19 februarie 2016

 

COMUNICAT

 

 

Biroul de informare și relații publice din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:

Procurori ai Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara au finalizat cercetările și au dispus trimiterea în judecată a inculpatului marcopol eduard-leonard sub aspectul săvârșirii infracțiunii de săvârșire de acte de violență psihică și fizică asupra unor persoane și asupra personalului navigant, aflate la bordul unei aeronave civile în zbor.

În rechizitoriul întocmit în cauză, procurorii au reținut următoarea situație de fapt:

În data de 27 august 2015, ora 18:35, inculpatul s-a îmbarcat la Bruxelles, într-o aeronavă cu destinația Otopeni-București. În timpul zborului, când personalul navigant a servit mâncare și băuturi, acesta a devenit recalcitrant și a adresat însoțitoarelor de bord și altor pasageri din aeronavă insulte și amenințări.

De asemenea, după refuzul unei însoțitoare de bord de a-l servi cu alcool, inculpatul a devenit agresiv, comițând acte de violență fizică asupra acesteia. Comportamentul agresiv și amenințător al inculpatului la bordul aeronavei a fost de natură să pună în pericol siguranța pasagerilor și a zborului astfel că, la ora 22:30, comandantul aeronavei a aterizat forțat pe aeroportul „Traian Vuia” din Timișoara, unde inculpatul a fost debarcat cu ajutorul organelor poliției de frontieră.

Paguba creată companiei aeriene prin aterizarea forțată a aeronavei este în sumă de 10.000 euro, sumă cu care aceasta s-a constituit parte civilă în cauză.

Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluționare, Judecătoriei Timișoara.

  

Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță, spre judecare, situație care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.