10 aprilie 2014

 

 

COMUNICAT

 

Biroul de informare publică și relații cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:

Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea au finalizat cercetările și au dispus, la data de 9 aprilie 2014, trimiterea în judecată a inculpatei CERNEA MIHAELA, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea situație de fapt :

În seara zilei de 16 martie 2014, în jurul orelor 19:00, inculpata Cernea Mihaela, pe fondul unui conflict spontan izbucnit între aceasta și mătușa sa, victima C.A., a exercitat acte de violență asupra acesteia, context în care i-a acoperit fața cu o pernă pe care a ținut-o în această poziție până în momentul în care a decedat.

Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluționare, Tribunalului Vâlcea.

 

Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță, spre judecare, situație care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.