R O M A N I A

MINISTERUL  PUBLIC

PARCHETUL  DE PE LANGA

ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE

CABINET  PROCUROR GENERAL

Nr. 1220/C/4249/III-5/2012

din      5.09. 2012

 

Ril expediat la Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 5 septembrie 2012

 

C ă t r e,

 

  PREȘEDINTELE  ÎNALTEI CURȚI DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE

 

        În conformitate cu prevederile art. 329 din Codul de procedură civilă, astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 32 din Legea nr.202/25.10.2010,  art. 25 lit. a) și art. 63 lit. f) din Legea nr. 304/2004, republicată, privind organizarea judiciară, formulez prezentul

 

                  RECURS  ÎN  INTERESUL LEGII

 

în problema de drept vizând „interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 61 alin. (4) din Legea nr. 58/1934 și a dispozițiilor art. 53 alin. (4) din Legea nr. 59/1934 raportat la art. 3733 alin. (11) din Codul de procedură civilă în referire la calea de atac ce poate fi exercitată împotriva încheierilor prin care s-au învestit cu formulă executorie titlurile de credit (cambie, bilet la ordin,cec). Admisibilitatea recursului împotriva acestor încheieri”.

                       

 

 

Urmare sesizării Colegiului de Conducere al Curții de Apel Galați nr. 1066/25A din 25 mai 2012, transmisă de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin adresa nr. 6/SU/2012 din 6 iunie 2012 s-a verificat jurisprudența la nivelul întregii țări în această problemă de drept, constatându-se caracterul neunitar al acesteia, după cum urmează:

 

            1. Astfel, unele instanțe de judecată au considerat că încheierile prin care au fost  admise cererile de învestire cu formulă executorie a titlurilor de credit menționate anterior pot fi atacate cu recurs.

S-a arătat că, potrivit dispozițiilor art. 61 alin. (4) din Legea nr. 58/1934 privind cambia și biletul la ordin, încheierea de învestire pronunțată de judecătorie nu este supusă apelului. Conform art. 106 din același act normativ, aceleași norme sunt aplicabile și biletului la ordin.

Aceste norme sunt derogatorii de la dreptul comun, reprezentat de prevederile art. 3733 alin. (11) din Codul de procedură civilă, astfel încât devin aplicabile cu prioritate față de legea generală care prevede că încheierea prin care s-a admis cererea de învestire cu formulă executorie nu este supusă niciunei căi de atac.

În referire la învestirea cu formulă executorie a cecului, s-a arătat că această materie este, de asemenea, supusă unei reglementări speciale, conținute în art. 53 alin. (4) din Legea nr. 59/1934, derogatorie de la dreptul comun, iar potrivit art. 721 din Codul de procedură civilă, aplicarea normelor speciale prevalează.

În virtutea caracterului unitar al procedurii execuționale cambiale, aceste instanțe au apreciat că  încheierile de învestire cu formulă executorie a titlurilor de credit analizate sunt supuse recursului care se poate exercita potrivit regulilor generale conținute de art. 299 alin. (1) Cod procedură civilă. (Anexa I)

 

 

2. Alte instanțe, dimpotrivă, au considerat că încheierile prin care sunt admise cererile de învestire cu formulă executorie a titlurilor de credit analizate nu sunt supuse niciunei căi de atac, iar recursul exercitat împotriva acestor aceste inadmisibil.

În argumentarea acestei orientări jurisprudențiale s-a arătat că dispozițiile din Legea nr.58/1934 și Legea nr.59/1934 se completează cu prevederile conținute în art. 3733 alin. (11) din Codul de procedură civilă.

De asemenea, s-a reținut și că dispozițiile art. 61 alin. (4) din Legea nr. 58/1934 și ale art. 53 alin. (4) din Legea nr. 59/1934 trebuie analizate în contextul istoric în care au fost adoptate, la acel moment recursul constituind o cale extraordinară de atac.

Ca atare, dispoziția legală privitoare la interzicerea exercitării apelului din cele două legi speciale nu avea semnificația recunoașterii posibilității exercitării recursului.

