19 martie 2015

                          

 

COMUNICAT

 

 

Biroul de informare publică și relații cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:

În  conformitate cu prevederile art. 72 alin. 2 din Constituția României și ale art. 172 din Regulamentul Senatului, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a transmis ministrului Justiției cererea însoțită de referatul cauzei, în baza cărora să solicite Senatului încuviințarea reținerii și arestării preventive a senatorului VÂLCOV DARIUS-BOGDAN sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de influență.

Faptele reținute în sarcina acestuia formează obiectul unui dosar al Direcției Naționale Anticorupție.