17 octombrie 2016
COMUNICAT
Biroul de informare și relații publice din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:
Procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia au dispus, la data de 12 octombrie 2016, punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpații cioancă ștefan sub aspectul săvârșirii a șase infracțiuni de înșelăciune și fals în înscrisuri sub semnătură privată și brăden mircea sub aspectul săvârșirii a șase infracțiuni de înșelăciune.
La data de 13 octombrie 2016, inculpații au fost prezentați cu propunere de arestare preventivă judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Slobozia, care a admis cererile și a dispus emiterea unor mandate de arestare preventivă pe numele acestora pentru o perioadă de 30 de zile.
Din referatul cu propunere de arestare preventivă a rezultat că inculpații Cioancă Ștefan și Brădean Mircea au indus în eroare șase persoane vătămate, prezentându-se sub o identitate falsă, inculpatul Cioancă Ștefan întocmind în fals șase contracte de muncă în străinătate, obținând astfel suma de 900 de euro.
Precizăm că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situație să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.