23.02.2012

                      

COMUNICAT

 

 

Biroul de informare publică și relații cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele: 

           

Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș au dispus, prin rechizitoriu, trimiterea în judecată a inculpatului STANCU CRISTIAN sub aspectul săvârșirii infracțiunii  de ultraj.

Probatoriul administrat în cauză, pe parcursul urmăririi penale, a relevat următoarea situație de fapt:

            La data de 13.12.2011, în jurul orelor 0300, inculpatul Stancu Cristian a lovit în zona feței, cu ușa de la autoturismul de serviciu partea vătămată P.C.V. (agent în cadrul Poliției Orașului Recaș) aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu. În urma loviturilor primite partea vătămată a suferit leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 5 zile de îngrijiri medicale.

            Dosarul a fost trimis, spre competentă soluționare, Judecătoriei Timișoara.