5 mai 2016

 

COMUNICAT

 

ACTUALIZARE: Prin Sentința penală nr. 69, pronunțată în data de 23 ianuarie 2017 de Curtea de Apel Timișoara, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 362 din data de 23 octombrie 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Gociu Adrian a fost achitat.

 

Biroul de informare și relații publice din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:

Procurori ai Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara au finalizat cercetările și au dispus trimiterea în judecată a inculpatului GOCIU ADRIAN sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune (3 acte materiale, din care unul în formă consumată și doua în forma tentativei).

În rechizitoriul întocmit în cauză, procurorii au reținut următoarea situație de fapt:

În perioada februarie 2013 - august 2014, inculpatul Gociu Adrian (în calitate de avocat în cadrul Baroului Timiș), a depus în trei  dosare înregistrate pe rolul instanțelor din circumscripția Curții de Apel Timișoara mai multe chitanțe ce atestau plata taxelor de timbru, sustrase din alte dosare deja soluționate, cu scopul de a induce în eroare  instanța cu privire la achitarea taxelor de timbru.

Într-unul dintre dosare, care a parcurs faza de judecată în fond și în apel, chitanțele depuse de inculpat au fost în cuantum de 1000 de lei, instanța fiind indusă în eroare în ceea ce privește plata taxei de timbru în această cauză. Cu privire la această sumă, persoana vătămată, Direcția Fiscală a Municipiului Timișoara, s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 550 lei,  reprezentată de procentul de 55 % din cuantumul taxei de 1000 lei care se face venit la bugetul local.

În celelalte două dosare în care inculpatul a depus chitanțe ce atestau plata taxelor de timbru, sustrase din alte dosare deja soluționate, faptele sunt în forma tentativei, cuantumul sumelor reprezentând taxele de timbru este de   11.655,78 lei și respectiv 312 lei.

Dosarul a fost trimis, spre competentă soluționare, Curții de Apel Timișoara.

Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță, spre judecare, situație care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.