16 noiembrie 2015

 

COMUNICAT

 

 

Biroul de informare și relații publice din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:

Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș au finalizat cercetările și au dispus trimiterea în judecată a inculpaților  MACOVEI COSMIN GAVRIL, MIHAI SILVIU, VIDA ALEXANDRU FLORIN și POPESCU RĂZVAN ILIE sub aspectul săvârșirii infracțiunii de  loviri sau vătămări cauzatoare de moarte.

În rechizitoriul întocmit în cauză, procurorii au reținut următoarea situație de fapt:

La data de 23 august 2015, în Complexul studențesc din Timișoara, inculpații Macovei Cosmin Gavril, Mihai Silviu, Vida Alexandru Florin și Popescu Răzvan Ilie au împins și lovit cu pumnii și picioarele pe numitul J.D.C, care a căzut la pământ lovindu-se cu capul de sol, fapt ce a dus la decesul acesteia. Victima a fost lovită cu pumnii și picioarele pe toată suprafața corpului de către cei patru inculpați și după ce a căzut la pământ.             

Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluționare, Tribunalului Timiș.

 

Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță, spre judecare, situație care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.