R O M A N I A

                 MINISTERUL  PUBLIC

           PARCHETUL  DE PE LANGA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

CABINET  PROCUROR GENERAL

Nr.1256/C/4753/III-5/2011

                 din                               2011

Punct de vedere expediat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la 8 septembrie 2011

PUNCT DE VEDERE

 formulat de Ministerul Public privind recursul în interesul legii declarat de Colegiul de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în referire la problema de drept privind: ,,interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr. 10/2007 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 personalului bugetar salarizat potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar şi personalului salarizat potrivit anexelor nr. II şi III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar şi a indemnizaţiilor pentru persoane care ocupă funcţii de demnitate publică, în ceea ce priveşte posibilitatea magistraţilor de a beneficia de creşterile salariale prevăzute în art. 1 alin. 1 din actul normativ mai sus menţionat”.

Urmare adresei nr. 9/S.U./2011 din 28 iunie 2011 a Secţiilor Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a procedat la verificarea practicii judiciare la nivelul întregii ţări şi a litigiilor aflate în prezent pe rolul instanţelor de judecată cu privire la problema de drept sesizată, iar din examinarea hotărârilor judecătoreşti pronunţate în această materie a rezultat o jurisprudenţă neunitară, astfel:

*

*           *

                   I. Într-o opinie minoritară, unele instanţe au respins acţiunile reclamanţilor ( judecători şi procurori) prin care au solicitat acordarea diferenţelor de drepturi salariale, reprezentând majorările prevăzute de art.1 din Ordonanţa Guvernului nr. 10/2007 .

                      Pentru a pronunţa această soluţie, s-a reţinut că potrivit dispoziţiilor art.1 alin.(1) din Ordonanţa Guvernului nr.10/2007 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 personalului bugetar salarizat potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2000 şi potrivit anexelor nr. II şi III la Legea nr. 154/1998, anumite categorii socio-profesionale, între care se regăsesc funcţiile de preşedinte, vicepreşedinte, preşedinte de secţie şi judecător la instanţa supremă, procuror general,  prim adjunct al procurorului general şi adjunct al procurorului general din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, precum şi cea de judecător de Curte Constituţională au beneficiat de majorări salariale pentru anul 2007, constând în indexarea salariilor sau indemnizaţiilor.

                  Aceste dispoziţii nu sunt aplicabile tuturor magistraţilor, deoarece nu aparţin categoriilor socio-profesionale expres şi limitativ prevăzute mai sus, ceea ce nu este de natură a constitui o discriminare, întrucât reclamanţii nu se află într-o situaţie comparabilă cu alte categorii de salariaţi bugetari contractuali sau cu cei ocupau funcţii de demnitate publică.

         De asemenea, reglementarea printr-o lege sau printr-un alt act normativ, a unor drepturi salariale în favoarea unor persoane excede cadrului legal stabilit prin dispoziţiile art.2 alin.(1) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată.

    Astfel, stabilirea  unor sisteme diferite de salarizare şi acordarea unor creşteri salariale anumitor categorii de salariaţi nu constituie o discriminare, având în vedere că drepturile salariale se stabilesc în mod diferenţiat, în raport de activitatea desfăşurată, de importanţa şi natura competenţelor, fără ca prin existenţa acestor sisteme diferite de salarizare să fie încălcat principiul  egalităţii cetăţenilor în faţa legii.

      S-a arătat că prin deciziile nr. 818 - 821 din 03 iulie 2008 Curtea Constituţională a statuat că prevederile art.1, art.2  alin. (3) şi art.27 alin.(1) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000, republicată, sunt neconstituţionale, în măsura în care din acestea se desprinde înţelesul că instanţele judecătoreşti au competenţa să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii şi să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative, fapt ce ar determina încălcarea principiului separaţiei puterilor în stat şi rolul Parlamentului, consacrate prin dispoziţiile art.1 alin.(4) şi ale art. 61 alin.(1) din Constituţie.

                 Or, în condiţiile în care drepturile salariale ale magistraţilor au fost reglementate printr-o lege specială de salarizare, respectiv Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.27/2006 modificată şi completată, instituirea unui alt sistem de salarizare  decât cel stabilit de legiuitor, ar însemna o adăugare la lege, fapt ce nu este permis.

