R O M A N I A

                 MINISTERUL  PUBLIC

           PARCHETUL  DE PE LANGA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

        CABINET  PROCUROR GENERAL

              Nr. 471/C/1701/III-5/2010

            din      _____________  2010

 

 

Recurs în interesul legii expediat la

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la 29 octombrie 2010

 

 

 

                    C ă t r e,

 

       PREŞEDINTELE  ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

 

 

                   În  temeiul art. 329 din Codul procedură civilă, astfel cum a fost modificat prin art. I pct.130 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.138/2000, aprobată prin Legea nr.219/2005, art.25 lit. a şi art.63 lit. f din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, formulez prezentul     

 

RECURS  ÎN  INTERESUL LEGII

 

 

  

                   În practica judiciară s-a constatat că nu există un punct de vedere unitar cu privire la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului din organele autorităţii judecătoreşti, referitor la posibilitatea personalului din serviciile de probaţiune de a beneficia de sporul pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 50%.

 

 

 

 

I. Astfel, unele instanţe au admis acţiunile formulate de personalul din serviciile de probaţiune privind acordarea unui spor de 50% pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică calculat la salariul de bază brut lunar, prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996, apreciind că potrivit art. 7 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2000, această categorie profesională era asimilată, în privinţa salarizării, personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor judecătoreşti şi parchetelor, astfel încât efectele deciziei nr. XXI din 20 martie 2008 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţiile Unite, publicată în Monitorul Oficial, partea I, nr. 444 din 13 iunie 2008, se extind şi în privinţa acestei categorii profesionale.

                        S-a arătat că sporul  salarial solicitat de reclamanţi constituie un „bun” în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, iar prin abrogarea dispoziţiilor art.47 din Legea nr.50/1996, ca urmare a dispoziţiilor art. I pct. 42 din Ordonanţa Guvernului nr. 83/2000, s-a adus atingere existenţei dreptului însuşi, fără ca această măsură să fie necesară într-o societate democratică.  (Anexa I)

 

                        II. Alte instanţe au respins aceste acţiuni, întrucât  personalul din cadrul serviciilor de probaţiune are un statut juridic distinct faţă de personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor şi parchetelor şi nu a beneficiat niciodată de prevederile art. 47 din Legea nr. 50/1996.

De asemenea, dispoziţiile Constituţiei şi ale Codului muncii nu prevăd expres acordarea sporului solicitat pentru această categorie profesională, iar Directiva Consiliului Europei nr.89/391/CEE din 12 iunie 1989, privind introducerea unor măsuri de încurajare a îmbunătăţirilor în domeniul securităţii şi sănătăţii lucrătorilor în muncă, reprezintă documentul cadru în ceea ce priveşte securitatea şi sănătatea în muncă şi nu reglementează drepturi salariale, ci principii generale referitoare la prevenirea riscurilor profesionale şi la protecţia securităţii şi sănătăţii, eliminarea unor factori de risc şi accident, informarea, consultarea, participarea echilibrată potrivit legislaţiilor şi/sau practicilor naţionale, formarea lucrătorilor şi a reprezentanţilor acestora, precum şi liniile generale pentru transpunerea în practică a principiilor menţionate.

În consecinţă, personalul serviciilor de probaţiune nu se poate prevala de dispoziţiile art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, pretinzând astfel încălcarea dreptului de proprietate. (Anexa II)

 

Apreciez ultimul  punct de vedere ca fiind în litera şi spiritul legii.

Prin art.1 din Ordonanţa Guvernului nr.92/2000, publicată în Monitorul Oficial nr. 423 din 1.09.2000,  au fost înfiinţate, sub autoritatea Ministerului de Justiţie, ca organisme specializate, fără personalitate juridică, serviciile de reintegrare socială a infractorilor şi de supraveghere a executării sancţiunilor neprivative de libertate, devenite, ulterior, potrivit art. 35 din Legea nr. 211/2004, servicii de protecţie a victimelor şi reintegrare socială a infractorilor.

Salarizarea acestei categorii de personal a fost iniţial reglementată prin dispoziţiile art. 241 şi art. 242 incluse în Capitolul 31 intitulat „Salarizarea personalului din serviciile de reintegrare socială şi supraveghere”, precum şi prin Anexa 51 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului din organele autorităţii judecătoreşti, republicată,  norme introduse în actul normativ de bază prin art.1 pct.22, 23 şi 54 din Ordonanţa Guvernului nr. 83/2000 publicată în Monitorul Oficial, partea I nr. 425 din 1 septembrie 2000.

                 Astfel, potrivit art.241 alin. (1) din Legea nr. 50/1996, republicată, personalul de specialitate specific din cadrul serviciilor de reintegrare socială şi supraveghere era salarizat potrivit grilelor de intervale şi coeficienţilor de multiplicare prevăzuţi în anexa 51, iar potrivit  art.242 alin. (1) şi (2) beneficia şi de drepturile prevăzute la art.23, care se aplicau în mod corespunzător, precum şi de sporul prevăzut la pct.1 din anexa 7, în condiţiile stabilite prin ordin al Ministrului Justiţiei.