În această opinie s-a apreciat că, în prezent, există doar o aparentă contradicție, sub aspectul analizat, între prevederile din legile speciale, indicate anterior și cele conținute în Codul de procedură civilă, iar în considerarea principiului legalității și în lipsa unei prevederi normative exprese, nu se poate deduce existența unei căi de atac împotriva acestor încheieri. (Anexa II)

 *

 *                  *

 

Apreciez că prima orientare jurisprudențială este în litera și spiritul legii.

                       

Potrivit  art. 374  Cod procedură civilă, astfel cum a fost  modificat prin art. 1 pct. 15 Legea nr. 459/2006: „Hotărârea judecătorească sau alt titlu  se execută numai dacă este investit cu formula executorie prevăzută de art. 269 alin. (1), afară de încheierile executorii, de hotărârile executorii provizorii și de alte hotărâri sau înscrisuri prevăzute de lege, care se execută fără formulă executorie” [1].

De asemenea, prin art.1 pct. 16 din Legea nr. 459/2006 s-a introdus în cod și art. 3741, care prevede că : „Înscrisurile cărora legea le recunoaște caracterul de titlu executoriu sunt puse în executare fără investirea cu formula executorie”.

Prin decizia în interesul legii nr. 4 din 19 ianuarie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secțiile Unite[2] s-a stabilit, cu caracter obligatoriu, că dispozițiile art. 3741 din Codul de procedură civilă, raportate la art. 61 din Legea nr. 58/1934, cu modificările și completările ulterioare, și, respectiv, la art. 53 din Legea nr. 59/1934, cu modificările și completările ulterioare, se interpretează în sensul că biletul la ordin, cambia și cecul se învestesc cu formulă executorie pentru a fi puse în executare[3].

Considerentele formulate pe calea deciziei precedente și principiile directoare ce se desprind din aceasta se regăsesc mutatis mutandis și în problema de drept privind calea de atac ce poate fi exercitată împotriva încheierilor de învestire cu formulă executorie a cambiei, biletului la ordin și cecului.        

 Potrivit dispozițiilor art. 61 alin. (1), (3) și (4) din Legea nr. 58/1934, astfel cum a fost modificat prin art.1. pct. 4 din Ordonanța Guvernului nr. 11 din 4 august 1993, cambia are valoare de titlu executor pentru capital și accesorii, se învestește cu formulă executorie, iar încheierea de învestire nu este supusă apelului”[4].

Potrivit art. 106 din Legea nr. 58/1934, dispozițiile art. 61, referitoare la cambie, se aplică în mod corespunzător și biletului la ordin, în măsura în care nu sunt incompatibile cu natura acestui titlu. 

Totodată, aceeași reglementare se regăsește și în privința cecului[5], fiind conținută de art. 53 alin. (1), (3) și (4), astfel cum a fost modificat prin art. 3  pct. 8 și 9 din  Ordonanța Guvernului nr. 11 din 4 august 1993.

            Se constată, așadar, că dispozițiile cuprinse în art. 61 alin. (4) din Legea nr. 58/1934 și art. 53 alin. (4) din Legea nr. 59/1934, integrându-se unei proceduri execuționale cambiale lato sensu, privită ca un tot unitar, au un caracter special, derogator de la normele de drept comun conținute în art. 3733 alin. (11) din Codul de procedură civilă potrivit cărora: ,,Încheierea prin care președintele instanței admite cererea de învestire cu formulă executorie a hotărârii judecătorești sau a altui înscris în cazurile prevăzute de lege nu este supusă nici unei căi de atac.”[6]

            Conflictul dintre legea specială anterioară și legea generală ulterioară se rezolvă prin aplicarea conjugată a principiilor potrivit cărora norma specială se aplică cu prioritate față de norma generală -  specialia generalibus derogant –și o normă specială nu poate să fie modificată sau abrogată decât în mod expres printr-o  normă generală ulterioară [7].

Or, normele tranzitorii din Legea nr. 219/2005 prin care art. 3733 alin. (11) a fost introdus în Codul de procedură civilă, nu cuprind nicio dispoziție de abrogare expresă a normelor speciale contrare, conținute în Legile nr. 58/1934 și nr. 59/1934.