                În ceea ce priveşte pretinsa discriminare a unor magistraţi în raport de ceilalţi magistraţi (preşedinte, vicepreşedinte, preşedinte de secţie şi judecător la instanţa supremă, procurorul general şi adjuncţii săi din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie), s-a menţionat faptul că nici aceştia nu au beneficiat de majorările salariale pretinse, întrucât prin dispoziţiile art.41 lit.c) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.27/2006 au fost abrogate expres dispoziţiile cuprinse în Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar şi a indemnizaţiilor pentru persoane care ocupă funcţii de demnitate publică, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 266 din 16 iulie 1998, cu modificările şi completările ulterioare.    (Anexa I)

                     II. Într-o altă opinie, majoritară,  instanţele au admis aceste acţiuni reţinând, în esenţă, că judecătorii şi procurorii sunt salarizaţi începând cu data de 01 aprilie 2006 potrivit dispoziţiilor Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.27/2006 aprobată prin Legea nr.45/2007 şi beneficiază de o indemnizaţie de încadrare brută lunară în raport cu nivelul instanţelor sau pachetelor unde aceştia funcţionează, cu funcţia deţinută şi cu vechimea în magistratură, prevăzută de art.86 din Legea nr.303/2004 privind Statul judecătorilor şi procurorilor, republicată, pe baza valorii de referinţă sectoriale şi a coeficienţilor de multiplicare prevăzuţi în anexa care face parte integrantă din această ordonanţă.

            Prin dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr.10/2007 au fost prevăzute creşteri salariale ce se vor acorda, în 3 etape, pe parcursul anului 2007 personalului bugetar şi celui care ocupă funcţii de demnitate publică, în această categorie fiind incluşi şi judecătorii  de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, procurorul general şi adjuncţii acestuia din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

        Majorările salariale prevăzute de Ordonanţa de Guvern nr. 10/2007 nu au fost acordate şi celorlalţi judecători şi procurori, deşi se aflau într-o situaţie comparabilă.  

       Această modalitate de majorare a salariilor în favoarea anumitor categorii de personal din sectorul bugetar a condus la existenţa unei discriminări în cadrul aceleiaşi categorii profesionale, fiind afectat principiul egalităţii de tratament în materie de muncă, salarizare şi egalitate în faţa legii.

        Or, potrivit dispoziţiilor art.160 (fost art.155) din Codul muncii, noţiunea de „salariu” cuprinde salariu de bază, indemnizaţiile, sporurile, precum şi alte adaosuri, iar dreptul la un salariu este un drept fundamental, potrivit Constituţiei.

     Prin sistemul de salarizare se înţelege ansamblul principiilor, obiectivelor, elementelor şi formelor salarizării care determină condiţiile de stabilire şi acordare a salariilor, iar acest sistem este guvernat de două principii fundamentale: cel al egalităţii de tratament  ( art.159 din Codul muncii) şi cel al diferenţierii salariilor numai în raport de nivelul studiilor, de treptele sau gradele profesionale, de calitatea şi cantitatea muncii, respectiv condiţiile de muncă. 

      Potrivit dispoziţiilor art.5 din Codul muncii, relaţiile de muncă funcţionează în baza principiului egalităţii de tratament faţă de toţi salariaţii şi angajatorii, fiind interzisă atât discriminarea directă, cât şi cea indirectă.

      Ca atare, principiul egalităţii de tratament în salarizare implică recunoaşterea aceloraşi obiective şi elemente de salarizare tuturor persoanelor aflate într-o situaţie comparabilă. Deci, tuturor persoanelor care se află în aceeaşi situaţie juridică (determinată de desfăşurarea aceleiaşi activităţi) trebuie să li se recunoască, pentru unul şi acelaşi element faptic, acelaşi element salarial, respectiv indexările salariale anuale.

       Or, judecătorii şi procurorii fac parte din sistemul bugetar ce are la bază acelaşi  raport juridic de muncă, ca efect al prestării muncii, motiv pentru care au dreptul la o salarizare echitabilă, satisfăcătoare, fără limitări şi restrângeri  şi nu pot fi trataţi diferit, în mod discriminatoriu, indiferent instanţa şi parchetul unde îşi desfăşoară activitatea.

        Invocându-se şi prevederile Directivei 2000/EC/78 privind crearea unui cadru general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forţei de muncă, s-a constatat un tratament diferenţiat al unor persoane aflate în situaţii comparabile.

        S-a arătat şi că potrivit dispoziţiilor art.16 din Constituţie, cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor, fără privilegii şi discriminări şi nimeni nu este mai presus de lege.

        Faţă de aceste considerente, în raport şi de dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr.137/2000, modificată şi completată, dar şi faţă de normele europene şi internaţionale, s-a apreciat că dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr.10/2007 sunt discriminatorii, întrucât acordă creşteri salariale doar anumitor categorii de personal din sectorul bugetar şi  celor care ocupă funcţii de demnitate publică şi nu există o justificare obiectivă şi rezonabilă a excluderii magistraţilor de la aplicarea actului normativ, deoarece criteriul avut în vedere de legiuitor la edictarea acestei norme juridice a fost cel al indexării salariului pe anul 2007, datorită creşterii indicelui preţului de consum şi a inflaţiei în raport de anul 2006.

          Or, în condiţiile în care reclamanţii se află într-o situaţie identică celorlalte categorii de personal din unităţile bugetare sub aspectul salariului erodat de inflaţie, ei nu pot fi trataţi diferit, în mod discriminatoriu, prin refuzul acordării adaosului salarial anual, în lipsa unei justificări obiective, mai ales că, principalul criteriu al acordării indexărilor pe anul 2007 a constat în creşterea preţului de consum şi a inflaţiei la nivelul acelui an, faţă de anul precedent.

         De altfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în jurisprudenţa sa, a concluzionat că dreptul de a nu fi discriminat, garantat de Convenţie, este încălcat nu numai atunci când statele tratează în mod diferit persoane aflate în situaţii analoage, fără a oferi justificări obiective şi rezonabile, dar şi atunci când statele omit să trateze în mod diferit, tot fără justificări obiective şi rezonabile, persoane aflate în situaţii diferite, necomparabile.

         Aşadar, instanţele au aplicat, în privinţa drepturilor salariale ale judecătorilor şi procurorilor procentele de majorări prevăzute de dispoziţiile art.1 alin.(1) din Ordonanţa Guvernului nr.10/2007, considerând că numai astfel se poate realiza o justă şi integrală despăgubire, pentru prejudiciul cauzat prin tratament juridic discriminatoriu  şi nu se încalcă prevederile art.3 din Codul Civil care interzic denegarea de dreptate.  (Anexa II)

*

*                          *

 Chestiuni prealabile privind stadiul actual al jurisprudenţei:

     Dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 10/2007 au avut o aplicare limitată în timp[1], iar pe calea acţiunilor în justiţie prin care se solicită aplicarea majorărilor salariale prevăzute de acest act normativ se tinde la valorificarea unui drept personal patrimonial, prescriptibil  extinctiv potrivit dispoziţiilor art.3 şi art. 12 din Decretul nr. 167/1958 şi  art. 268 alin. (1) lit.c) din Codul Muncii, republicat.

      Termenul de prescripţie pentru introducerea acţiunilor în justiţie s-a împlinit succesiv în cursul anului 2010.

        Ca atare, începând cu anul 2011, dreptul la acţiune pentru acordarea indexărilor salariale prevăzute de Ordonanţa de Guvern nr. 10/2007 este prescris, în măsura în care în situaţii particulare, nu sunt incidente cazuri de întrerupere ori  suspendare a cursului prescripţiei extinctive.

           Din verificările efectuate a rezultat că în prezent, pe rolul instanţelor de judecată, se mai află un număr de 18 litigii în care magistraţii, personalul asimilat acestora şi personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor şi parchetelor au solicitat obligarea pârâţilor la plata creşterilor salariale prevăzute de art.1 alin.(1) din Ordonanţa de Guvern nr. 10/2007 ( Anexa 3).

             În această situaţie, apreciem că recursul în interesul legii ar avea eficienţă doar asupra acţiunilor aflate pe rol, formulate cu respectarea termenului general de prescripţie şi în care instanţele pot statua asupra fondului.

                      Asupra problemei de drept analizate, apreciez primul punct de vedere ca fiind în acord cu litera şi spiritul legii.

