22.08.2012
COMUNICAT
Biroul de informare publică și relații cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:
Procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Zărnești au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea, pentru 24 de ore, a inculpatului Păunescu Marian Dănuț sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și părăsirea locului accidentului.
Totodată, aceștia au solicitat instanței de judecată arestarea preventivă a inculpatului, cerere admisă de magistrații Judecătoriei Zărnești, care au dispus emiterea unui mandat de arestare preventivă, pe numele inculpatului, pentru o perioadă de 29 de zile.
Din probatoriul administrat în cauză, până la acest moment al urmăririi penale, a rezultat următoarea situație de fapt:
La data de 20.08.2012, în jurul orei 0700, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, în timp ce conducea un autoturism pe raza orașului Zărnești, inculpatul a pierdut controlul volanului din cauza vitezei, a intrat în derapaj și a accidentat doi pietoni care se deplasau pe carosabil. În urma accidentului, victima M.I., în vârstă de 17 ani, a decedat pe loc, iar partea vătămată M.D. (tatăl său) a suferit leziuni corporale care necesită 40-45 zile de îngrijiri medicale.
După producerea accidentului, inculpatul a părăsit locul de producere al acestuia fără încuviințarea organelor de poliție, prezentându-se în jurul orelor 1300 la Poliția orașului Zărnești. În urma testării cu aparatul alcooltest, la orele 1320 (la aproximativ 6 ore de la producerea accidentului), inculpatul prezenta o alcoolemie de 0,21 mg/l în aerul expirat.
Cercetările continuă în cauză, în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt și stabilirii răspunderii judiciare.