                        Aceste drepturi salariale suplimentare constau exclusiv în:

(1)    sporul de fidelitate  acordat în raport de vechimea efectivă în funcţie, similar personalului auxiliar de specialitate de la instanţele judecătoreşti şi parchete;

(2)    sporul pentru titlu ştiinţific de ,,doctor” sau ,,doctor docent”;

(3)     sporul la salariul de bază, de până la 30%, exclusiv pentru personalul care efectua lucrări în legătură cu activitatea penitenciarelor.

                        Ulterior, prin dispoziţiile art.79 din Legea nr.123/2006 privind statutul personalului din serviciile de probaţiune a fost înlocuită denumirea ,,servicii de protecţie a victimelor  şi reintegrare socială a infractorilor” cu denumirea ,,servicii de probaţiune”, precum şi denumirea ,,direcţia de protecţie a victimelor şi reintegrare socială a infractorilor” cu ,,Direcţia de probaţiune”, iar prin dispoziţiile art.81 din acelaşi act normativ s-a precizat că: ,,Până la adoptarea legii privind salarizarea personalului din serviciile de probaţiune, rămân aplicabile dispoziţiile Legii nr.50/1996 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului din organele autorităţii judecătoreşti, republicată, cu modificările şi completările ulterioare”.

                        Norme de salarizare distincte  pentru personalul din cadrul personalului din serviciile de probaţiune au fost adoptate prin Legea nr. 327 din 14 iulie 2006, publicată în Monitorul Oficial, partea I, nr. 624 din 19 iulie 2006, intrată în vigoare potrivit art. 24, la 30 de zile de la data publicării sale.

 Art.23 din acest act normativ statuează că:  „Prevederile Legii nr.50/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare  nu se mai aplică personalului din serviciile de probaţiune la data intrării în vigoare a prezentei legi”, iar elementele salarizării acestei categorii de personal nu includeau sporul de risc şi suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 50% din salariul de bază.                          

                        Din analiza evoluţiei reglementării, se constată că dispoziţiile art.47 din Legea nr. 50/1996, privind sporul salarial pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică nu au fost aplicabile personalului din cadrul serviciilor de probaţiune chiar şi în perioada reglementării drepturilor salariale printr-un act normativ comun cu cel care viza personalul din cadrul autorităţii judecătoreşti, iar singurele sporuri salariale comune ce puteau fi acordate acestei categorii profesionale, precum şi personalului din cadrul instanţelor şi parchetelor, au fost exclusiv cele prevăzute de lege, respectiv: sporul de fidelitate, sporul pentru titlu ştiinţific de ,,doctor” sau ,,doctor docent” şi sporul de 30 %,  recunoscut sub forma unei majorări a salariului de bază şi în favoarea magistraţilor civili care îndeplineau atribuţii în legătură cu activitatea penitenciarelor.                              

                        De altfel, norme pentru salarizarea personalului din cadrul serviciilor de probaţiune lato sensu au fost adoptate, pentru prima dată,  prin Ordonanţa Guvernului  nr. 83/2000, act normativ prin care s-a produs  şi  un alt eveniment legislativ, reprezentat de abrogarea prin art.1 pct.42 a prevederilor art. 47 din Legea nr. 50/1996, republicată, care instituiseră, până la acel  moment, sporul salarial analizat pentru personalul din cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor.

                        Astfel, nu se poate reţine existenţa unui „bun” ca noţiune autonomă în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, întrucât sporul de risc şi suprasolicitare neuropsihică, în cuantum de 50% din salariul de bază nu a fost prevăzut prin Legea nr. 50/1996, modificată prin Ordonanţa Guvernului nr. 83/2000 şi nici în reglementările care i-au succedat prin care se stabileau elementele sistemului de salarizare a personalului din cadrul serviciilor de probaţiune, neexistând aşadar o bază suficientă în dreptul intern pentru recunoaşterea acestui drept.

                        În consecinţă, nu se pot extinde efectele deciziei nr. XXI/2008 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţiile Unite şi asupra personalului din serviciile de probaţiune, dispoziţiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 nefiind aplicabile acestei categorii profesionale.

*

*             *

                        Deşi, potrivit art.48 alin. (1) pct.21 din Legea nr.330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, modificată şi completată, Legea nr.327/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului de probaţiune a fost abrogată parţial, apreciem oportun recursul în interesul legii, datorită multitudinii de acţiuni existente pe rolul instanţelor judecătoreşti prin care se solicită acordarea sporului salarial analizat.

 

                  Având în vedere cele expuse, vă solicit să constataţi că această problemă de drept a primit o soluţionare diferită din partea instanţelor judecătoreşti şi printr-o decizie obligatorie să stabiliţi modul unitar de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale.

