06.03.2013
COMUNICAT
Biroul de informare publică și relații cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:
Procurori ai Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au dispus începerea urmăririi penale față de următorii învinuiți sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conflict de interese, astfel:
- Rădan Mihai (fost deputat în Parlamentul României, 4 acte materiale), reținând ca situație de fapt că, în perioada 17.10.2006 15.12.2008, în calitate de deputat în Parlamentul României, învinuitul a propus și a avizat angajarea în cadrul biroului său parlamentar a fiului său (în funcțiile de referent, respectiv șef cabinet), precum și a nurorii sale (în funcția de consilier).
Totodată, în aceeași perioadă, învinuitul a încheiat cu soția sa un contract civil având ca obiect prestarea de către aceasta a unor activități remunerate de Camera Deputaților.
- LONGHER GHERVAZEN (deputat în Parlamentul României), reținând ca situație de fapt că, la data de 30 decembrie 2004, la propunerea învinuitului, Camera Deputaților l-a angajat pe fratele acestuia, prin contract individual de muncă pe perioadă determinată, avizat chiar de către deputat, fiind ulterior prelungit.
Menționăm că în această din urmă cauză s-a dispus prin ordonanță, de către prim-adjunctul Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție infirmarea soluției de neîncepere a urmăririi penale dispusă inițial.
Facem precizarea că începerea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.