ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
CABINET PROCUROR GENERAL
Nr. 471/C/1701/III-5/2010
din
_____________ 2010
Recurs în interesul legii expediat la
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la
29 octombrie 2010
C ă t r e,
PREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI
JUSTIŢIE
În temeiul art. 329 din Codul procedură civilă, astfel cum a
fost modificat prin art. I pct.130 din Ordonanţa de Urgenţă a
Guvernului nr.138/2000, aprobată prin Legea nr.219/2005, art.25 lit. a
şi art.63 lit. f din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară,
republicată, formulez prezentul
RECURS ÎN INTERESUL LEGII
În practica judiciară s-a constatat că nu există un punct de
vedere unitar cu privire la interpretarea
şi aplicarea dispoziţiilor art.47 din Legea nr.50/1996 privind
salarizarea şi alte drepturi ale personalului din organele
autorităţii judecătoreşti, referitor la posibilitatea
personalului din serviciile de probaţiune de a beneficia de sporul pentru
risc şi suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 50%.
I. Astfel, unele instanţe au
admis acţiunile formulate de personalul din serviciile de probaţiune
privind acordarea unui spor de 50% pentru risc şi suprasolicitare
neuropsihică calculat la salariul de bază brut lunar, prevăzut
de art. 47 din Legea nr. 50/1996, apreciind că potrivit art. 7 alin. (3)
din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2000, această categorie
profesională era asimilată, în privinţa salarizării,
personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor
judecătoreşti şi parchetelor, astfel încât efectele deciziei nr.
XXI din 20 martie 2008 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie
şi Justiţie – Secţiile Unite, publicată în Monitorul
Oficial, partea I, nr. 444 din 13 iunie 2008, se extind şi în
privinţa acestei categorii profesionale.
S-a
arătat că sporul salarial solicitat de reclamanţi
constituie un „bun” în sensul art. 1
din Protocolul nr. 1
II.
Alte instanţe au respins aceste acţiuni, întrucât personalul din cadrul serviciilor de
probaţiune are un statut juridic distinct faţă de personalul
auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor şi parchetelor
şi nu a beneficiat niciodată de prevederile art. 47 din Legea nr.
50/1996.
De asemenea, dispoziţiile
Constituţiei şi ale Codului muncii nu prevăd expres acordarea
sporului solicitat pentru această categorie profesională, iar
Directiva Consiliului Europei nr.89/391/CEE din 12 iunie 1989, privind
introducerea unor măsuri de încurajare a îmbunătăţirilor în
domeniul securităţii şi sănătăţii
lucrătorilor în muncă, reprezintă documentul cadru în ceea ce
priveşte securitatea şi sănătatea în muncă şi nu
reglementează drepturi salariale, ci principii generale referitoare la
prevenirea riscurilor profesionale şi la protecţia
securităţii şi sănătăţii, eliminarea unor
factori de risc şi accident, informarea, consultarea, participarea
echilibrată potrivit legislaţiilor şi/sau practicilor
naţionale, formarea lucrătorilor şi a reprezentanţilor
acestora, precum şi liniile generale pentru transpunerea în practică
a principiilor menţionate.
În consecinţă,
personalul serviciilor de probaţiune nu se poate prevala de
dispoziţiile art. 1 din Protocolul nr. 1
Apreciez ultimul punct de vedere ca fiind în litera şi
spiritul legii.
Prin art.1 din Ordonanţa
Guvernului nr.92/2000, publicată în Monitorul Oficial nr. 423 din
1.09.2000, au fost înfiinţate, sub
autoritatea Ministerului de
Justiţie, ca organisme specializate, fără personalitate
juridică, serviciile de
reintegrare socială a infractorilor şi de supraveghere a
executării sancţiunilor neprivative de libertate, devenite, ulterior, potrivit art. 35 din Legea nr. 211/2004,
servicii de protecţie a victimelor şi reintegrare socială a
infractorilor.
Salarizarea acestei categorii de
personal a fost iniţial reglementată prin dispoziţiile art. 241
şi art. 242 incluse în Capitolul 31 intitulat „Salarizarea personalului din serviciile de
reintegrare socială şi supraveghere”, precum şi prin Anexa 51
din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea şi alte drepturi ale
personalului din organele autorităţii judecătoreşti,
republicată, norme introduse în
actul normativ de bază prin art.1 pct.22, 23 şi 54 din Ordonanţa
Guvernului nr. 83/2000 publicată în Monitorul Oficial, partea I nr. 425
din 1 septembrie 2000.
Astfel, potrivit art.241 alin. (1) din Legea nr. 50/1996,
republicată, personalul de specialitate specific din cadrul serviciilor de
reintegrare socială şi supraveghere era salarizat potrivit grilelor
de intervale şi coeficienţilor de multiplicare prevăzuţi în
anexa 51, iar potrivit art.242
alin. (1) şi (2) beneficia şi de drepturile prevăzute la
art.23, care se aplicau în mod corespunzător, precum şi de sporul
prevăzut la pct.1 din anexa 7, în condiţiile stabilite prin ordin al
Ministrului Justiţiei.
