Nr.17858/4172/III-5/2010
În temeiul art. 4142 din Codul de procedură penală, vă sesizez cu
în vederea interpretării şi aplicării unitare a dispoziţiilor art.447 alin.2 din Codul de procedură penală raportat la art.84 şi art.864 din Codul penal, cu privire la momentul sesizării instanţei cu cererea de revocare a suspendării executării pedepsei în cazul neîndeplinirii de către condamnat a obligaţiilor civile.
Examenul jurisprudenţei actuale în materie penală evidenţiază mai multe orientări cu privire la acest aspect şi, prin urmare, caracterul neunitar al practicii judiciare :
1. Astfel, atunci când cererea de revocare a suspendării condiţionate a executării pedepsei ori a suspendării executării pedepsei sub supraveghere a fost introdusă înăuntrul termenului de încercare, în practica judiciară s-au conturat trei opinii.
a. Într-o opinie, majoritară, instanţele fie au admis cererea, în cazul în care s-a dovedit reaua-credinţă, fie au respins-o ca neîntemeiată în lipsa relei-credinţe, indiferent dacă judecarea cauzei a avut loc după expirarea termenului de încercare (Anexele nr.1 – 11 şi 12 – 32).
Potrivit acestei orientări, procurorul sau partea civilă are posibilitatea de a cere, oricând, pe parcursul termenului de încercare, revocarea suspendării executării pedepsei, dacă se dovedeşte că neîndeplinirea obligaţiilor civile stabilite prin hotărârea de condamnare se datorează exclusiv relei-credinţe a condamnatului.
b. Dimpotrivă, în aceeaşi ipoteză, alte instanţe au respins ca prematur introdusă ori ca neîntemeiată cererea de revocare formulată de partea civilă, cu motivarea că aceasta poate fi făcută numai după expirarea termenului de încercare, întrucât până la acel moment condamnatul are posibilitatea să-şi execute încă obligaţiile civile (Anexele 33 – 42).
În sprijinul acestui punct de vedere s-a argumentat că sintagma „până la expirarea termenului de încercare” nu echivalează cu acordarea unui drept părţii civile de a solicita oricând în acest interval revocarea suspendării executării pedepsei, întrucât o asemenea soluţie ar lipsi de eficienţă termenul de încercare stabilit prin hotărâre definitivă de condamnare şi ar nesocoti faptul că aprecierea conduitei condamnatului nu se poate face decât la expirarea acestui termen.
Totodată, s-a susţinut că într-o asemenea ipoteză partea civilă nu este lipsită de posibilitatea de a-şi realiza drepturile civile, câtă vreme are atât posibilitatea de a solicita executarea silită, cât şi posibilitatea de a cere revocarea suspendării executării pedepsei după expirarea termenului de încercare.
c. Într-o altă situaţie, cererea de revocare introdusă în cursul termenului de încercare a fost respinsă ca urmare a constatării intervenirii reabilitării de drept a condamnatului pe parcursul judecării cauzei (Anexa nr43).
2. Pe de altă parte, în cazul în care cererea de revocare a fost introdusă după expirarea termenului de încercare, jurisprudenţa a fost de asemenea neunitară.
a. Astfel, unele instanţe au respins cererea de revocare ca tardivă ori ca neîntemeiată cu motivarea că, potrivit dispoziţiilor art.84 din Codul penal, partea civilă are dreptul de a obţine recuperarea debitului stabilit prin hotărârea de condamnare şi este îndreptăţită să solicite revocarea suspendării executării pedepsei numai pe durata termenului de încercare până la împlinirea acestuia; ulterior acestui moment intervine reabilitarea de drept a condamnatului şi nu mai poate opera revocarea suspendării executării pedepsei în cazul neexecutării obligaţiilor civile (Anexele 44 - 47).
b. În aceeaşi ipoteză, cererea de revocare a suspendării executării pedepsei a fost admisă, reţinându-se că o condiţie esenţială pentru promovarea cererii de revocare conform art.84 din Codul penal este tocmai expirarea termenului de încercare (Anexa 48).
În argumentarea acestui punct de vedere s-a susţinut că art.84 din Codul penal este neechivoc în a arăta că instanţa dispune revocarea dacă cel condamnat nu şi-a executat obligaţia până la împlinirea termenului de încercare, ultima zi de plată fiind chiar ultima zi a acestui termen. Până la acest moment creditorului nu-i este permis să ceară revocarea suspendării, deoarece condamnatul îi poate opune faptul că este încă în termen să execute plata, iar cererea de revocare nu se încadrează în dispoziţiile textului.