 

 

 

PROCUROR GENERAL

Laura Codruţa Kövesi

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

                     Se anexează prezentului recurs în interesul legii copiile hotărârilor judecătoreşti reţinute în considerentele acestuia:

 

Anexa I

 

                      1. Sentinţa civilă nr.168/M din 24 ianuarie 2008 pronunţată de Tribunalul Braşov – Secţia Civilă Complet specializat în soluţionarea  litigiilor de muncă şi asigurări sociale, irevocabilă prin decizia civilă nr.312/M din 9 aprilie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Braşov – Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale, în dosarul nr.8353/62/2007;

                      2. Sentinţa civilă nr.923 din 13  aprilie 2009 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa – Secţia Civilă, Complet specializat în soluţionarea conflictelor de muncă şi asigurări sociale pronunţată în dosarul nr.6074,1/120/2008, irevocabilă prin nerecurare;

                      3. Sentinţa civilă nr.123 din 2 decembrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara – Secţia de litigii de muncă şi asigurări sociale,  în dosarul nr.378.1/108/2008 irevocabilă prin decizia civilă nr.1240 din 24 august 2009 pronunţată de aceeaşi instanţă, cu opinie separată,  în dosarul nr.1740/1/2009;

                      4. Sentinţa civilă nr.121 din 2 decembrie 2008 pronunţată în dosarul nr.2994/30/2008, de Curtea de Apel Timişoara – Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale,  irevocabilă prin decizia civilă nr.722 din 30 aprilie 2009 pronunţată de aceeaşi instanţă în dosarul nr.2994.1/30/2008;

                     5. Sentinţa civilă nr.296 din 19 martie 2008 pronunţată de Tribunalul Alba în dosarul nr. 4321/97/2007, irevocabilă prin decizia civilă nr.399 din 9 aprilie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia – Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale;

                     6. Sentinţa civilă nr.2229 din 11 iunie 2008 pronunţată de Tribunalul Teleorman – Secţia Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, Contencios Administrativ şi Fiscal în dosarul nr.1186/87/2008, irevocabilă prin decizia nr.3993/R din 2 iunie 2009  pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VII-a Civilă şi pentru cauze privind conflictele de muncă şi asigurări sociale.

 

 

Anexa II

 

                    1. Decizia civilă nr.1166/R din 12 mai 2009 pronunţată de Curtea de Apel Cluj – Secţia Civilă de Muncă şi Asigurări Sociale, pentru minori şi familie în dosarul nr.839/100/2008;

                     2. Sentinţa civilă nr.174 din 6 februarie 2008 pronunţată de Tribunalul Harghita – Secţia  Civilă în dosarul nr.3576/96/2007, rămasă irevocabilă prin nerecurare;

                     3. Decizia civilă nr.284 din 22 februarie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale în dosarul nr.1596/107/2009;

                     4. Decizia civilă nr.1529 din 7 octombrie 2009 pronunţată cu opinie separată de Curtea de Apel Târgu Mureş - Secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie în dosarul nr.3274/102/2008;

                     5. Sentinţa civilă nr.590 din 23 septembrie 2008 pronunţată de Tribunalul Vrancea – Secţia Civilă, irevocabilă prin decizia civilă nr.319/R din 23 martie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi – Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale în dosarul nr.2985/91/2008;

                     6. Sentinţa civilă nr.144 din 30 ianuarie 2009 pronunţată de Tribunalul Iaşi, irevocabilă prin decizia 358 din 10 aprilie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale în dosarul nr.9534/99/2008;

                     7. Sentinţa civilă nr.337/CM din 2 aprilie 2008 pronunţată de Tribunalul Argeş, Secţia Civilă în dosarul nr.2967/109/2007, irevocabilă prin decizia nr.758/R-CM din 14 aprilie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti – Secţia Civilă pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie;

                     8. Sentinţa civilă nr.462 din 19 martie 2008 pronunţată de Tribunalul Botoşani – Secţia Civilă în dosarul nr.59/40/2008 irevocabilă prin decizia nr.840 din 11 iunie 2009 pronunţată de Curtea  de Apel Suceava – Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale în dosarul nr.626/39/2009;

                     9. Sentinţa civilă nr.47 din 8 ianuarie 2009 pronunţată de Tribunalul Suceava – Secţia Civilă în dosarul nr.8598/86/2008, irevocabilă  prin decizia nr.242 din 5 martie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Suceava;

                     10. Sentinţa civilă nr.29 din 24 septembrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, Secţia Civilă, cauze minori, familie, conflicte de muncă, asigurări sociale în dosarul nr.604/103/2008, irevocabilă prin decizia nr.1131 din 12 octombrie 2009 pronunţată de aceeaşi instanţă în dosarul nr.604.1/103/2008;

                      11. Decizia nr.6341 din 13 noiembrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Craiova – Secţia a II-a Civilă şi  pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale în dosarul nr.1107/95/2008, la care se află ataşată sentinţa civilă nr.3712 din 29 mai 2008 pronunţată de Tribunalul Gorj – Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale.