NOTĂ:

 

Prin decizia nr. 1 din 17 ianuarie 2011, Secţiile Unite, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 83 alin. 1 Cod penal, au stabilit că:

„1) Suspendarea condiţionată a executării nu poate fi dispusă pentru pedeapsa stabilită în cazul săvârşirii în cursul termenului de încercare a unei infracţiuni intenţionate sau praeterintenţionate, pedeapsă la care a fost cumulată o altă pedeapsă, ca urmare a revocării suspendării condiţionate a executării acestei din urmă pedepse, chiar şi în cazul îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 81 din Codul penal.

2) Suspendarea condiţionată a executării nu poate fi dispusă nici în ceea ce priveşte pedeapsa rezultantă obţinută prin aplicarea mecanismului prevăzut de art. 83 alin. 1 din Codul penal.”