În temeiul art. 4142 alin. 1 din
Codul de procedură penală şi art. 25 lit. a din Legea nr.
304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, vă sesizez
cu
în vederea
interpretării şi aplicării unitare a dispoziţiilor art. 33
lit. a şi art. 41 alin. 2 din Codul penal cu privire la fapta de trafic de
persoane, prevăzută de Legea nr.678/2001, ce vizează mai
mulţi subiecţi pasivi în aceleaşi condiţii de loc şi
de timp.
Examenul jurisprudenţei
actuale în materie penală evidenţiază mai multe orientări:
I. Unele instanţe au apreciat
că în situaţia traficării mai multor persoane în aceleaşi
împrejurări de loc şi timp urmează a se reţine o unică infracţiune săvârşită în formă continuată.
Astfel,
în cazul în care acţiunea este caracterizată prin unitate de timp
şi de loc, pe baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale,
numărul subiecţilor pasivi caracterizează, între altele, numai
pericolul social al faptelor săvârşite şi constituie element de
circumstanţiere în individualizarea
judiciară a pedepsei, fără a da loc unui concurs de
infracţiuni (Anexele nr.1 – 25).
II. A doua orientare a practicii
judiciare consideră, dimpotrivă, că în situaţia menţionată ne aflăm în prezenţa unei pluralităţi infracţionale
sub forma concursului de infracţiuni, pluralitatea de persoane
traficate printr-o singură activitate infracţională determinând
o pluralitate de infracţiuni, tot
atâtea câte persoane au fost
vătămate în drepturile lor (Anexele
nr.26-34).
III. Sunt instanţe care nu s-au pronunţat asupra problemei în
discuţie nereţinând
dispoziţiile art. 33 sau art. 41 alin. 2 din Codul penal (Anexele nr.35-39).
Pe de altă parte,
nici instanţa supremă nu a avut o practică unitară,
împărţind ambele orientări jurisprudenţiale (Anexele
nr.40-47).
*
* *
Apreciez că prima soluţie este
cea legală.
*
* *
Concursul de
infracţiuni reprezintă situaţia în care o persoană
săvârşeşte două sau mai multe infracţiuni prin
acţiuni (inacţiuni) separate sau prin aceeaşi acţiune
(inacţiune) înainte de a fi condamnată definitiv pentru vreuna din
ele.
La
rândul său, existenţa infracţiunii
continuate presupune întrunirea cumulativă a elementelor componente
caracterizate, sub aspectul structurii
juridico – penale, printr-o triplă
unitate: unitate de subiect activ, unitate de rezoluţie şi
unitate de conţinut.
Se
observă că principalul
criteriu de delimitare a infracţiunii continuate de concursul de infracţiuni este unitatea de rezoluţie.
În
doctrina penală română s-a apreciat că unitatea de
rezoluţie infracţională nu se prezumă, ea trebuind
dovedită. Rezultă că regula o constituie pluralitatea de
infracţiuni, unitatea legală fiind excepţia.
Ca atare, există unitate de rezoluţie infracţională
atunci când în momentul luării hotărârii făptuitorul şi-a
reprezentat activitatea infracţională unică pe care urmează
să o comită în mod fracţionat. Această rezoluţie
presupune un factor intelectiv –
constând în prevederea întregii activităţi desfăşurate
eşalonat şi a urmării
acesteia - şi unul volitiv, concretizat în
dorinţa de a comite în mod succesiv
acţiunile care alcătuiesc
activitatea infracţională .
Rezultă,
astfel că, pentru a determina includerea unor acţiuni în structura
unei infracţiuni continuate, rezoluţia infracţională
trebuie să fie determinată, unitară, anterioară tuturor
acestor acţiuni şi să se menţină pe toată durata
comiterii lor. Neîntrunirea acestor cerinţe atrage, în mod necesar,
reţinerea pluralităţii infracţionale sub forma concursului
de infracţiuni.
Concluzia
este logică câtă vreme aceste condiţii rezultă din chiar
formularea textului art. 41 alin. 2 din Codul penal potrivit căreia
acţiunile sau inacţiunile trebuie sa fie comise în baza actualei
rezoluţii infracţionale.
Fiind
însă un proces esenţialmente psihic, rezoluţia
infracţională nu poate fi
percepută şi evaluată sub aspectul unităţii şi
gradului său de determinare în mod nemijlocit, ci numai pe baza
circumstanţelor ce
caracterizează acţiunile în care ea s-a concretizat.
În
acelaşi scop al diferenţierii, fostul
Tribunal Suprem a hotărât, prin
Decizia
de îndrumare nr. 1/1963,
că, pentru a stabili dacă toate acţiunile –
inacţiunile au fost comise în realizarea aceleiaşi rezoluţii
infracţionale sau dacă îşi au sursa în rezoluţii distincte
este indispensabilă examinarea tuturor împrejurărilor de fapt şi
a condiţiilor în care au fost săvârşite, putând fi
avute în vedere unitatea obiectului material, identitatea locului sau a
persoanei vătămate (Anexa
nr.48).
La
aceste criterii doctrina şi
jurisprudenţa au adăugat şi altele cum ar fi: 1) existenţa
unor intervale de timp relativ scurte între acţiunile componente; 2)
comiterea acţiunilor asupra
unor bunuri de
acelaşi fel; 3) folosirea aceloraşi metode, procedee,
mijloace; 4) comiterea acţiunilor în aceleaşi împrejurări sau
condiţii, precum şi 5) unitatea
de scop.
Referitor
la ultimul criteriu exemplificat, în doctrină s-a decis că unitatea
de rezoluţie impune şi o unitate a scopului urmărit, atunci când acesta este un element al
conţinutului legal al infracţiunii.
