15 septembrie 2016
COMUNICAT
Biroul de informare și relații publice din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:
Procurori ai Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au dispus trimiterea în judecată a inculpatului HOSSEINI ANVARI SEYED AMIRHOSSEIN, cetățean iranian, aflat în stare de arest preventiv, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de omor calificat, nerespectare a regimului armelor și munițiilor, uz de armă fără drept și tâlhărie calificată.
În rechizitoriul întocmit în cauză, procurorii au reținut următoarea situație de fapt:
La data de 23 martie 2016, în jurul orei 12.00, în timp ce se afla în interiorul unui autoturism marca Hyundai Tucson, parcat pe str. Matei Milo din orașul Voluntari, județul Ilfov, inculpatul, prin utilizarea unei arme letale cu glonț, calibru 9 mm, deținută fără drept, l-a împușcat în regiunea capului pe numitul N.J.B., proprietarul mașinii. Acesta a decedat ca urmare a leziunilor traumatice suferite, iar inculpatul și-a însușit o sumă mare de bani aflată asupra victimei, sumă estimată de către anchetatori la 35.000 40.000 euro. Decesul a fost descoperit după ce o persoană a sesizat o zi mai târziu Poliția orașului Voluntari.
Din cercetări a reieșit că, după comiterea faptei, inculpatul, proprietar al unei case de schimb valutar, și-a achitat o datorie cu banii însușiți, apoi a plecat la Teheran, pentru a îngreuna ancheta organelor de cercetare penală. Inculpatul Hosseini Anvari Seyed Amirhossein s-a întors ulterior în România întrucât în Iran, pentru fapta comisă, risca pedeapsa cu moartea.
În cauză s-a dispus măsura sechestrului asigurator asupra bunurilor inculpatului, respectiv cotelor deținute asupra unor imobile, precum și consemnarea unei sume de bani cu care acesta și-a achitat datoria imediat după săvârșirea faptei.
Dosarul a fost trimis spre competentă soluționare Tribunalului Ilfov.
Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță, spre judecare, situație care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.