21.08.2012

                          

 

COMUNICAT

 

Biroul de informare publică și relații cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:

Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș au dispus, la data de 20.08.2012, reținerea pentru 24 de ore a învinuitului PELEKH MYKHAILO (cetățean ucrainean) sub aspectul săvârșirii infracțiunii de dare de mită.

Totodată, în cursul zilei de astăzi, acesta urmează să fie prezentat magistraților Tribunalului Maramureș cu propunere de arestare preventivă.

Probatoriul administrat în cauză, până la acest moment al urmăririi penale, a relevat faptul că, la data de 20.08.2012, învinuitul Pelekh Mykhailo a remis suma de 300 dolari unui lucrător de poliție judiciară din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Maramureș, pentru a-l determina să facă acte contrare atribuțiilor de serviciu, respectiv să nu îi întocmească dosar penal pentru trecerea frauduloasă a frontierei de stat a României.

Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt și stabilirii răspunderii judiciare.