23.03.2012
COMUNICAT
Biroul de informare publică și relații cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:
Procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare au dispus, prin rechizitoriu, trimiterea în judecată a inculpaților LINGURAR SAMOIL-DAVID (aflat în stare de arest preventiv), LINGURAR NICOLAE-SAMIR (aflat în stare de arest preventiv), ȘIMON RĂZVAN-ȘTEFAN-CRISTIAN, LUCIAN DĂNUȚ-IONEL, MANEA RAMON-GRAȚIAN și MUREȘAN ADRIAN-VASILE sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.
Probatoriul administrat în cauză, pe parcursul urmăririi penale, a relevat următoarea situație de fapt:
În perioada 05-23.02.2012, inculpații au sustras, prin efracție și pe timp de noapte, motorină din diverse autovehicule specializate, precum și alte bunuri, cauzând un prejudiciu total în valoare de 8.574,12 lei.
Dosarul a fost trimis, spre competentă soluționare, Judecătoriei Baia Mare.
*
* *
Procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Deta au dispus, prin rechizitoriu, trimiterea în judecată a inculpaților:
· CIONCA ANDREI-IOSIF sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat;
· KORȘOȘ IOSIF sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat;
· IZMENDI FRANCISC-ANDREI sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat;
· CSAKI ILIE-NICOLAE sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate la furt calificat.
Probatoriul administrat în cauză, pe parcursul urmăririi penale, a relevat următoarea situație de fapt:
În noaptea de 21/22 aprilie 2010, inculpații Cionca Andrei-Iosif, Korșoș Iosif și Izmendi Francisc-Andrei, după o înțelegere prealabilă, au sustras două porți metalice de la o fermă zootehnică din județul Timiș.
De asemenea, s-a mai reținut faptul că, în noaptea de 22/23 aprilie 2010, după o înțelegere prealabilă, inculpații au sustras o sanie metalică de la aceeași fermă zootehnică pe care au transportat-o cu ajutorul căruței care aparținea și a fost condusă de inculpatul Csaki Ilie-Nicolae.
Dosarul a fost trimis, spre competentă soluționare, Judecătoriei Deta.
*
* *
Procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Deta au dispus, prin rechizitoriu, trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului ALMAȘI PAVEL sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.
Probatoriul administrat în cauză, pe parcursul urmăririi penale, a relevat următoarea situație de fapt:
În perioada 25 ianuarie 2012 21 februarie 2012, pe timpul nopții și prin efracție/escaladare, inculpatul Almași Pavel a sustras mai multe bunuri din anexe gospodărești ale unor imobile situate pe raza orașului Deta, aparținând mai multor părți vătămate.
Dosarul a fost trimis, spre competentă soluționare, Judecătoriei Deta.