                Potrivit dispoziţiilor art.1 alin.(1) din Ordonanţa Guvernului nr.10/2007 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 personalului bugetar salarizat potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar şi personalului salarizat potrivit anexelor nr. II şi III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar şi a indemnizaţiilor pentru persoane care ocupă funcţii de demnitate publică:

             „ În anul 2007, salariile de bază ale personalului contractual din sectorul bugetar, stabilite potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar, aprobată prin Legea nr. 383/2001, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi indemnizaţiile personalului care ocupă funcţii de demnitate publică, stabilite potrivit anexelor nr. II şi III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar şi a indemnizaţiilor pentru persoane care ocupă funcţii de demnitate publică, cu modificările şi completările ulterioare, astfel cum au fost majorate potrivit Ordonanţei Guvernului nr. 3/2006, aprobată cu modificări prin Legea nr. 323/2006, avute la data de 31 decembrie 2006, se majorează în 3 etape, astfel:

           a) cu 5% începând cu data de 1 ianuarie 2007, faţă de nivelul din luna decembrie 2006;

           b) cu 2% începând cu data de 1 aprilie 2007, faţă de nivelul din luna martie 2007;

         c) cu 11% începând cu data de 1 octombrie 2007, faţă de nivelul din luna septembrie 2007”.

                   Aceste majorări salariale nu au fost prevăzute şi aplicate niciunei categorii de magistraţi, chiar dacă Ordonanţa de Guvern nr. 10/2007 face trimitere  la Anexa II a Legii nr. 154/1998, iar în Anexa II/2 a acestui act normativ a Legii nr. 154/1998 erau indicate funcţiile de preşedinte, vicepreşedinte, preşedinte de secţie, judecătorii instanţei supreme, procurorul general şi adjuncţii săi din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

                   Astfel, prin art.9  alin. (2) liniuţa a II-a din Ordonanţa de Guvern nr. 83/2000 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului din organele autorităţii judecătoreşti, publicată în Monitorul Oficial, partea I nr. 425 din 1 septembrie 2000 au fost abrogate în mod expres prevederile de la crt. 11-13 din Anexa II/2 la Legea nr. 154/1998 care reglementau salarizarea funcţiilor de procuror general, prim adjunct al procurorului general şi adjunct al procurorului general din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

                   Aşadar, începând cu data intrării în vigoare a acestei ordonanţe, salarizarea acestor funcţii s-a realizat în baza Anexei nr.I la Ordonanţa de Guvern nr. 83/2000  modificată şi a prevederilor Legii nr. 50/1996, modificată şi completată, acte normative care, de altfel, reglementau elementele de retribuire a tuturor judecătorilor şi procurorilor.

                   În privinţa funcţiilor de preşedinte, vicepreşedinte, preşedinţi de secţie şi judecători ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prevederile de la crt. 7-10 din Anexa II/2  a Legii nr. 154/1998 au fost abrogate expres prin art.41 alin.(1) lit.c) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.27/2006, privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii din sistemul justiţiei, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I nr. 314 din 7 aprilie 2006, salarizarea funcţiilor vizate realizându-se aşadar, de la data intrării în vigoare a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.27/2006 potrivit acestui act normativ, iar nu în raport de criteriile prevăzute în Anexa nr. II/2 a Legii nr. 154/1998.

                   În consecinţă, apreciem că premisele pretinsului tratament discriminatoriu dedus de instanţele de judecată din aplicarea Ordonanţei de Guvern nr. 10/2007 doar anumitor categorii de magistraţi prevăzute de Anexa II/2 a Legii nr. 154/1998 nu sunt confirmate de evoluţia legislativă prezentată.

*

                   De asemenea, instanţele au analizat şi soluţionat cauzele cu care au fost învestite şi prin raportare la existenţa unui pretins tratament discriminatoriu între judecători şi procurori şi celelalte categorii de personal din sistemul bugetar, individualizate de art.1 alin. (1) din Ordonanţa de Guvern nr. 10/2007, prin trimiterile efectuate de text  la prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 24/2000, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 383/2001, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi la Anexele II şi III din Legea nr. 154/1998, modificată şi completată.

                   Considerăm că nici aceste premise nu subzistă.

                   Astfel, astfel cum am arătat anterior, la momentul intrării în vigoare a Ordonanţei de Guvern nr. 10/2007, salarizarea tuturor judecătorilor şi procurorilor se realiza potrivit Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 27/2006, aprobată cu modificări, prin Legea nr. 45/2007.

                   În forma sa iniţială,  Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.  27/2006, prevedea, în cuprinsul art. 35, că drepturile salariale prevăzute de acest act normativ sunt brute şi impozabile şi vor fi actualizate prin aplicarea indexărilor acordate în conformitate  cu prevederile legale.

                   Majorări succesive ale valorii de referinţă sectoriale utilizate pentru calculul drepturilor salariale acordate magistraţilor s-au realizat în cursul anului 2006, potrivit art. 38 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 27/2006.

