14 iunie 2016
COMUNICAT
Biroul de informare și relații publice din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:
Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș au dispus la data de 31 mai 2016 trimiterea în judecată a inculpatei borza iconia ecaterina, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită.
În rechizitoriul întocmit în cauză s-a reținut următoarea situație de fapt:
În cursul lunii septembrie 2014, în calitate de medic ortoped, inculpata Borza Iconia Ecaterina a pretins și, ulterior, a primit, după efectuarea unei intervenții chirurgicale asupra unui pacient, suma de 600 de euro de la martorul denunțător D.V., în legătură cu îndeplinirea îndatoririlor de serviciu.
Dosarul a fost trimis, spre competentă soluționare, Tribunalului Timiș.
Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță, spre judecare, situație care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.