Aceste
drepturi salariale suplimentare constau exclusiv în:
(1)
sporul de fidelitate acordat în raport de vechimea efectivă în funcţie, similar
personalului auxiliar de specialitate de la instanţele
judecătoreşti şi parchete;
(2)
sporul pentru titlu ştiinţific de
,,doctor” sau ,,doctor docent”;
(3)
sporul
la salariul de bază, de până la 30%, exclusiv pentru personalul care efectua
lucrări în legătură cu activitatea penitenciarelor.
Ulterior,
prin dispoziţiile art.79 din Legea nr.123/2006 privind statutul
personalului din serviciile de probaţiune a fost înlocuită denumirea ,,servicii
de protecţie a victimelor şi
reintegrare socială a infractorilor” cu denumirea ,,servicii
de probaţiune”, precum şi denumirea ,,direcţia de protecţie
a victimelor şi reintegrare socială a infractorilor” cu ,,Direcţia
de probaţiune”, iar prin dispoziţiile art.81 din acelaşi
act normativ s-a precizat că: ,,Până
la adoptarea legii privind salarizarea personalului din serviciile de
probaţiune, rămân aplicabile dispoziţiile Legii nr.50/1996
privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului din organele
autorităţii judecătoreşti, republicată, cu
modificările şi completările ulterioare”.
Norme
de salarizare distincte pentru
personalul din cadrul personalului din serviciile de probaţiune au fost
adoptate prin Legea nr. 327 din 14 iulie 2006, publicată în Monitorul
Oficial, partea I, nr. 624 din 19 iulie 2006, intrată în vigoare potrivit
art. 24, la 30 de zile de la data publicării sale.
Art.23 din acest act normativ statuează
că: „Prevederile Legii nr.50/1996, republicată, cu modificările
şi completările ulterioare nu
se mai aplică personalului din serviciile de probaţiune la data
intrării în vigoare a prezentei legi”, iar elementele salarizării
acestei categorii de personal nu includeau sporul de risc şi suprasolicitare
neuropsihică în cuantum de 50% din salariul de bază.
Din
analiza evoluţiei reglementării, se constată că
dispoziţiile art.47 din Legea nr. 50/1996, privind sporul salarial pentru
risc şi suprasolicitare neuropsihică nu au fost aplicabile personalului
din cadrul serviciilor de probaţiune chiar şi în perioada
reglementării drepturilor salariale printr-un act normativ comun cu cel
care viza personalul din cadrul autorităţii judecătoreşti,
iar singurele sporuri salariale comune ce puteau fi acordate acestei categorii
profesionale, precum şi personalului din cadrul instanţelor şi
parchetelor, au fost exclusiv cele prevăzute de lege, respectiv: sporul de fidelitate, sporul pentru titlu
ştiinţific de ,,doctor” sau
,,doctor docent” şi sporul de
30 %, recunoscut sub forma unei
majorări a salariului de bază şi în favoarea magistraţilor
civili care îndeplineau atribuţii în legătură cu activitatea
penitenciarelor.
De
altfel, norme pentru salarizarea personalului din cadrul serviciilor de probaţiune
lato sensu au fost adoptate, pentru
prima dată, prin Ordonanţa
Guvernului nr. 83/2000, act normativ
prin care s-a produs şi un alt eveniment legislativ, reprezentat de
abrogarea prin art.1 pct.42 a prevederilor art. 47 din Legea nr. 50/1996, republicată,
care instituiseră, până la acel
moment, sporul salarial analizat pentru personalul din cadrul
instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor.
Astfel,
nu se poate reţine existenţa unui „bun” ca noţiune autonomă în sensul art. 1 din Protocolul nr.
1 adiţional
În
consecinţă, nu se pot extinde efectele deciziei nr. XXI/2008
pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie –
Secţiile Unite şi asupra personalului din serviciile de
probaţiune, dispoziţiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 nefiind
aplicabile acestei categorii profesionale.
*
*
*
Deşi, potrivit art.48 alin. (1) pct.21
din Legea nr.330/2009 privind salarizarea unitară a personalului
plătit din fonduri publice, modificată şi completată, Legea
nr.327/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului de
probaţiune a fost abrogată parţial, apreciem oportun recursul în
interesul legii, datorită multitudinii de acţiuni existente pe rolul
instanţelor judecătoreşti prin care se solicită acordarea sporului
salarial analizat.
Având în vedere cele expuse, vă solicit să constataţi
că această problemă de drept a primit o soluţionare
diferită din partea instanţelor judecătoreşti şi
printr-o decizie obligatorie să stabiliţi modul unitar de
interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale.
PROCUROR GENERAL
Laura Codruţa Kövesi
Se
anexează prezentului recurs în interesul legii copiile hotărârilor
judecătoreşti reţinute în considerentele acestuia:
Anexa I
1.
Sentinţa civilă nr.168/M din 24 ianuarie 2008 pronunţată de
Tribunalul Braşov – Secţia Civilă Complet specializat în
soluţionarea litigiilor de
muncă şi asigurări sociale, irevocabilă prin decizia
civilă nr.312/M din 9 aprilie 2008 pronunţată de Curtea de Apel
Braşov – Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale,
în dosarul nr.8353/62/2007;
2.
