6 septembrie 2016                       

 

COMUNICAT

 

 

Biroul de informare și relații publice din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:

Procurori ai Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București au finalizat cercetările și au dispus trimiterea în judecată a inculpatului duică cristian sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conflict de interese în formă continuată.

În rechizitoriul întocmit în cauză, procurorii au reținut următoarea situație de fapt:

În perioada iulie 2012 – noiembrie 2013, în calitate de primar al Municipiului Roșiori de Vede, inculpatul Duică Cristian a încheiat 8 contracte de prestări servicii în valoare de 496.760 lei cu două societăți comerciale în  cadrul cărora a deținut funcția de președinte al Consiliului de Administrație până la data de 26.06.2012, respectiv funcția de administrator, fiind și asociat pana la data de 26.06.2012, societăți cu care inculpatul s-a aflat în raporturi de muncă în ultimii 5 ani sau din partea cărora a beneficiat ori beneficiază de foloase de orice natură.

Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluționare, la Judecătoria Roșiori de Vede.

 

Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță, spre judecare, situație care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.