27.02.2012

                          

 

COMUNICAT

 

Biroul de informare publică și relații cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:

            Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul București au solicitat, la data de 25.02.2012, instanței de judecată, arestarea preventivă a inculpatului GHEȚU MARIN (agent de poliție), aflat în stare de reținere, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de luare de mită, trafic de influență și abuz în serviciu contra intereselor publice.

            Din probatoriul administrat în cauză, până la acest moment al urmăririi penale, a rezultat faptul că inculpatul i-a solicitat denunțătoarei V.A., administrator al unui local, o sumă de bani în vederea neluării măsurilor sancționatorii prevăzute de lege pentru încălcarea normelor referitoare la efectuarea unor renovări la imobilul în care funcționa localul. Totodată, acesta i-a promis denunțătoarei că va interveni pe lângă funcționari din cadrul Primăriei Capitalei pentru obținerea avizelor necesare de construcție pentru același imobil. În acest context, inculpatul a fost surprins în flagrant, la data de 24.02.2012, în timp ce primea suma de 2.000 de lei de la aceasta.

            Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt și stabilirii răspunderii judiciare.