31.07.2012

                          

 

COMUNICAT

 

Biroul de informare publică și relații cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:

 

Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinți au solicitat instanței de judecată arestarea preventivă a inculpaților SMEU ALEXANDRU SAMIR și SMEU ALEXANDRU FABIAN sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de evaziune fiscală, colectare, deținere și desfacere a bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă, deținere în afara antrepozitului fiscal de mărfuri accezabile nemarcate sau marcate necorespunzător peste limita prevăzută de lege.

Magistrații Tribunalului Mehedinți au admis cererea procurorilor și au dispus emiterea unui mandat de arestare preventivă pe numele inculpatului Smeu Alexandru Samir pentru o perioadă de 20 zile iar pentru inculpatul Smeu Alexandru Fabian s-a dispus măsura preventivă de a nu părăsi țara pentru o perioadă de 29 zile.

Din probatoriul administrat în cauză, până la acest moment al urmăririi penale, a rezultat faptul că, inculpații se deplasau aproape zilnic în Serbia de unde achiziționau cantități mari de țigări și alcool pe care le introduceau în România prin sustragere de la controlul vamal, țigările fiind ascunse în anvelope sau alte locuri din autoturism.

Prejudiciul cauzat bugetului consolidat al statului se cifrează la valoarea de 30.000 lei.

Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt și stabilirii răspunderii judiciare.

*

 

*                    *

 

             Procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad au solicitat instanței de judecată arestarea preventivă a inculpaților CORNEA TEODOR LASZLO și CORNEA OTILIA DANIELA (aflați în stare de reținere) sub aspectul săvârșirii  infracțiunilor de deținerea de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării și contrabandă.

Magistrații Judecătoriei Arad au admis propunerea procurorilor și au dispus emiterea unor mandate de arestare preventivă, pe numele inculpaților, pentru o perioadă de 10 zile.  

Din probatoriul administrat în cauză, până la acest moment al urmăririi penale, a rezultat faptul că, la data de 24.07.2012, organele de poliție din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Arad – Serviciul de Investigare a Fraudelor i-au identificat pe inculpați într-o piață agroalimentară din Municipiul Arad, în timp ce comercializau tutun și mai multe pachete cu țigarete netimbrate sau având aplicate timbru de Serbia.

Totodată, în ziua de 24.07.2012, în baza autorizațiilor emise de instanța de judecată, la domiciliul inculpaților a fost efectuată o percheziție, context în care s-a constatat faptul că, inculpații dețineau un număr de 20.927 fire țigări netimbrate precum și cantitatea de 12,410 kg tutun vrac, de diferite mărci, bunuri ce au fost ridicate.

Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt și stabilirii răspunderii judiciare.