20.02.2013  

 

COMUNICAT

 

 

 

În continuarea cercetărilor efectuate în cauza aflată pe rolul Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în legătură cu mașinile achiziționate prin contracte de leasing și înstrăinate fără drept, Biroul de informare publică și relații cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:

Procurorii Secției de urmărire penală și criminalistică au dispus reținerea inculpaților:

- PREDA ADRIAN, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave (4 acte materiale) și fals material în înscrisuri sub semnătură privată;

- MARIN SILVIU CLAUDIU, CĂCĂREAZĂ VASILE – TAILOR, BUCIU RAOUL RODRIQUE, HULUBAN DONATELLA, MARIȘ MARIUS, MICU MARINEL COSMIN, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de complicitate la înșelăciune cu consecințe deosebit de grave (fiecare câte 4 acte materiale), precum și a inculpatului GOANȚĂ IOAN LAURENȚIU pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la înșelăciune cu consecințe deosebit de grave (2 acte materiale).

În cursul zilei de astăzi, inculpații vor fi prezentați cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 29 de zile, Tribunalului Vâlcea.

Totodată, procurorii urmează să solicite emiterea unor mandate de arestare în lipsă pe numele altor 5 inculpați, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, în forma autoratului sau a complicității.

Din referatul de arestare preventivă întocmit de procurori a rezultat următoarea situație de fapt:

În perioada februarie – iulie 2012, inculpatul PREDA ADRIAN cu sprijinul inculpaților CĂCĂREAZĂ VASILE TAILOR, BUCIU RAOUL RODRIQUE, GOANȚĂ IOAN LAURENȚIU, HULUBAN DONATELLA, MARIȘ MARIUS, MICU MARINEL COSMIN, MARIN SILVIU CLAUDIU, precum și al inculpaților față de care se solicită arestarea în lipsă, prin încheierea unor contracte de leasing în numele unei societăți comerciale, au indus în eroare alte societăți comerciale, determinându-le să le remită mai multe autovehicule pentru care nu au achitat contravaloarea ratelor de leasing și pe care le-au valorificat în interes personal (sens în care au procurat cărți de identitate ale vehiculelor false și apoi le-au vândut pe teritoriul mai multor state membre U.E.).

Prejudiciul total produs se ridică la valoarea de 359.731,2 euro și 2.337.907,5 lei (în total aproximativ 878.351 euro).

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală necesară în vederea propunerii unor măsuri preventive, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.