10 aprilie 2014

 

 

COMUNICAT

 

Biroul de informare publică și relații cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:

În conformitate cu dispozițiile art. 72 alin. 2 din Constituția României și ale art. 172 alin. 6 din Regulamentul Senatului, raportat la prevederile art. 223 alin. 1 și 2 Cod procedură penală, art. 224 Cod procedură penală raportat la art. 202 alin. 1, 3 și 4 Cod procedură penală, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a transmis ministrului justiției referatul Direcției Naționale Anticorupție pentru a solicita încuviințarea arestării preventive a senatorului ISĂILĂ MARIUS-OVIDIU, pentru faptele descrise în referatul întocmit de procurorul de caz.