21.03.2012
COMUNICAT
Biroul de informare publică și relații cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:
Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș au dispus, prin rechizitoriu, trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului RĂSCĂCEA ION sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de omor calificat și port fără drept a cuțitului în locurile și împrejurările în care s-ar putea primejdui viața sau integritatea corporală a persoanelor.
Din probatoriul administrat în cauză, pe parcursul urmăririi penale, s-a reținut următoarea situație de fapt:
În data de 01.01.2012, în jurul orelor 1700, în localitatea Stanciova, pe fondul consumului de alcool, în urma unor neînțelegeri cu privire la o sumă de bani pe care victima M.N. i-o datora, inculpatul Răscăcea Ion i-a aplicat acesteia o lovitură de cuțit în zona subclaviculară dreapta, leziune ce a condus la decesul victimei.
Potrivit raportului de expertiză medico-legală întocmit în cauză, moartea victimei M.N. s-a datorat hemoragiei interne și externe consecutive unei plăgi înjunghiate toracice cu interesarea plămânului drept și pericardului, leziunile de violență s-au putut produce prin lovirea directă cu un corp tăietor-înțepător.
Dosarul a fost trimis, spre competentă soluționare, Tribunalului Timiș.
*
* *
Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș au dispus, prin rechizitoriu, trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului ANDREICA MARIAN-IOAN sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la omor calificat.
Probatoriul administrat în cauză, pe parcursul urmăririi penale, a relevat faptul că, la data de 11.02.2012, pe fondul consumului de alcool și a unui conflict cu tatăl său, inculpatul Andreica Marian-Ioan i-a aplicat părții vătămate A.I o lovitură cu cuțitul în zona hemitoracică stângă, cauzându-i leziuni care au pus în primejdie viața acesteia.
Dosarul a fost trimis, spre competentă soluționare, Tribunalului Maramureș.
*
* *
Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu au dispus, prin rechizitoriu, trimiterea în judecată a inculpatei VIȘINESCU ARINA-GEORGETA sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor calificat.
Probatoriul administrat în cauză, pe parcursul urmăririi penale a stabilit următoarea situație de fapt:
În cursul lunii decembrie 2011, după ce a dat naștere neasistată, la domiciliul său, unui copil de sex bărbătesc viu și viabil, inculpata, fără a prezenta tulburările pricinuite de naștere, a suprimat viața nou-născutului prin obstrucționarea căilor respiratorii cu un prosop. Ulterior, aceasta a ascuns cadavrul în dulapul din camera în care a născut și a plecat la serviciu.
Din probele administrate pe parcursul urmăririi penale a mai rezultat că inculpata, după ce a constatat că a rămas însărcinată, nu s-a prezentat la cabinetul medicului de familie ori altă instituție medicală pentru consult de specialitate ori pentru a fi luată în evidență.
Dosarul a fost trimis, spre competentă soluționare, Tribunalului Sibiu.