                   Prin art.I pct.17 din Legea de aprobare nr. 45/2007, au fost abrogate prevederile art. 35 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 27/2006, ceea ce demonstrează voinţa legiuitorului ca majorarea drepturilor salariale pentru categoria profesională reglementată să se realizeze în alte condiţii decât cea prevăzută pentru celelalte categorii  profesionale din sistemul bugetar.

                   În acest sens sunt prevederile art.1 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de Guvern nr. 13/2008 potrivit cărora, valoarea de referinţă sectorială prevăzută în Anexa la Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei se majorează, începând cu data de 1 aprilie 2008, cu 2 %, faţă de nivelul din luna decembrie 2007 şi, începând cu data de 1 octombrie 2008, cu 2 % faţă de valoarea din luna septembrie 2008.

                   Aşadar, legiuitorul a optat pentru recunoaşterea în favoarea judecătorilor şi procurorilor a majorărilor periodice ale drepturilor de natură salarială în alte condiţii decât cele stabilite pentru alte categorii  profesionale din sistemul bugetar.

                   În consecinţă, urmează să se analizeze dacă diferenţa de tratament juridic în ceea ce priveşte modalitatea şi recunoaşterea indexărilor salariale prevăzute de Ordonanţa de Guvern nr. 10/2007 în privinţa judecătorilor şi procurorilor rezidă într-o discriminare interzisă de art. 14 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi Protocolul nr. 12 la Convenţie.

                   Sub acest aspect, învederăm că, în mod constant, în doctrina şi jurisprudenţa dreptului european al drepturilor omului s-a precizat că egalitatea de tratament este încălcată dacă diferenţierea nu are o justificare rezonabilă şi obiectivă şi dacă nu există un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele folosite şi scopul urmărit[2].

                   De asemenea, în conformitate cu jurisprudenţa  instanţei de contencios european asupra art.14 din Convenţie, tratamentele preferenţiale nu sunt interzise, ci dimpotrivă, sunt chiar impuse, Curtea stabilind că dreptul de a exercita drepturile garantate prin Convenţie fără a fi supus discriminărilor este de asemenea încălcat, dacă, fără o justificare obiectivă şi rezonabilă, statele nu aplică un tratament diferenţiat persoanelor ale căror situaţii nu sunt identice.[3]

                   Totodată, s-a recunoscut statelor membre o mare marjă de apreciere în stabilirea situaţiilor care justifică un tratament juridic diferit,  precizându-se că această marjă de apreciere variază considerabil în raport de circumstanţele, amploarea şi fundamentele chestiunii reglementate.[4]

                   Pornind de la aceste repere, precum şi în considerarea principiilor dezvoltate în legislaţia naţională [art. 16 alin. (1) din Constituţie, Ordonanţa de Guvern nr. 137/2000 şi art.5 din Codul Muncii, rep.], urmează să se stabilească dacă nerecunoaşterea, în favoarea judecătorilor şi procurorilor, a creşterilor salariale prevăzute de Ordonanţa de Guvern nr. 10/2007 pentru alte categorii profesionale din sistemul bugetar, reprezintă sau nu un tratament juridic contrar principiului nediscriminării.

                     Consider că, din perspectivele analizate, nu se poate reţine  existenţa unei situaţii comparabile între categoriile de personal bugetar care au beneficiat de majorările salariale prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr.10/2007 şi judecători şi procurori, nefiind îndeplinite elementele definitorii pentru existenţa unei discriminări, astfel cum este reglementată de Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată, întrucât, în primul rând, tratamentul juridic diferenţiat nu rezidă într-o deosebire ori o excludere bazată pe criteriile prevăzute de art.2 alin. (1) din ordonanţă, precum şi de prevederile art. 159 alin. (3) din Codul Muncii, republicat.[5]

                   În al doilea rând, soluţia legislativă adoptată se înscrie în marja de apreciere de care legiuitorul dispune pentru a determina dacă şi în ce măsură diferenţele dintre situaţii analoage sau comparabile sunt de natură să justifice în tratament juridic diferit.

                   Pe de altă parte, tratamentul juridic diferit aplicat unei categorii de personal din sistemul bugetar a fost determinat de criterii rezonabile şi obiective,  constând în diferenţele de salarizare existente  în cadrul acestei categorii, ca urmare a aplicării unor acte normative diferite de stabilire a salariilor.