Prin urmare, dispozițiile art. 61 alin. (4) din Legea nr. 58/1934 și art. 53 alin. (4) din Legea nr. 59/1934 urmează a se aplica cu prioritate față de dispozițiile art. 373^3 Cod de procedură civilă.

Argumentul de interpretare istorică și teleologică susținut în fundamentarea opiniei potrivit căreia încheierile analizate nu supuse niciunei căi de atac nu subzistă, având în vedere că textele indicate din Legea nr. 58/1934 și Legea nr. 59/1934 au fost reformulate prin Ordonanța Guvernului nr. 11/1993, iar la datele adoptării și publicării ordonanței amintite erau deja în vigoare dispozițiile art. 299 Cod procedură civilă, în redactarea dată prin Legea nr. 59/1993 (adoptată, anterior, la 23 iulie 1993 și publicată la 26 iulie 1993)[8].

Sub acest aspect, în doctrină s-a arătat că, dacă legiuitorul (atât în anul 1934, cât și în anul 1993) ar fi considerat că împotriva încheierii în discuție nu se poate declara nici apel și nici recurs - deși illo tempore regula era în sensul că atât în cauzele civile, cât și în cele comerciale se putea declara mai întâi apel și, apoi, recurs – ar fi statornicit că încheierea instanței de învestire a cambiei și a biletului la ordin este irevocabilă, iar nu doar supusă apelului.

            Susținerea că împotriva încheierilor de învestire cu formulă executorie a cambiilor și a biletelor la ordin se poate exercita numai opoziția la executare, reglementată de art. 62 din Legea nr. 58/1934, nu poate fi admisă, întrucât aceasta nu constituie o cale de atac împotriva hotărârii judecătorești privind învestirea cu formulă executorie, ci vizează cu totul altă fază, respectiv aceea a executării silite care, evident, este a doua fază a procesului civil, distinctă de cea a judecății.

Concluzia potrivit căreia opoziția reglementată de art. 62 din Legea nr. 58/1934 este o cale de atac specifică fazei executării silite a titlurilor de credit menționate, derivă din însuși faptul că termenul de exercitare a opoziției, de 5 zile, curge de la primirea somației de executare, fapt care presupune implicit declan­șarea procedurii executării silite.

Or, învestirea cu formulă executorie nu poate fi asimilată unui act de executare silită, având în vedere faptul că procedura exe­cutării silite este declanșată numai în momentul formulării cererii de executare de către creditor, această fază a procesului civil fiind guvernată, de asemenea, de principiul disponibilității.

             Un alt argument împotriva tezei inadmisibilității recursului în cazul arătat rezidă în dispozițiile art. 62 și 63 din Legea nr. 58/1934 care reglementează limitativ situațiile ce pot fi invocate de către debitor cu titlu de excepție în cazul acțiu­nilor cambiale și al opoziției la somația de executare.      Numai pe calea recursului la încheierea de învestire cu formulă executorie ar fi posibilă înlăturarea unor nulități de ordine publică, cum sunt cele vizând nerespectarea dispozițiilor relative la competența după materie, nerespectarea prin­cipiului contradictorialității etc., aspecte care nu ar putea fi invocate în cadrul altor proceduri cambiale, dat fiind caracterul restrictiv al situațiilor în care acestea pot fi exercitate.

De altfel, dacă legiuitorul ar fi înțeles să instituie o cale specială de atac împotriva acestor încheieri, respectiv opoziția, nu s-ar fi menționat în alin. (2) al art. 61 din Legea nr. 58/1934 regula potrivit căreia încheierea nu este supusă apelului, astfel că, a pari ratione, este aplicabil principiului ubi lex non distinguit  nec nos distinguere debemus, tăcerea legii cu privire la existența căii de atac a recursului, presupunând admisibilitatea acestuia[9].

*       

Așadar, cu privire la calea de atac ce poate fi formulată împotriva încheierii prin care se admite cererea de învestire cu formulă executorie a cambiei, biletului la ordin și a cecului se poate concluziona, continuând raționamentul instanței supreme, exprimat atât prin decizia în interesul legii, menționată anterior, cât și prin decizii de speță[10] că, în chestiunea analizată nu sunt aplicabile dispozițiile art. 3733 alin. (11) Cod procedură civilă, ci prevederile conținute în art. 299 din același cod ce au caracter de reguli generale, față de cele speciale, referitoare la faza execuțională a procesului.

