17 septembrie  2015

 

COMUNICAT

 

Biroul de informare și relații publice din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:

            I. Procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul Vrânceanu Daniel sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violare de domiciliu, loviri sau alte violențe și viol.

            La data de 11 septembrie 2015, inculpatul a fost prezentat cu propunere de arestare preventivă judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Brașov care a fost respinsă, fiind luată față de inculpat măsura controlului judiciar. Împotriva acestei măsuri, Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov a formulat contestație ce urmează a fi soluționată de Tribunalul Brașov.

            Din referatul cu propunere de arestare preventivă a rezultat faptul că, în seara zilei de 9 septembrie 2015, în jurul orei 23:00, inculpatul Vrânceanu Daniel a intrat fără drept în locuința persoanei vătămate (fosta sa concubină) pe care a agresat-o, cauzându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare 2-3 zile îngrijiri medicale. Inculpatul a rămas în locuința persoanei vătămate până în dimineața zilei de 10 septembrie 2015, iar în jurul orei 07:00, a întreținut un raport sexual prin constrângere cu aceasta. 

           

            II. Procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov au dispus, la data de 15 septembrie 2015, punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpații minori B.I.L. (16 ani) și G.D.M. (15 ani) sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie.

            La data de 15 septembrie 2015, inculpații au fost prezentați cu propunere de arestare preventivă judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Brașov, care a admis cererile și a dispus emiterea mandatelor de arestare preventivă pe numele acestora pentru o perioadă de 30 de zile.

            Din referatul cu propunere de arestare preventivă a rezultat faptul că, la data de 14 septembrie 2015, în jurul orei 11:30, aflați într-o intersecție din municipiul Brașov, inculpații au deposedat-o, prin folosirea violenței, pe persoana vătămată (minoră) de cele două telefoane mobile pe care le avea asupra sa, iar pentru a-și asigura scăparea, au lovit cu piciorul un martor care o însoțea pe aceasta. Bunurile sustrase au fost recuperate de la doi martori cărora le-au fost încredințate de inculpați pentru păstrare.

 

            III. Procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov au dispus, la data de 17 septembrie 2015, punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul Popa Marius Sorin sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie.

            În cursul zilei de astăzi, inculpatul urmează a fi prezentat cu propunere de arest la domiciliu judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Brașov.

            În referatul întocmit de procurori s-a reținut următoarea situație de fapt:

            La data de 16 septembrie 2015, în jurul orei 15:40, în timp ce se deplasa pe o stradă din  municipiul Brașov, inculpatul a deposedat-o (prin smulgere) pe persoana vătămată de cruciulița din aur ce era prinsă la un lănțișor pe care aceasta îl avea la gât. Acțiunile inculpatului au fost observate de doi martori, care au fugit în urmărirea inculpatului, ajungându-l după câteva sute de metri. Inculpatul a arătat martorilor locul unde a aruncat cruciulița pe care o sustrăsese, bunul fiind restituit persoanei vătămate.

            Cercetările în aceste cauze au fost efectuate de către organele de poliție judiciară din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Brașov – Biroul Investigații Criminale, sub supravegherea procurorului de caz.

            Precizăm că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situație să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.