Această din urmă orientare se regăseşte şi în decizia nr.3144 din 17 mai 2006 a Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie conform căreia, pentru a se putea dispune revocarea suspendării executării pedepsei în cazul neexecutării obligaţiilor civile, este necesar, între altele, ca termenul de încercare să fie expirat (Anexa nr.49).
Apreciez ca fiind corectă orientarea jurisprudenţială conform căreia cererea de revocare a suspendării executării pedepsei pentru neîndeplinirea obligaţiilor civile trebuie introdusă anterior expirării termenului de încercare, indiferent dacă judecarea cauzei are loc ulterior expirării acestui termen.
*
* *
Revocarea suspendării executării pedepsei ca urmare a neîndeplinirii, până la expirarea termenului de încercare, a obligaţiilor civile stabilite prin hotărârea de condamnare este în prezent reglementată prin dispoziţiile art.84 şi art.864 alin.2 din Codul penal, constituind o sancţiune instituită de legiuitor pentru condamnatul care dă dovadă că nu s-a îndreptat.
De la această regulă există şi excepţia potrivit căreia revocarea nu operează dacă cel condamnat dovedeşte că nu a avut putinţa îndeplinirii obligaţiilor civile, sarcina probei revenind celui care susţine o asemenea imposibilitate.
Acest caz de revocare a suspendării executării pedepsei pentru motivul că cel condamnat nu a reparat pagubele pricinuite prin infracţiunea săvârşită este reglementat expres şi imperativ de către legiuitor şi are la bază ideea că neîndeplinirea, cu rea-credinţă, de către condamnat, în cursul termenului de încercare, a obligaţiilor civile stabilite prin hotărârea de condamnare, constituie un indiciu că infractorul nu manifestă dorinţa de a se îndrepta.
Repararea prejudiciului cauzat prin infracţiune nu are numai o semnificaţie pur civilă, ci apare ca o expresie a voinţei făptuitorului de a se îndrepta fără executarea pedepsei, îndreptare care trebuie să înceapă prin repararea răului cauzat prin săvârşirea faptei şi care relevă hotărârea de a şterge, pe cât posibil, urmele infracţiunii. De aceea, chiar dacă legea nu a condiţionat acordarea suspendării executării pedepsei de îndeplinirea obligaţiilor civile decurgând din săvârşirea infracţiunii, atitudinea condamnatului faţă de aceste obligaţii constituie un element important în aprecierea îndreptării sale.
Problema de drept vizând momentul până la care poate fi sesizată instanţa şi poate interveni revocarea suspendării executării pedepsei în caz de neîndeplinire a obligaţiilor civile de către condamnat a format obiect de controverse atât în doctrină, cât şi în practica judiciară şi este generată de redactarea deficitară a art.447 alin.2 din Codul de procedură penală.
Astfel, potrivit dispoziţiilor legale actuale, dacă până la expirarea termenului de încercare nu au fost respectate obligaţiile civile prevăzute în art.84 sau cele prevăzute în art.864 alin.1 din Codul penal, partea interesată sau procurorul sesizează instanţa care a pronunţat în primă instanţă suspendarea, în vederea revocării suspendării executării pedepsei.
Totodată, din reglementările art.84 din Codul penal rezultă că, sesizată cu o astfel de cerere, instanţa dispune revocarea suspendării executării pedepsei, afară de cazul când cel condamnat dovedeşte că nu a avut putinţa de a îndeplini acele obligaţii.
Din interpretarea gramaticală a textelor art.84 din Codul penal şi art.447 alin.2 din Codul de procedură penală, susţinută şi de alte raţiuni logice ce vor fi expuse în continuare, rezultă că cererea de revocare a suspendării executării pedepsei pe motiv de neîndeplinire a obligaţiilor civile se poate formula până la împlinirea termenului de încercare; introducerea cererii după împlinirea termenului pentru care a fost acordată suspendarea va conduce inevitabil la respingerea sa ca urmare a reabilitării de drept.
