25.06.2012

                          

 

COMUNICAT

 

Biroul de informare publică și relații cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:

Pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș a fost înregistrată o cauză penală în care se efectuează cercetări față de învinuitul ANDREICUȚ GHEORGHE AUGUSTIN sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor calificat.

            Din primele cercetări, a rezultat faptul că, la data de 17.06.2012, în jurul orei 1500, pe fondul consumului de alcool și al unui conflict spontan cu fiul său, învinuitul Andreicuț Gheorghe Augustin a suprimat viața acestuia prin comprimarea căilor respiratorii superioare în timp ce se aflau pe drumul de țară care face legătura între două localități din județul Maramureș.  

            Întrucât există îndoială asupra stării de sănătate psihică a învinuitului, acesta a fost internat în vederea expertizării medico-legale psihiatrice la Spitalul Municipal Sighetu Marmației – Secția Psihiatrie Bărbați.

Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt și stabilirii răspunderii judiciare.