30 ianuarie 2015

 

 

COMUNICAT

 

 

 

Biroul de informare publică și relații cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:

În cadrul unei activități  de cooperare judiciară internațională coordonată de procurorii Biroului de Cooperare Judiciară Internațională din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în ziua de 28 ianuarie 2015, organe de poliție din România, împreună cu Jandarmeria Națională din Franța și cu trei reprezentanți ai Oficiului European de Poliție, sub îndrumarea și supravegherea  procurorilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați, au pus în executare o acțiune comună pentru destructurarea unei grupări de criminalitate itinerantă din județul Galați, cu legături infracționale în mai multe zone din România și străinătate, care comitea furturi de metale neferoase de mare valoare pe teritoriul Franței.

Probatoriul administrat în cauză până la acest moment al urmăririi penale a evidențiat faptul că membrii grupului infracțional au sustras, din patrimoniul mai multor societăți comerciale de pe teritoriul Franței, feroaliaje (nichel, vanadium, feromolibden, ș.a.), bunuri pe care le-au comercializat, de regulă, pe teritoriul României.

Prejudiciul total cauzat prin desfășurarea acestor activități infracționale depășește suma de 1.000.000 Euro.

Având în vedere că cea mai mare parte a activității infracționale s-a desfășurat pe teritoriul Franței, cauza a fost preluată pentru finalizarea cercetărilor de autoritățile judiciare franceze competente în domeniu, respectiv Tribunalul de Mare Instanță din Lille, Jurisdicția Inter - regională specializată în criminalitatea organizată.

Organele judiciare implicate în realizarea acestor activități și procurorii au efectuat 22 de percheziții domiciliare, 16 în județul Galați, 2 în județul Brăila, 2 în județul Teleorman și 2 în județul Ilfov, și au pus în executare 34 de mandate de aducere în vederea audierii persoanelor vizate de această procedură.

Activitatea de cooperare judiciară internațională între Tribunalul de Mare Instanță din Lille și Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați s-a derulat prin intermediul Serviciului de Cooperare Judiciară Internațională, Relații Internaționale și Programe din cadrul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție.

Cercetările continuă în cauză în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt și stabilirii răspunderii judiciare.

Pe măsura derulării cercetărilor, vom informa opinia publică.

 

Facem precizarea că începerea urmăririi penale și punerea în mișcare a acțiunii penale sunt etape ale procesului penal reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activități care nu pot, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.