29 octombrie 2015

 

COMUNICAT

 

 

Biroul de informare și relații publice din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:

Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava au finalizat cercetările și au dispus trimiterea în judecată a inculpaților:

•          horj gheorghe sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de participație improprie la infracțiunea de tăiere fără drept de arbori și furt de arbori;

•          cormoș brăduț victor gavriluț  sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice;

•          popescu ovidiu sub aspectul săvârșirii infracțiunii de neglijență în serviciu.

În rechizitoriul întocmit în cauză, procurorii au reținut următoarea situație de fapt:

În perioada aprilie - iunie 2012, inculpatul Horj Gheorghe, în calitate de administrator al unei societăți comerciale, a determinat, a înlesnit și a ajutat lucrătorii forestieri, angajați ai săi, să taie fără drept, de pe picior, din pădurea statului și a Primăriei Municipiului Vatra-Dornei, un număr de 354 arbori al căror volum total era de 603,319 m.c. și valoare totală de 123.266 lei, după care a sustras masa lemnoasă rezultată din tăierile ilegale. Valoarea prejudiciului creat depășește de peste 50 de ori valoarea unui metru cub de lemn pe picior.

Inculpatul Cormoș Brăduț Victor Gavriluț, în calitate de fost tehnician de vânătoare, a marcat în plus un număr de 198 arbori cu un volum brut de 263 m.c. și o valoare de 18.673 lei și a depășit limitele subparcelei pentru care avea emisă delegația de marcare, a efectuat puneri în valoare deși nu a fost emisă nicio delegație de folosire a dispozitivului de marcat în aceste suprafețe. Astfel, a fost identificat un număr total de 322 cioate care prezentau amprenta ciocanului silvic circular de punere în valoare, volumul fiind de 550,656 m.c., cu o valoare totală de 112.993 lei (inclusiv T.V.A.). Prejudiciul total este de 813,65 m.c. în valoare de 131.666 lei.

În perioada mai - octombrie 2012, inculpatul Popescu Ovidiu, în calitate de fost pădurar, nu a raportat ilegalitățile constatate pe raza cantonului silvic gestionat, respectiv că inculpatul Cormoș Brăduț Victor Gavriluț a pus în valoare în mod ilegal arbori folosind ciocanul silvic de marcat circular; totodată, acesta nu a luat măsurile necesare asigurării pazei și nici nu a raportat sau sesizat superiorii sau organele de control cu privire la faptul că s-a exploatat ilegal masă lemnoasă care a fost sustrasă. Prejudiciul total în cauză se cifrează la valoarea de 153.088 lei.

Având în vedere necesitatea de a evita înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor imobile care pot servi la garantarea reparării pagubei produse prin infracțiune și a executării cheltuielilor judiciare, în cauză s-a dispus instituirea măsurilor asigurătorii a sechestrului asupra bunuri imobile aflate în proprietatea inculpatului Horj Gheorghe, până la concurența sumei de 123.266 lei.

Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluționare, Judecătoriei Vatra Dornei.

 

Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță, spre judecare, situație care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.