Dacă s-ar îmbrăţişa opinia potrivit căreia cererea de revocare a suspendării formulată în cursul termenului de încercare este prematură ( întrucât până în acest moment condamnatul îşi poate executa obligaţiile ), iar revocarea ar opera numai după expirarea acestui termen, s-ar accepta ideea că şi pentru executarea obligaţiilor civile s-a acordat un termen, egal cu termenul de încercare al suspendării executării pedepsei. Or, aceasta ar însemna că s-ar fi suspendat şi executarea obligaţiilor civile, ceea ce contravine dispoziţiilor cuprinse în alin.5 al art.81 şi alin.4 al art.861 din Codul penal, potrivit cărora suspendarea executării pedepsei nu atrage suspendarea măsurilor de siguranţă şi a obligaţiilor civile prevăzute în hotărârea de condamnare.
Raţiunea acestor prevederi exprese este aceea de a se înlătura posibilitatea ca, prin clemenţa manifestată faţă de condamnat referitoare la neexecutarea pedepsei, să se menţină şi să se perpetueze o stare de pericol prin neluarea sau neaplicarea de îndată a măsurilor de siguranţă şi să se creeze părţilor civile o nedreptate prin amânarea dezdăunării lor.
Or, prin respingerea cererii de revocare ca prematur introdusă, condamnatul s-ar găsi atât în situaţia de a beneficia de suspendarea executării pedepsei, cât şi în aceea de a fi exonerat temporar de îndeplinirea obligaţiilor civile în detrimentul celui prejudiciat, profitând, contrar voinţei legiuitorului, de un termen de graţie cu o durată egală cu aceea a termenului de încercare.
În consecinţă, prin folosirea sintagmei până la expirarea termenului de încercare legiuitorul nu a urmărit decât să exprime ideea că revocarea suspendării nu ar putea avea loc decât ca urmare a neîndeplinirii obligaţiilor civile înăuntrul acestui termen, iar nu să fixeze un termen-limită, situat după împlinirea termenului pentru care s-a acordat suspendarea, de la care instanţa poate fi sesizată cu o asemenea cerere.
Pe de altă parte, opinia potrivit căreia cererea de revocare a executării pedepsei pe motivul neexecutării de către condamnat a obligaţiilor civile se poate formula numai după expirarea termenului de încercare este în flagrantă contradicţie cu prevederile art.86 şi art.866 din Codul penal potrivit cărora, dacă până la împlinirea termenului de încercare condamnatul nu a săvârşit din nou o infracţiune şi nici nu s-a pronunţat revocarea suspendării executării pedepsei în baza art.83 şi art.84, respectiv art.864 din Codul penal, el este reabilitat de drept.
Rezultă, aşadar, că sesizarea pentru revocarea suspendării executării pedepsei în caz de neîndeplinire a obligaţiilor civile trebuie introdusă în termenul de încercare, soluţionarea cererii putând fi făcută însă şi după expirarea acestuia, câtă vreme legiuitorul nu prevede că revocarea trebuie pronunţată înăuntrul termenului.
Concluzia că împlinirea termenului de încercare nu împiedică revocarea suspendării executării pedepsei, câtă vreme cererea a fost introdusă în cursul acestui termen, se sprijină pe raţionamentul „ad similarem similaribus”, având în vedere că revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei este obligatorie şi în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare, indiferent dacă judecarea ei are loc după expirarea acestui termen.
Totodată, în susţinerea punctului de vedere conform căruia cererea de revocare a suspendării executării pedepsei pentru neîndeplinirea obligaţiilor civile trebuie introdusă până la expirarea termenului de încercare, sunt şi prevederile art.93 alin.5 din noul Cod penal, aprobat prin Legea nr.286/2009, potrivit cărora condamnatul trebuie să îndeplinească integral obligaţiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, cel mai târziu cu 3 luni înainte de expirarea termenului de supraveghere.
Mai mult, referitor la termenul-limită al introducerii cererii, noul Cod de procedură penală susţine ideea potrivit căreia sesizarea nu s-ar putea face după expirarea termenului de încercare, art.583 alin.2 impunând ca cererea să fie făcută până la expirarea termenului de supraveghere, fără a se face nicio precizare cu privire la momentul judecării cauzei.
*
* *
Având în vedere cele expuse, vă solicit să constataţi că această problemă de drept a primit o soluţionare diferită din partea instanţelor judecătoreşti şi, printr-o decizie obligatorie, să stabiliţi modul unitar de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale.
Procuror general,
Laura Codruţa Kövesi