23 august 2016

 

COMUNICAT

 

 

Biroul de informare și relații publice din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța a preluat dosarul constituit la Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța având ca obiect incendiul produs ieri, 22 august 2016, la Rafinăria Petromidia Năvodari, soldat inițial cu rănirea a patru persoane, dintre care una a decedat în cursul zilei de astăzi.

Cercetările sunt efectuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, ucidere din culpă, neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă și nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă.

Potrivit primelor cercetări s-a stabilit că la data de 22 august 2016, în jurul orelor 18:00, la platforma 1 DAB din cadrul rafinăriei menționate, o echipă de lucrători efectua o reparație a unei conducte de transport a distilatului de vid rezultat prin încălzirea țițeiului, moment în care a izbucnit un incendiu.

La fața locului s-au deplasat, încă din cursul serii trecute, doi procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, cercetările la fața locului fiind reluate astăzi de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța care coordonează o echipă mixtă formată din polițiști și specialiști criminaliști.

Cercetările continuă pentru lămurirea tuturor împrejurărilor de fapt și stabilirea răspunderii penale în cauză.