28 ianuarie 2015

 

 

COMUNICAT

 

 

În urma publicării azi, 28 ianuarie 2015, a Raportului Comisiei Europene privind progresele înregistrate de România în cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare (MCV), Biroul de informare publică și relații cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este împuternicit să prezinte rezultatele referitoare la Ministerul Public cuprinse în acest document:

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, domnul Tiberiu Mihail Nițu, apreciază  că Raportul Comisiei Europene, precum și  Raportul tehnic care îl însoțește, reprezintă o evaluare obiectivă și o analiză riguroasă a activității Ministerului Public, subliniind eforturile procurorilor pentru îndeplinirea obligațiilor  asumate în cadrul MCV.

Procurorul general constată că Raportul tehnic detaliază principalele eforturi  și realizări  ale Ministerul Public în anul 2014, evidențiind demersurile concrete realizate în vederea  consolidării sistemului judiciar.

Documentul  remarcă  rezultatele obținute în lupta împotriva corupției de către Direcției Naționale Anticorupție, structură  care, în anul 2014, a înregistrat semnificative progrese. De asemenea, sunt consemnate și progresele de la nivelul celorlalte structuri și unități de parchet pentru combaterea aceluiași fenomen; în acest sens, se arată că procurorul general a făcut din lupta împotriva micii corupții o prioritate în activitatea parchetelor și este apreciată identificarea zonelor principale de acțiune (corupția din sănătate, din sistemul asigurărilor sociale și de sănătate și din domeniul achizițiilor publice), precum și demararea de investigații în aceste direcții.

Raportul acordă o deosebită importanță experienței legate de implementarea Codului penal și a Codului de procedură penală, chestiune care a constituit, de altfel, una dintre principalele preocupări ale Ministerului Public în anul 2014.  Documentul confirmă, totodată, că procurorii nu au întâmpinat dificultăți în aplicarea noilor coduri în materie penală, că noile instituții au fost bine receptate și utilizate de către procurori, că la nivelul tuturor unităților de parchet s-au găsit soluțiile organizatorice pe care noile reglementări le reclamau și că aplicarea lor unitară a beneficiat de îndrumare din partea conducerii Ministerului Public. Astfel, aceasta a încurajat aplicarea noilor instituții, cum ar fi principiul oportunității, a răspuns centralizat problemelor punctuale ridicate de procurorii de la unitățile subordonate și a elaborat recomandări, contribuind astfel și la asigurarea unei practici unitare – obiectiv, de asemenea, important al domeniului justiției.

În același context, Raportul menționează și înființarea Serviciului de îndrumare și control, precum și activitatea de  monitorizare și coordonare  a practicii pe care acesta este chemat să o desfășoare în privința noilor instituții procesual-penale.

Totodată, în raport se regăsesc și referiri pozitive la măsurile pe care conducerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție înțelege să le promoveze pentru creșterea eficienței activității unităților subordonate de parchet, cum ar fi reorganizarea parchetelor de pe lângă judecătorii.

Raportul remarcă, de asemenea, implicarea conducerii Ministerului Public în demersurile privind modificarea legislației referitoare la răspunderea ministerială și imunitatea parlamentară, pentru a institui proceduri mai rapide și eficiente care să permită desfășurarea în condiții optime a proceselor penale.

Raportul tehnic  urmează a fi supus unei analize aprofundate,  din fiecare secțiune se vor extrage concluziile și recomandările care implică activitatea procurorilor  și se vor lua măsuri în vederea implementării acestora.