16 mai 2016

 

COMUNICAT

 

Biroul de informare și relații publice din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:

Procurori ai  Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara au finalizat cercetările și au dispus trimiterea în judecată a inculpaților:

- HÎRȚAUCA ION-ILIE sub aspectul săvârșirii în concurs real a infracțiunilor de conflict de interese în formă continuată și fals intelectual;

- MIȘTIANIN MIHAI MIRCEA sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals intelectual.

În rechizitoriul întocmit în cauză, procurorii au reținut următoarea situație de fapt:

În zilele de 25 februarie  2010, respectiv 8 martie 2010, inculpatul Hîrțauca Ion Ilie a participat, în calitate de consilier și viceprimar al comunei Copăcele, la luarea unei decizii de valorificare a clădirii remize de pompieri din comuna Copăcele sub forma materialelor de construcții, avantajându-l în acest fel pe fratele său, propunând el însuși prețul de 2000 lei cu care urma să fie achiziționată construcția.

În data de 9 ianuarie 2013, același inculpat, în exercitarea atribuțiilor de serviciu (primar al comunei Copăcele), a semnat și eliberat o adeverință în care a omis cu știință a insera faptul că pe terenul situat în intravilanul localității Ohaba Matnic, în suprafață de 2877 mp, există o  construcție (remiza de pompieri), favorizând și facilitând astfel încheierea contractului de vânzare-cumpărare de către fratele său doar pentru terenul în cauză, deși acesta a dobândit atât terenul cât și construcția.

Aceeași adeverință a fost semnată, în calitate de secretar, și de inculpatul Miștianin Mihai Mircea.

Dosarul a fost trimis, spre competentă soluționare, Judecătoriei Caransebeș.

Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță, spre judecare, situație care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.