În tăcerea legiuitorului și în aplicarea principiului de interpretare logică potrivit căruia, dacă norma specială nu prevede un anumit aspect, ea se completează cu norma generală, apreciez că aceste încheieri, fiind date fără apel, sunt supuse recursului.

 

                                    Soluționarea acestei probleme de drept pe calea unei decizii de interpretare cu caracter obligatoriu pentru instanțe este necesară, chiar și în contextul intrării în vigoare a Noului Cod de procedură civilă care nu mai preia instituția învestirii cu formulă executorie, față de constatarea unei divergențe profunde de jurisprudență în materie, exemplificată în precedent, precum și în raport de normele tranzitorii conținute de art. 3 alin. (1) din Legea nr.76/2012, în privința executărilor începute înainte de intrarea în vigoare a noului cod.

*

*                 *

Pentru aceste motive, în temeiul dispozițiilor art. 3307 din Codul de procedură civilă solicit admiterea recursului în interesului legii și pronunțarea unei decizii prin care să se asigure interpretarea și aplicarea unitară a legii.

 

 

PROCUROR GENERAL

   Laura Codruța Kövesi

 

 

 



[1] Legea nr. 459 din 6 decembrie 2006, pentru modificarea și completarea Codului de procedură civilă a fost publicată  în Monitorul Oficial nr. 994 din 13 decembrie 2006;

[2] Publicată în Monitorul Oficial, partea I,  nr. 381 din 4 iunie 2009

[3] Pe calea considerentelor formulate în cuprinsul menționatei decizii s-a accentuat asupra caracterului exclusivist, derogatoriu si special al dreptului cambial față de dreptul comun, ceea ce impune aplicarea principiului specialia generalibus derogant, având în vedere că prioritatea incidenței dreptului cambial este strict condiționată de îndeplinirea unor formalități specifice pentru valorificarea titlurilor de credit și că executarea cambială constituie un sistem executor unitar, propriu dreptului cambial.

                Învestirea cu formulă executorie a titlurilor de credit analizate a fost calificată, astfel, ca o etapă în cadrul procedurii execuționale cambiale ce trebuie privită ca un tot unitar, nefiind posibil ca aceasta etapă să fie supusă regulilor de drept comun, iar restul etapelor acestei proceduri să se realizeze conform reglementărilor speciale cuprinse in menționatele legi.

 

[4]  Ordonanța Guvernului nr. 11 din 4 august 1993 pentru modificarea Legii nr. 58/1934 asupra cambiei și biletului la ordin și a Legii nr. 59/1934 asupra cecului a fost publicată în Monitorul Oficial, partea I, nr. 201 din 23 august 1993;

[5] Dispozițiile art. 53 alin. (1), (3) și (4) din Legea nr. 59/1934, asupra cecului au următorul conținut:

„(1) Cecul are valoare de titlu executor pentru capital și accesorii, stabilite conform art. 48 și art. 49.

…..

(2 )   Competentă pentru a învesti cecul cu formulă executorie este judecătoria.

(3).  Încheierea de învestire nu este supusă apelului.”

[6] Textul art. 3733 alin. (11) în actuala redactare a fost introdus în Codul de procedură civilă prin art. I pct. 67 din Legea nr. 219/2005, pentru aprobarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea și completarea Codului de procedură civilă, publicată în Monitorul oficial, partea I, nr.609 din 14 iulie 2005; 

[7] O. Ungureanu – „Drept civil. Introducere”, Ediția a 8-a, Editura C H Beck, 2007, pct.9.2.D;

[8]Florea Grosu – ,,Admisibilitatea exercitării recursului împotriva încheierilor prin care se dispune învestirea cu formulă executorie a cambiei și a biletului la ordin’’, Revista Dreptul nr. 3/2001, p.88;

 

[9] Idem, p. 89-90;

[10] C.S.J. Secția comercială, decizia nr. 1 din 14  ianuarie 2003, publicată www.scj.ro; Î.C.C.J – Secția comercială, decizia nr. 2384 din 13 octombrie 2009, www.legalis.ro.;