                   De asemenea, tratamentul juridic nu este disproporţionat, întrucât în cursul anilor 2006 şi  2008, astfel cum am arătat, magistraţilor li s-au acordat indexări salariale.

                   Ca atare, soluţia legislativă se înscrie în  marja de apreciere de care dispune legiuitorul în a determina, dacă şi în ce măsură, diferenţele între situaţii analoage sau comparabile sunt de natură să justifice distincţiile de tratament juridic aplicate, iar tratamentul juridic instituit prin dispoziţiile Ordonanţei de Guvern nr.10/2007 este justificat de criterii obiective şi rezonabile, reprezentate, în primul rând de existenţa, la momentul adoptării acestei ordonanţe, a unor acte normative de salarizare distincte pentru diferitele categorii de personal bugetar.

                   În acest sens este şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale care a subliniat dreptul la diferenţă, stabilind că  principiul egalităţii nu interzice reguli specifice în cazul unei diferenţe de situaţii. [6]

                   De asemenea, instanţa de contencios constituţional[7], a statuat cu caracter obligatoriu erga omnes că dispoziţiile art.1 , art.2 alin. (3) şi art. 27 alin. (1) din Ordonanţa de Guvern nr. 137/2000 sunt neconstituţionale în măsura în care din acestea se desprinde înţelesul că instanţele judecătoreşti au competenţa de a anula dispoziţii legale pe care le consideră discriminatorii ori de a  refuza aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerându-le discriminatorii şi să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în acte normative neavute în vedere de legiuitor la adoptarea actelor normative considerate discriminatorii, întrucât se încalcă principiul separaţiei puterilor în stat, consacrat în art. 1 alin. (4) din Constituţie, precum şi prevederile art. 61 alin. (1), din Legea fundamentală, în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a ţării.

*

*                         *

În concluzie, majorările salariale astfel cum au fost reglementate de art.1 alin.(1) din Ordonanţa Guvernului nr.10/2007 nu sunt aplicabile judecătorilor şi procurorilor,  în  condiţiile în care, pentru această categorie socio-profesională, legiuitorul a prevăzut prin lege specială drepturi salariale şi majorări periodice aplicabile acestora, fapt ce nu atrage existenţa unei discriminării şi nu afectează principiul egalităţii în drepturi.

PROCUROR GENERAL

Laura Codruţa Kövesi 

---

[1] Decizia nr. 80 din 26.01.2010 pronunţată de  Curtea Constituţională publicată Monitorul Oficial  nr. 209 din  2 aprilie 2010.

[2] Jean-François Renucci- „Tratat european al drepturilor omului”, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2009, p.152; C. Bârsan – „Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Comentarii pe articole”, Vol.I, Editura C.H. Beck, p.906;

[3] Thlimmenos vs. Grecia, cererea nr. 34369/97, hotărâre din 6 aprilie 2000, Marea Cameră, § 44; Fretté vs. Franţa, cerere nr. 36515/97, hotărâre din 26 februarie 2002, § 39;

[4] Rasmussen vs. Danemarca, hotărâre din 28 noiembrie 1984, § 40;

[5] Dispoziţiile art. 159 alin (3) din Codul muncii, republicat în Monitorul Oficial, partea I, nr. 345 din 18 mai 2011 au următorul conţinut: „ La stabilirea şi la acordarea salariului este interzisă orice discriminare pe criterii de sex, orientare sexuală, caracteristici genetice, vârstă, apartenenţă naţională, rasă, culoare, etnie, religie, opţiune politică, origine socială, handicap, situaţie sau responsabilitate familială, apartenenţă ori activitate sindicală”.

         Dispoziţiile art. 2 alin. (1) şi (3) din Ordonanţa de Guvern nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată  în Monitorul Oficial partea I, nr.99 din 8 februarie 2007, au următorul conţinut: „(1) Potrivit prezentei ordonanţe, prin discriminare se înţelege orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă, pe bază de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenenţă la o categorie defavorizată, precum şi orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice.

………………………

        (3) Sunt discriminatorii, potrivit prezentei ordonanţe, prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. (1), faţă de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate şi necesare”.

[6] Decizia  nr. 107 din  1 noiembrie 1995 pronunţată de Curtea Constituţională, publicată în Monitorul Oficial  nr. 85 din 26 aprilie 1996;

[7] Deciziile  nr. 818 , 819, 820, 821 din  3 iulie 2008 pronunţate de Curtea Constituţională  publicate în Monitorul Oficial  nr . 537 din 16 iulie 2008