3 august 2016

 

COMUNICAT

 

 

Biroul de informare și relații publice din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:

Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș au finalizat cercetările și au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a inculpatului STROE DĂNUȚ TRANDAFIR sub aspectul săvârșirii infracțiunii de dare de mită.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea situație de fapt:

În zilele de 24 și 29 iunie 2016, prin intermediul unei persoane, inculpatul Stroe Dănuț Trandafir, în calitate de primar al comunei Bradu din județul Argeș, i-a remis unui consilier local suma de 6.000 lei (în două tranșe egale în fiecare din aceste zile), pentru ca, în cadrul ședinței Consiliului Local, acesta din urmă să voteze pentru funcția de viceprimar al comunei Bradu în favoarea persoanei propuse de către inculpat și formațiunea politică din care acesta făcea parte.

Procurorii au solicitat instanței de judecată confiscarea sumei ce  a constituit  obiectul infracțiunii de dare de mită, sumă ce a fost indisponibilizată de către organele de  urmărire penală.

Activitatea de urmărire penală a fost efectuată cu sprijinul ofițerilor de poliție judiciară din cadrul I.P.J. Argeș – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, iar suportul tehnic de specialitate a fost asigurat de către  I.G.P.R. - Direcția Operațiuni Speciale.

Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluționare, Tribunalului Argeș.

 

Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță, spre judecare, situație care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.