24 februarie 2016

 

COMUNICAT

 

 

Biroul de informare și relații publice din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:

La Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara s-a înregistrat o cauză având ca obiect evenimentul petrecut la data de 22 februarie 2016, în jurul orei 19:00, în municipiul Arad, în care a fost implicat un magistrat-judecător din cadrul Tribunalului Arad.

În urma testării cu aparatul alcooltest au rezultat indicii cu privire la posibila săvârșire a infracțiunii de  conducere sub influența alcoolului. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii acestei infracțiuni, fiind începută urmărirea penală cu privire la faptă.

În data de 23 februarie 2016, aceeași persoană a fost implicată într-un alt eveniment ce a avut loc pe raza municipiului Arad, fiind ulterior condusă la o unitate spitalicească, unde a rămas internată.

Cercetările continuă pentru lămurirea tuturor împrejurărilor de fapt și stabilirea răspunderii penale în cauză.