18 august 2014

COMUNICAT

Biroul de informare publică şi relaţii cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:

În dosarul având ca obiect denunţul formulat de către Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc împotriva numitului FICIOR IOAN, procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au finalizat cercetările şi au dispus trimiterea acestuia în judecată sub aspectul săvârşirii de infracţiuni contra umanităţii.               

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea situaţie de fapt:

În perioada 01.08.1958 – 01.11.1963, în calitate de locţiitor şi comandant al Coloniei de muncă de la Periprava, inculpatul Ficior Ioan a săvârşit acţiuni şi inacţiuni sistematice care au avut ca rezultat persecutarea colectivităţii reprezentată de deţinuţii politici încarceraţi în Colonia de muncă de la Periprava, prin privare de drepturi fundamentale ale omului sau prin restrângerea gravă a exercitării acestor drepturi, pe motive de ordin politic, respectiv prin supunere la condiţii de existenţă sau tratament de natură să ducă la distrugerea fizică a deţinuţilor politici. De menţionat că în perioada mai sus enunţată au fost înregistrate un număr de 103 decese în rândul deţinuţilor politici, ca urmare a unor acţiuni ce depăşesc cadrul legal, respectiv lipsa medicamentelor şi a îngrijirii medicale, refuzul de a acorda asistenţă adecvată, netratarea bolnavilor, refuzul de transfer către spitalele penitenciar, degradarea stării de sănătate a condamnaţilor prin lipsa hranei, lipsa încălzirii, pedepsele aplicate discreţionar şi abuziv deţinuţilor, condiţii de detenţie inumane, rele tratamente şi alte violenţe, ignorarea adreselor şi sesizărilor formulate de către deţinuţi.

Astfel, în calitate de comandant de colonie de muncă, inculpatul Ficior Ioan era direct responsabil de „viaţa deţinuţilor”, aşa cum se arată în Regulamentul de funcţionare al Direcţiei Generale a Penitenciarelor, ceea ce înseamnă că ansamblul condiţiilor de detenţie era organizat sau cel puţin tolerat de către acesta.

Este de notorietate faptul că regulamentele în materia condițiilor de detenție ce erau în vigoare în acea perioadă constituiau doar premisele organizării regimului de exterminare în penitenciare și colonii de muncă, sau îl îmbrăcau într-o formă oficială, în timp ce măsurile concrete luate pentru anihilarea deținuților politici erau lăsate în grija comandanților de penitenciare și doar amendate prin ordine și recomandări neoficiale venite pe linie de partid. Decesul deținuților politici survenea în urma unui proces lent, dar eficace, prin care aceștia erau torturați fizic și psihic.

În concret, deținuții erau supuși unui tratament inuman caracterizat printr-o izolare completă de familii și de orice alte persoane, de lumea externă în general, condiții de cazare mizerabile, frigul insuportabil din barăci, sancțiunile fizice crunte pentru abateri minore, hrana deficitară, deținuții fiind în permanență înfometați și însetați, având dureri pe care nu le puteau ameliora din cauza lipsei medicamentelor și, nu în ultimul rând, condițiile de muncă inumane la care erau supuși aceştia. Regimul impus nu asigura sub nicio formă condiţiile minime de supravieţuire pe termen lung, având în vedere că de cele mai multe ori sentinţele se întindeau pe o perioadă care depăşea 10 ani.

Astfel, așa cum am mai precizat, deținuții nu primeau suficientă mâncare și apă, dar erau puși să muncească în condiții grele de dimineață până seara. Aceștia nu se puteau odihni corespunzător, camerele fiind supraaglomerate, și nu se puteau spăla. Condițiile insalubre duceau la îmbolnăvirea deținuților, caz în care aceștia erau scoși la muncă în continuare și nu primeau îngrijiri medicale. La toate acestea se adaugă violențele psihice exercitate de Ficior Ioan direct sau prin subalternii săi. Toate aceste elemente luate împreună au provocat moartea mai multor deținuți.

Până în prezent din documentele studiate a reieşit faptul că, în intervalul 01.08.1958 – 01.11.1963, în care la conducerea coloniei de la Periprava s-a aflat inculpatul Ficior Ioan, au decedat 103 deţinuţi, toți făcând parte din colectivitatea contrarevoluționarilor.

O statistică a cauzelor de deces, aşa cum reiese din actele de moarte, după caz, din fişele medicale identificate în arhivă, indică, spre exemplu, următoarele cauze:

- 15 decese cauzate de enterocolită cronică sau acută, asociată sau nu cu alte afecţiuni. Una dintre afecţiunile cu care se asociază enterocolita este caşexia;

- 19 decese cauzate de tuberculoză şi/sau pneumonie;

- 21 decese cauzate de diverse afecţiuni ale aparatelor digestive şi excretor;

- 32 decese cauzate de afecţiuni cardiace.

Din analiza datelor statistice, rezultă că în perioada august 1958 – septembrie 1963, la Colonia de muncă Periprava au fost înregistrate, potrivit documentelor oficiale, un număr de 103 decese (toţi făcând parte din colectivitatea contrarevoluţionarilor), anul cu cele mai multe fiind 1960, când s-au înregistrat 53. Din cele 103 cazuri de decese, cel mai tânăr deţinut decedat în anul 1960 avea 19 ani, iar cel mai în vârstă deţinut decedat în anul 1961, avea 71 de ani.

Într-un referat privitor la desfăşurarea activităţii în cadrul Formaţiunii Periprava, întocmit de organele de control ale Direcţiei Generale a Penitenciarelor, Coloniilor şi Unităţile de Muncă se consemnează tendinţa abuzivă de pedepsire a deţinuţilor cu maximul de pedeapsă fără a se ţine cont de gravitatea faptelor. Acelaşi referat consemnează şi o serie de abuzuri comise la Periprava în timpul conducerii lui Ficior Ioan, descrise ca „anarhice”, fără a ţine socoteală de prevederile regulamentare. Astfel de pedepse erau: bătăile, legarea de copac cu cătuşe timp de mai multe ore la temperaturi de 20 de grade. Aceste documente sunt completate cu mărturiile foştilor deţinuţi, care amintesc de abuzurile la care au fost supuşi de către comandantul formaţiunii şi personalul din subordine.

Practic, organizarea şi funcţionarea regimului de exterminare, neputând fi reglementate prin acte oficiale, depindeau de eficacitatea şi inventivitatea comandanţilor de penitenciare, dar şi de obedienţa acestora şi fidelitatea arătată faţă de partid.

Repartizarea la conducerea penitenciarelor se făcea şi prin raportare la calitatea deţinuţilor politici şi interesul Partidului pentru eliminarea lor rapidă. Se remarcă faptul că în cadrul Coloniei de muncă Periprava erau încarceraţi în preponderenţă contrarevoluţionari, dar şi oameni politici fapt ce a determinat necesitatea numirii unui comandant de penitenciar experimentat în reeducare şi de încredere. Aşa se explică duritatea extremă a comandantului Ficior Ioan şi rezultatele tulburătoare obţinute în procesul de exterminare pus la punct de acesta.

Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluţionare, Curţii de Apel Bucureşti.

Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.