29 februarie 2016

 

COMUNICAT

 

 

Biroul de informare și relații publice din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:

Procurori ai Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au finalizat cercetările și au dispus, prin rechizitoriul din data de 25 februarie 2016, trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului miron vasile sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de omor calificat și profanare de cadavre sau morminte.

Cauza având ca obiect dispariția minorului A.A.A., în vârstă de 10 ani, înregistrată inițial la Parchetul de pe lângă Judecătoria Răducăneni, a fost declinată la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași, de unde a fost preluată la data de 13 octombrie 2015 de către Secția de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

În rechizitoriul întocmit în cauză, procurorii au reținut următoarea situație de fapt:

În după amiaza zilei de 29 mai 2015, aflat în localitatea natală, satul Covasna din județul Iași, inculpatul Miron Vasile, a aplicat cu un corp contondent, în mod repetat, lovituri victimei minore A.A.A. care, în urma leziunilor traumatice suferite, a decedat.

A doua zi, în noaptea de 30/31 mai 2015, inculpatul Miron Vasile a revenit la locul în care se afla cadavrul victimei, a înfășurat capul și partea superioară a corpului într-un sac de rafie, iar partea inferioară a învelit-o într-o pătură, legând mai apoi cadavrul cu o bandă textilă și cu sârmă ghimpată. În continuare, pentru nu fi descoperit cadavrul victimei, l-a transportat în brațe până la o râpă în care se adună ape pluviale, unde l-a ascuns. Corpul victimei a fost astfel expus o lungă perioadă de timp condițiilor de mediu, insectelor și rozătoarelor, ceea ce a determinat distrugerea țesuturilor moi, fiind găsit scheletizat în data de 26 septembrie 2015.

Raportul de expertiză antropologică efectuat în cauză a concluzionat că oasele descoperite și analizate sunt de natură umană și provin de la un copil cu vârsta de aproximativ 11 ani. De asemenea, expertiza a relevat o fractură complexă a cubitusului stâng, produsă perimortem, cel mai probabil prin acțiunea unui corp contondent, în cadrul unei tentative de apărare din partea victimei. Decesul a putut surveni cu 3 – 4 luni înainte de descoperirea scheletului.

Identificarea cadavrului s-a efectuat pe baza articolelor de îmbrăcăminte și încălțăminte de către mama victimei.

Expertiza ADN efectuată în cauză a confirmat faptul că scheletul aparține victimei A.A.A.

Având în vedere faptul că inculpatul s-a sustras de la urmărirea penală, s-a făcut propunere de arestare în lipsă, fiind emis inclusiv mandat european de arestare. Drept urmare, inculpatul a fost depistat în Germania, fiind predat autorităților judiciare române și încarcerat la data de 8 ianuarie 2016.

Dosarul a fost trimis, spre competentă soluționare, Tribunalului Iași.

 

Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță, spre judecare, situație care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.