mandatul european de arestare se transmite direct autorităților judiciare de executare ( art.88 alin. 3 lit. a și art. 89 alin. 1 din Legea nr. 302/2004 republicată).
2. Dacă persoana nu este localizată, mandatul european de arestare se transmite prin intermediul Centrului de Cooperare Polițienească din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române care procedează la difuzarea acestuia pe canale specifice ( art. 88 alin. 6 și art. 90 alin. 2 din Legea nr.302/2004 republicată).
În prima ipoteză, transmiterea directă a mandatului european de arestare emis de autoritățile române către autoritățile judiciare ale statului membru pe teritoriul căruia a fost localizată persoana solicitată are caracterul unei cereri de extrădare, întrucât se regăsesc elementele menționate în definiția extrădării ( reprezintă o solicitare expresă de predare ; se adresează autorităților statului pe teritoriul căruia s-a refugiat infractorul sau persoana condamnată; vizează persoana căutată ce a fost efectiv localizată pe teritoriul statului membru solicitant). În aceste condiții, acestui act (transmiterea directă a mandatului european de arestare) trebuie să i se recunoască și efectul prevăzut de lege pentru cererile de extrădare, respectiv caracterul de cauză specială de întrerupere a prescripției, conform art. 33 alin. 2 din Legea nr. 302/2004 republicată.
Această concluzie este susținută și de faptul că atunci când persoana căutată este localizată pe teritoriul unui stat membru, după difuzarea mandatului european de arestare, neexistând obligația autorităților române de a mai face vreun demers pentru declanșarea procedurii de predare, orice act îndreptat împotriva persoanei, întemeiat pe mandatul european de arestare, reprezintă o manifestare efectivă a dreptului statului român de a cere persoanei acuzate sau condamnate să se conformeze procedurilor penale pentru care este căutată. Or, această manifestare este similară cererii de extrădare și are natura cauzelor care justifică întreruperea prescripției.
Cu atât mai mult, efectul întreruperii de prescripție, conform art. 33 alin. 2 din Legea nr. 302/2004 republicată, trebuie recunoscut în ipoteza în care față de persoana căutată se ia și măsura arestării în vederea predării în baza mandatului european de arestare emis de autoritățile române. În această ipoteză prescripția este întreruptă întrucât momentul arestării marchează debutul executării obligației persoanei la respectare a dreptului statului român, mai mult, arestul executat în statul străin este considerat a fi efectuat în faza de executare a procesului penal și se deduce din durata pedepsei (art. 15 alin. 1 din Legea nr. 302/2004 republicată).
În a doua ipoteză, când persoana căutată nu este localizată, iar mandatul european de arestare este transmis prin intermediul Centrului de Cooperare Polițienească ce procedează la difuzarea sa pe canale specifice, transmiterea prin difuzare nu poate fi considerată ca echivalând cu o cerere de extrădare deoarece nu sunt verificate elementele definitorii ale extrădării, în sensul că statul de executare nu este identificat, iar procedura nu este efectiv îndreptată împotriva persoanei căutate.
În consecință, neverificându-se condiția în care dispozițiile art. 33 alin. 2 din Legea nr. 302/2004 republicată, transmiterea prin difuzare a mandatului european de arestare întrerupe prescripția.
Justețea acestei concluzii demonstrată și de ipoteza în care persoana căutată și cu privire la care a fost transmis prin difuzare mandatul european de arestare se află în afara spațiului limitat (al statelor membre ale Uniunii Europene ) și în care acest mandat produce efecte.
*
Având în vedere cele expuse și în contextul în care jurisprudența menționată vizează numai ipoteza prescripției executării pedepsei, consider că efect de întrerupere a prescripției executării pedepsei conform art. 33 alin. 2 din Legea nr. 302/2004 cu referire la art. 127 din Codul penal se impune a fi recunoscut transmiterea directă a mandatului european de arestare emis de autoritățile române către autoritățile judiciare ale altui stat membru pe teritoriul căruia a fost localizată persoana, indiferent dacă aceasta este sau nu arestată provizoriu în vederea predării.
Nu produce efect întreruptiv de prescripție transmiterea mandatului european prin difuzare ( art. 65 alin. 4, art. 88 alin. 6 și art. 90 alin. 2 din Legea nr. 302/2004).
Având în vedere cele expuse, vă solicit să constatați că această problemă de drept a primit o soluționare diferită din partea instanțelor judecătorești și, printr-o decizie obligatorie, să stabiliți modul unitar de interpretare și aplicare a dispozițiilor legale.
PROCUROR GENERAL,
Laura Codruța Kövesi