Sentinţa civilă nr.923 din 13
aprilie 2009 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa –
Secţia Civilă, Complet specializat în soluţionarea conflictelor
de muncă şi asigurări sociale pronunţată în dosarul
nr.6074,1/120/2008, irevocabilă prin nerecurare;
3.
Sentinţa civilă nr.123 din 2 decembrie 2008 pronunţată de
Curtea de Apel Timişoara – Secţia de litigii de muncă şi
asigurări sociale, în dosarul
nr.378.1/108/2008 irevocabilă prin decizia civilă nr.1240 din 24
august 2009 pronunţată de aceeaşi instanţă, cu opinie
separată, în dosarul
nr.1740/1/2009;
4.
Sentinţa civilă nr.121 din 2 decembrie 2008 pronunţată în
dosarul nr.2994/30/2008, de Curtea de Apel Timişoara – Secţia
Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, irevocabilă prin decizia civilă
nr.722 din 30 aprilie 2009 pronunţată de aceeaşi
instanţă în dosarul nr.2994.1/30/2008;
5.
Sentinţa civilă nr.296 din 19 martie 2008 pronunţată de
Tribunalul Alba în dosarul nr. 4321/97/2007, irevocabilă prin decizia
civilă nr.399 din 9 aprilie 2009 pronunţată de Curtea de Apel
Alba Iulia – Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări
Sociale;
6. Sentinţa civilă nr.2229
din 11 iunie 2008 pronunţată de Tribunalul Teleorman – Secţia
Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, Contencios Administrativ
şi Fiscal în dosarul nr.1186/87/2008, irevocabilă prin decizia nr.3993/R
din 2 iunie 2009 pronunţată de
Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VII-a Civilă şi pentru
cauze privind conflictele de muncă şi asigurări sociale.
Anexa II
1. Decizia
civilă nr.1166/R din 12 mai 2009 pronunţată de Curtea de Apel
Cluj – Secţia Civilă de Muncă şi Asigurări Sociale,
pentru minori şi familie în dosarul nr.839/100/2008;
2.
Sentinţa civilă nr.174 din 6 februarie 2008 pronunţată de
Tribunalul Harghita – Secţia
Civilă în dosarul nr.3576/96/2007, rămasă
irevocabilă prin nerecurare;
3. Decizia civilă nr.284 din 22
februarie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia
pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale în dosarul
nr.1596/107/2009;
4. Decizia
civilă nr.1529 din 7 octombrie 2009 pronunţată cu opinie
separată de Curtea de Apel Târgu Mureş - Secţia civilă, de
muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie în
dosarul nr.3274/102/2008;
5.
Sentinţa civilă nr.590 din 23 septembrie 2008 pronunţată de
Tribunalul Vrancea – Secţia Civilă, irevocabilă prin decizia
civilă nr.319/R din 23 martie 2009 pronunţată de Curtea de Apel
Galaţi – Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări
Sociale în dosarul nr.2985/91/2008;
6.
Sentinţa civilă nr.144 din 30 ianuarie 2009 pronunţată de
Tribunalul Iaşi, irevocabilă prin decizia 358 din 10 aprilie 2009
pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de
Muncă şi Asigurări Sociale în dosarul nr.9534/99/2008;
7.
Sentinţa civilă nr.337/CM din 2 aprilie 2008 pronunţată de
Tribunalul Argeş, Secţia Civilă în dosarul nr.2967/109/2007,
irevocabilă prin decizia nr.758/R-CM din 14 aprilie 2009
pronunţată de Curtea de Apel Piteşti – Secţia Civilă
pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale
şi pentru cauze cu minori şi de familie;
8.
Sentinţa civilă nr.462 din 19 martie 2008 pronunţată de
Tribunalul Botoşani – Secţia Civilă în dosarul nr.59/40/2008
irevocabilă prin decizia nr.840 din 11 iunie 2009 pronunţată de
Curtea de Apel Suceava – Secţia
conflicte de muncă şi asigurări sociale în dosarul
nr.626/39/2009;
9.
Sentinţa civilă nr.47 din 8 ianuarie 2009 pronunţată de
Tribunalul Suceava – Secţia Civilă în dosarul nr.8598/86/2008,
irevocabilă prin decizia nr.242 din
5 martie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Suceava;
10.
Sentinţa civilă nr.29 din 24 septembrie 2008 pronunţată de
Curtea de Apel Bacău, Secţia Civilă, cauze minori, familie,
conflicte de muncă, asigurări sociale în dosarul nr.604/103/2008,
irevocabilă prin decizia nr.1131 din 12 octombrie 2009
pronunţată de aceeaşi instanţă în dosarul
nr.604.1/103/2008;
11. Decizia
nr.6341 din 13 noiembrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Craiova –
Secţia a II-a Civilă şi
pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale în dosarul
nr.1107/95/2008, la care se află ataşată sentinţa
civilă nr.3712 din 29 mai 2008 pronunţată de Tribunalul Gorj –
Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale.