13 aprilie 2016

 

COMUNICAT

 

 

Biroul de informare și relații publice din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:

Procurori ai Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție efectuează cercetări într-o cauză penală având ca obiect săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală.

În cursul zilei de azi, 13 aprilie  2016, pe baza autorizațiilor emise de către instanță, sub coordonarea procurorilor, ofițeri de poliție judiciară din cadrul Direcției de Investigare a Criminalității Economice  - Inspectoratul General al Poliției Române, împreună cu polițiști ai structurilor teritoriale de investigare a criminalității economice din cadrul inspectoratelor județene de poliție corespunzătoare, însoțiți de inspectori antifraudă și sprijiniți de lucrători ai Serviciului de Acțiuni Speciale, efectuează 24 de percheziții pe raza județelor Ilfov, Alba, Bihor, Cluj, Hunedoara, Olt, Maramureș și Mehedinți, fiind vizate 9 sedii sociale ale unor societăți comerciale, precum și 15 locuințe ale unor persoane fizice.

Din actele de urmărire penală efectuate până în prezent a rezultat că, în perioada 2012-2014, administratorii a patru societăți comerciale din județele Ilfov și Hunedoara au creat un circuit comercial fictiv prin declararea unor operațiuni comerciale inexistente, susținute doar scriptic prin facturi fiscale ce atestă vânzarea-cumpărarea de concentrat cuprifer, în scopul sustragerii de la plata impozitului pe profit, prin diminuarea masei impozabile.

Valoarea relațiilor comerciale fictive, declarate fiscal, se cifrează la peste 3,5 milioane euro. Pentru a se crea aparența de legalitate a operațiunilor comerciale, plata se făcea prin transfer bancar în conturile societăților emitente, banii fiind retrași și remiși ulterior reprezentanților societăților beneficiare, în schimbul unor comisioane.

Prejudiciul creat bugetului de stat, stabilit până în prezent, se ridică la valoarea de 1,1 milioane euro.

Procurorii au beneficiat în cauză de sprijinul de specialitate al Direcției de Operațiuni Speciale din cadrul IGPR.

Pe măsura derulării cercetărilor, vom informa opinia publică.