25.09.2012

                          

 

COMUNICAT

 

Biroul de informare publică și relații cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:

Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul  Timiș au finalizat cercetările într-o cauză având ca obiect săvârșirea infracțiunii de luare de mită și au dispus, la data de 24.09.2012, trimiterea în judecată a inculpaților anghel bogdan Gabriel și Tița Ioan, agenți de poliție.

Probatoriul administrat în cauză pe parcursul urmăririi penale a relevat faptul că, în calitate de agenți de poliție cu atribuțiuni de poliție rutieră, în timp ce efectuau serviciul de patrulare, inculpații au primit suma de 400 lei de la un conducător auto, în scopul de a nu îi aplica sancțiunea contravențională corespunzătoare normelor legale încălcate și de a nu îi suspenda permisul de conducere.

Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluționare, Tribunalului Timiș.