Astfel,
se poate vorbi de acea identitate în elementul subiectiv pe care o implică
cu necesitate unitatea de rezoluţie numai în măsura în care
finalitatea urmărită de făptuitor prin diversele acţiuni
este aceeaşi.
Pe
de altă parte, soluţionarea problemei în discuţie necesită analiza compatibilităţii
unităţii de rezoluţie cu pluralitatea de subiecţi pasivi
pe de o parte, iar pe de altă parte, compatibilitatea
cu existenţa mai multor conţinuturi alternative ale aceleiaşi
infracţiuni.
În
argumentarea tezei că pluralitatea subiecţilor pasivi este
compatibilă şi în cazul infracţiunii contra persoanelor cu
formă continuată de săvârşire, se poate susţine
că rezoluţia infracţională, chiar dacă nu poate fi
identificată cu un plan concret de înfăptuire, nu exclude totuşi
existenţa unui asemenea plan ; mai mult, se poate spune că planul
criminal, astfel înţeles, este forma cea mai completă a
rezoluţiei infracţionale. Or, chiar şi în cazul
infracţiunilor prin care se aduce
atingere unor valori imateriale pur personale,
este întrutotul posibil ca făptuitorul să conceapă un
plan concret de realizare, prin acţiuni îndreptate împotriva unor
subiecţi pasivi diferiţi (Vasile Papadopol, Doru Pavel – „Formele
unităţii infracţionale în Dreptul penal român”, pag.151).
*
* *
Legea
nr. 678/2001 stabileşte condiţiile generale (modalităţi
alternative, urmări, scop etc.) în care fapta de traficare de persoane
constituie infracţiune.
Infracţiunea
de trafic de persoane, fiind o infracţiune de pericol, se consumă în
momentul realizării uneia dintre modalităţile elementului
material, dacă fiecare dintre aceste activităţi au fost
realizate în scopul exploatării unei persoane.
Astfel
rezultă că obiectul juridic
principal al infracţiunii constă în apărarea relaţiilor
privind convieţuirea socială, cele referitoare la atributele
fundamentale ale persoanei, viaţa, integritatea corporală,
libertatea, demnitatea, libertăţile vieţii sexuale constituind
doar obiectul juridic secundar al
acesteia.
Aceste manifestări a stării de libertate a
omului constituie o importantă valoare socială, iar faptele care îi
aduc atingere lezează şi interesele societăţii în general,
implicată în realizarea şi garantarea drepturilor fundamentale ale
omului.
Raportând
considerentele de ordin general expuse
la dispoziţiile incriminatorii
cuprinse în Legea nr. 678/2001, şi având în vedere criteriile
enunţate anterior, se poate aprecia asupra existenţei unităţii de rezoluţie în cazul
infracţiunilor de traficare de persoane în aceleaşi împrejurări
de loc şi timp.
Deşi
infracţiunile prevăzute în art. 12 şi art. 13 din actul normativ
menţionat au modalităţi alternative ale acţiunii ce
alcătuiesc latura obiectivă conţinând acţiuni care fiecare
în parte ar putea constitui infracţiuni distincte, ele sunt unificate prin
existenţa unei unităţi de rezoluţie care implică
aşa cum am arătat, şi o unitate de scop, astfel cum este definit
în art. 2 din Legea nr. 678/2001, comun atât formei de bază, cât şi celei calificate
şi care constă în „exploatarea persoanei”.
Mai
mult, având în vedere că elementul laturii subiective se deduce pe baza
laturii obiective, identitatea de execuţie – dată de unitatea de timp
şi loc – este în măsură să creeze o prezumţie în
sensul existenţei unei rezoluţii unice. În acest context, existenţa aceloraşi
circumstanţe de loc şi timp este aptă să conducă la
concluzia că subiectul activ al infracţiunii, traficând mai multe
persoane, are reprezentarea întregii activităţi infracţionale ce urmează a fi desfăşurate.
Pe
această bază se poate afirma că toate actele comise se înscriu
în ansamblul unei activităţi infracţionale unice.
Această
soluţie urmează a fi adoptată şi în ipoteza în care
infracţiunea este caracterizată fie
prin modalităţi alternative (recrutare, transportare,
găzduire etc.), fie prin urmări diferite (s-a cauzat victimei o vătămare gravă a
integrităţii corporale sau a sănătăţii, moartea
sau sinuciderea victimei), cu
consecinţa atragerii unei calificări agravate. Aceeaşi
situaţie este şi în cazul în
care starea de minoritate a subiectului pasiv atrage aplicabilitatea
dispoziţiilor art. 13 din Legea nr.
678/2000. Aceasta, întrucât sunt consecinţele unor acţiuni
caracterizate prin unitate de rezoluţie.
Faţă
de aceste considerente, apare ca logică concluzia că existenţa infracţiunii continuate
nu presupune în mod necesar unitatea de subiect pasiv, argumentul că
ocrotirea legii penale se datorează fiecărei persoane în
individualitatea sa nejustificând reţinerea concursului de
infracţiuni.
Astfel,
nu se poate reţine existenţa
unei pluralităţi infracţionale întrucât, datorită acţiunii care nu este unică
(aceasta fiind distinctă în raport
cu fiecare subiect pasiv în parte) ipoteza concursului ideal este
exclusă . De asemenea, nici concursul real nu poate fi reţinut
întrucât rezoluţia infracţională este unică, iar nu
distinctă, precum cea care caracterizează
această formă de pluralitate.
*
* *
Având în vedere cele expuse, vă
solicit să constataţi că această problemă de drept a
primit o soluţionare diferită
din partea instanţelor
judecătoreşti şi, printr-o decizie obligatorie, să
stabiliţi modul unitar de interpretare şi aplicare a
dispoziţiilor legale.
PROCUROR
GENERAL,
Laura
Codruţa Kővesi