28.09.2012

                          

 

COMUNICAT

 

Biroul de informare publică și relații cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:

Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș au dispus, prin rechizitoriu, trimiterea în judecată a inculpata Mihali Sava sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de omor calificat.

Probatoriul administrat în cauză, pe parcursul urmăririi penale, a relevat faptul că, la data de 21.08.2012, pe fondul consumului de băuturi alcoolice și al unui conflict spontan, inculpata i-a aplicat părții vătămate M.S. (soțul acesteia) o lovitură de cuțit în partea hemitoracică stângă.

Dosarul a fost trimis, spre competentă soluționare, Tribunalului Maramureș.