28.02.2012

                          

 

COMUNICAT

 

Biroul de informare publică și relații cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:

 

Pe rolul Parchetului de pe lângă a Tribunalul Cluj fost constituită, la data de 28.02.2012, o cauză penală în care se efectuează cercetări în legătură cu cazul privind dispariția unui bărbat și ai celor doi copii ai săi.

Din primele cercetări a rezultat faptul că, mașina bărbatului a fost găsită pe malul Lacului Tarnița din județul Cluj, la fața locului fiind demarate cercetări de o echipă mixtă formată din polițiști, pompieri, scafandri, coordonată de un procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj.  

Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt și stabilirii răspunderii penale.