17 martie 2014
COMUNICAT
Biroul de informare publică şi relaţii cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:
În continuarea cercetărilor care se efectuează în cauza privind accidentul aviatic produs la data de 20 ianuarie 2014, în Munţii Apuseni, în perioada 10 – 14 martie 2014 procurorii Secţiei Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, desemnaţi să instrumenteze acest dosar, au efectuat mai multe acte de urmărire penală, constând în:
· audieri de martori, respectiv personal al Şcolii Superioare de Aviaţie Civilă, precum şi ofiţeri de rang superior din cadrul Jandarmeriei Române şi Inspectoratului General al Aviaţiei Civile;
· solicitarea de documente de la ROMATSA referitoare la briefing-ul meteorologic al zborului şi transcrierile convorbirilor purtate de personalul acestei instituţii, care şi-a îndeplinit atribuţiile specifice în timpul zborului aeronavei, documente care au fost primite şi analizate;
· solicitarea fişelor de caz de la Serviciul de Telecomunicaţii Speciale referitoare la accidentul aviatic şi procedura urmată de operatorii serviciului ”112”, de la sesizare şi până la închiderea cazului, potrivit metodologiilor, procedurilor operaţionale şi protocoalelor în vigoare;
· solicitarea adresată Ministerului Transporturilor privind punerea la dispoziţie a raportului preliminar întocmit de inspectorii Centrului de Investigaţii şi Analiză pentru Siguranţa Aviaţiei Civile (CIAS).
În cauză urmează să se desfăşoare noi audieri, context în care, raportat la actele procedurale care se efectuează, vom ţine la curent opinia publică.