31.08.2012

                          

 

COMUNICAT

 

Biroul de informare publică și relații cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:

          Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș au dispus, la data de  30.08.2012, începerea urmăririi penale față de învinuiții ANGHEL BOGDAN-GABRIEL și TIȚA IOAN (agenți de poliție), sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită.

Din probatoriul administrat în cauză, până la acest moment al urmăririi penale,  a rezultat faptul că, în timpul serviciului de patrulare, învinuiții au primit suma de 400 lei de la un conducător auto care încălcase normele legale în materia circulației pe drumurile publice, în scopul de a nu-și îndeplini îndatoririle de serviciu, respectiv de a nu-i aplica sancțiunile contravenționale corespunzătoare faptelor săvârșite. 

Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt și stabilirii răspunderii judiciare.