13.03.2014                       

 

COMUNICAT

 

Biroul de informare publică și relații cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:

Procurori ai Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea de către mai multe persoane, medici specialiști de medicina muncii de la cabinetele de expertiză medicală din Caransebeș și Moldova Nouă, a unor infracțiuni de corupție.

În cauză a fost dispusă începerea urmăririi penale cu privire la fapte de luare de mită săvârșite de către cadre medicale, constând în încadrarea nejustificată în grad de invaliditate a unor persoane în schimbul unor sume de bani.

În cursul acestei dimineți, ca urmare a autorizării de către instanța competentă, sunt efectuate verificări și percheziții simultane în mai multe locații situate pe raza județelor Caraș-Severin și Timiș.

La desfășurarea acestor activități, procurorii beneficiază de sprijinul ofițerilor de poliție din cadrul Inspectoratul General al Poliției Românie – Direcția de Investigare a Fraudelor, precum și de suportul tehnic și informativ al Serviciului Român de Informații.

Pe măsura derulării cercetărilor, vom informa opinia publică cu privire la actele de urmărire penală ce se efectuează în cauză și care pot fi date publicității raportat la normele procesual-penale.